Rusia, gata să oprească ostilităţile pentru ca ucrainenii să părăsească Azovstal, dacă aceştia decid să se predea (Mihail Mizinţev)

Mihail Mizinţev, șeful Centrului Naţional pentru Coordonarea Apărării din Federaţia Rusă, a declarat, vineri, că militarii ruşi și cei ai „Republicii Populare Doneţk” sunt gata să oprească imediat ostilitățile de pe teritoriul uzinei Azovstal din Mariupol, în cazul în care ucrainenii aflaţi acolo ridică steaguri albe. „Rusia este gata în orice moment să instituie un ‘regim de tăcere’ (încetarea focului, n.r.) și să anunțe o pauză umanitară pentru evacuarea civililor (dacă aceștia se află cu adevărat în subteranele uzinei), precum și a personalului militar al Forțelor Armate ale Ucrainei, care și-ar exprima dorința de a depune armele” – a subliniat Mizinţev, într-o declaraţie de presă făcută vineri. Potrivit acestuia, începutul propriu-zis al pauzei umanitare ar însemna ridicarea steagurilor albe de către formațiunile armate ucrainene de-a lungul întregului perimetru sau în anumite zone ale oţelăriei Azovstal. „Dacă sunt observate astfel de semne în oricare dintre zonele uzinei metalurgice Azovstal, Forțele Armate ale Rusiei și formațiunile „Republicii Populare Donețk” opresc imediat orice ostilități și oferă o ieșire sigură către locurile de adunare a convoaielor umanitare” – a adăugat Mihail Mizinţev./sdan/denisse

(Agenția de presă INTERFAX – 22 aprilie)