Ordinea de zi a şedinţei de guvern săptămânale

Guvernul intenționează se adopte astăzi o schemă de ajutor de stat pentru crescătorii de animale, iar pe ordinea de zi a ședinței săptămânale, programată la această oră, se află și nu memorandumul care va stabili ca anul viitor să fie decretat Anul Ostașului Necunoscut al României. Are detalii redactorul RRA, Andrei Șerban.
Reporter: Andrei Şerban – Schema de ajutor de stat se adresează crescătorilor de bovine, suine și păsări, care au fost afectați de pandemia de COVID-19. Valoarea totală a ajutorului care poate să fie acordat pentru fiecare întreprindere nu va depăși echivalentul în lei a 290 de mii de euro. O altă ordonanța de urgență, care se află pe ordinea de zi, modifică Legea privind achizițiile sectoriale, în sensul că statul va putea să angajeze firme fără licitație, dar numai pentru proiecte care nu au fost finalizate, iar procentul rămas neterminat să nu depășească 40% din întregul obiectiv. Ordonanța de urgență se aplică investițiilor din energie, pentru că ele sunt de importanță strategică. Pe agenda ședinței de guvern mai figurează și un proiect de hotărâre pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici, aferenţi obiectivului de investiții autostrada Sibiu-Făgăraș, din județele Sibiu și Brașov. Finanțarea se realizează din fonduri externe nerambursabile, dar și de la bugetul de stat. În ședința de guvern va fi supus aprobării și un memorandum, prin care anul viitor va fi numit Anul Ostaşului Necunoscut al României, pentru că va fi sărbătorit centenarul Mormântului ostașului necunoscut 17 mai 1923 – 17 mai 2023./denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (21 aprilie)