Tribunalul din Blagoevgrad a amânat audierea privind arestarea Elenei Udrea

Tribunalul din oraşul bulgăresc Blagoevgrad a amânat şedinţa programată la solicitarea procuraturii privind rămânerea în arest pentru încă 72 de ore a fostului ministru român al dezvoltării regionale şi turismului, Elena Udrea. Motivul amânării este lipsa unui traducător de limba română. Udrea, care era căutată cu mandat european de arestare, a fost reţinută, joi, în apropiere de punctul de frontieră Kulata. Procesul a fost fixat pentru sâmbătă după-amiază. Potrivit avocatului Elenei Udrea, Albina Aneva, nu a fost prezent un translator de limba română, iar clientei sale nu i-a fost adus la cunoştinţă conţinutul mandatului european de arestare. Avocatul a adăugat că Udrea nu ştia despre mandatul european de arestare, acesta fiind emis după ce a părăsit România şi nu i s-a comunicat decizia judecătorească. Anterior, purtătorul de cuvânt al procurorului general al Bulgariei, Siika Mileva, a anunţat că procurorul desemnat pentru caz a dispus prelungirea ordinului de reţinere pentru 72 de ore. Motivul reţinerii este că fostul ministru al dezvoltării regionale şi turismului a fost găsit vinovat şi condamnat la şase ani de închisoare pentru corupţie de instanţa din România./ddaniela/avladucu

(www.dariknews.bg – 9 aprilie)