Péter Szijjártó – Guvernul Ungariei urmăreşte cu atenţie evenimentele politice interne „neobişnuite” din Slovacia

„Noi, aici, în Ungaria, urmărim cu atenţie evenimentele politice interne neobişnuite care au loc în prezent în Slovacia”, a declarat, sâmbătă, ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó pentru Agenţia de Presă MTI. Şeful diplomaţiei ungare a spus că, potrivit ştirilor, se doreşte trimiterea la închisoare a liderului opoziţiei slovace, ceea ce face necesară acordarea unei atenţii şi mai mari ca de obicei. Péter Szijjártó a făcut această declaraţie după ce o unitate specială a poliţiei din Slovacia, Agenţia Naţională Slovacă de Combatere a Infracţionalităţii (NAKA), a demarat o anchetă împotriva fostului premier slovac, Robert Fico, actualul preşedinte al partidului Direcţia – Social-Democraţia (Smer-SD), aflat acum în opoziţie, respectiv împotriva fostului ministru de interne, Robert Kalinak. Cei doi politicieni slovaci sunt suspectaţi de înfiinţarea şi sprijinirea unui grup infracţional, de abuz în serviciu, respectiv de periclitarea în mod repetat a unor secrete comerciale, bancare, poştale, de telecomunicaţii şi fiscale. La o conferinţă de presă care a avut loc sâmbătă, Robert Fico a considerat acuzaţiile nefondate şi a catalogat această acţiune ca fiind o răzbunare politică./rganciu/avladucu

(MTI – 24 aprilie)