ONU afirmă că a documentat uciderea deliberată a zeci de civili în oraşul ucrainean Bucea, care echivalează cu crime de război

Comisia Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului afirmă că activitatea pe care a desfăşurat-o în Ucraina a dezvăluit un scenariu de groază al unor abuzuri comise împotriva civililor. Comisia ONU susţine că a documentat uciderea ilegală a 50 de civili, în oraşul ucrainean Bucea – unele dintre aceste crime fiind comise prin execuţie sumară. Potivit comisiei, astfel de omoruri deliberate echivalează cu crime de război şi arată că ceea ce s-a întâmplat la Bucea nu reprezintă un incident izolat. ONU a primit peste 300 de acuzaţii referitoare la fapte de acest fel. De asemenea, bombardarea fără discernământ a civililor din Gara Kramatorsk – unde 60 de oameni au murit – reprezintă, de asemenea, o posibilă crimă de război, potrivit ONU. Acesta este cel mai detaliat raport de până acum din partea ONU cu privire la ceea ce se întâmplă în Ucraina./mbrotacel/denisse

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 22 aprilie)