Ucraina anunţă nouă culoare umanitare pentru evacuarea civilor

Vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk a anunţat că, pentru data de 10 aprilie, au fost convenite nouă culoare umanitare în regiunile Doneţk, Lugansk şi Zaporojie. În regiunea Doneţk va fi organizat un coridor pentru evacuarea civililor din Mariupol în oraşul Zaporojie, oamenii urmând să plece cu maşini personale. În regiunea Zaporojie vor fi organizate coridoare de evacuare în Berdiansk, Tokmak şi Enerhodar, civilii din aceste oraşe urmând să ajungă în Zaporojie cu maşini personale şi cu autobuze puse la dispoziţie de autorităţi. În regiunea Lugansk vor fi evacuaţi în oraşul Bahmut civilii din Severodoneţk, Lisiceansk, Popasna, Hirske şi Rubijne./sdan/ilapadat

(www.hromadske.ua – 10 aprilie)