Se aşteaptă decizii în dosarul tragediei din clubul Colectiv

Dosarul tragediei din clubul Colectiv, în care au murit în 64 de oameni, acum aproape șapte ani, ar trebui să se încheie vineri cu sentinţe definitive. Deciziile sunt așteptate la Curtea de Apel București după ce judecătorii au amânat, de mai multe ori, pronunțarea în procesul lung care s-a încheiat în decembrie, anul trecut. În primă instanță, au primit condamnări cu executare între 13 și 4 ani primarul Cristian Popescu Piedone, cei trei patroni ai clubului, pirotehniștii și administratorii firmei de efecte pirotehnice, pompierii de la ISU și angajați ai Primăriei Sectorului 4. Toți așteaptă vineri decizia definitivă a Curții de Apel. Inculpații ar trebui să plătească și daune de zeci de milioane de euro în solidar cu Primăria Sectorului 4 și ISU București Ilfov.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 aprilie)/rpatulea/ilapadat