Calendarul evenimentelor, 25 aprilie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

– Social

* Sfântu Gheorghe: Cinci persoane din municipiul Sfântu Gheorghe vor primi titlul de „Cetăţean de onoare al comunităţii româneşti”, conferit de Forumul Civic al Românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş în semn de preţuire şi recunoştinţă pentru activitatea publică şi profesională desfăşurată de-a lungul vieţii. Persoanele nominalizate sunt ziarista Maria Creţu-Graur, învăţătoarea Maria Bularca şi profesorii Violeta Buftea, Dora Valcovschi şi Gheorghe Costache. Diplomele vor fi înmânate în cadrul unei ceremonii ce va avea loc astăzi, 25 aprilie, la Catedrala Ortodoxă din municipiu

* Tulcea: La iniţiativa Fundaţiei Naţionale pentru Tineret, prin intermediul Fundaţiei Judeţene pentru Tineret Tulcea (FJT), se lansează proiectul „Primar/ Preşedinte/Prefect pentru o zi”. Prin intermediul acestei iniţiative, de Ziua Naţională a Tineretului (2 mai), tinerii dintr-o comunitate au ocazia să participe la activităţile unei zile obişnuite de lucru a unui ales local (Primar, Preşedinte Consiliul Judeţean, Prefect). Pentru a beneficia de această oportunitate, tinerii vor depune o „candidatură” (încurajând creativitatea şi unicitatea candidaturii), în care vor descrie motivaţia şi interesul în a ocupa acest rol, selecţia realizându-se de FJT Tulcea împreună cu o persoană delegată din partea instituţiei publice participante. Propunerile se vor trimite pe adresa fjt_tulcea@yahoo.com. Data limită pentru trimiterea aplicaţiilor este 25 aprilie

 

– Sport

* Au loc meciuri din Liga I, etapa a şasea

– Play-off:

‣ Piteşti

  • FC Argeş – Universitatea Craiova – ora 18:00, Stadion ”Nicolae Dobrin”

‣ Ovidiu

  • FC Farul Constanţa – FCSB – ora 21:00, Academia Hagi – Stadion Central

– Play-out

‣ Botoşani

  • AFC Botoşani – FCU Craiova 1948 – ora 15:30, Stadion Municipal

 

– S-a întâmplat într-o zi de 25 aprilie

* Acum 303 ani (1719) era publicată cartea „Robinson Crusoe” a lui Daniel Defoe, considerat primul roman scris în limba engleză

* Se împlinesc 230 de ani (1792) de când Nicolas Jacques Pelletier, un răufăcător francez, devenea prima persoană executată prin ghilotinare. Execuţia a avut loc la Hôtel de Ville, în Place de Grève, la ora locală 15:30

* Acum 163 de ani (1859) începea construcţia Canalului Suez, canal maritim ce uneşte Marea Mediterană cu Marea Roşie, în istmul cu acelaşi nume din Egipt (construit de francezul Ferdinand de Lesseps şi deschis navigaţiei la 17.XI.1869)

* În urmă cu 121 de ani (1901) apărea prima plăcuţă de înmatriculare din America, în statul New York, când un act normativ reglementa pe plan local obligaţia tuturor posesorilor de automobile să-şi înregistreze vehiculul şi să afişeze pe caroserie numărul de înmatriculare obţinut. Taxa de înregistrare a maşinii era de 1 dolar. În cursul primului an, au fost emise în statul New York 954 de plăcuţe de înmatriculare

* Cu 107 ani în urmă (1915) a avut loc victoria de la Çanakkale (Dardanele), cunoscută ca fiind una din cele mai mari şi grele războaie din istorie. Bătălia de la Çanakkale ocupă un loc foarte important în istoria Turciei, fiind un război între trupele aduse din coloniile franceze de Anglia şi Franţa în anul 1915 şi naţiunea turcă. Războaiele purtate atât pe uscat, cât şi pe mare au început în data de 18 martie 1915. În data de 25 aprilie 1915 au început luptele de pe uscat, statele Antantei eşuând în traversarea Çanakkale şi întorcându-se aşa cum veniseră, iar în iarna anului 1916 au fost nevoite să se retragă

* Acum 77 de ani (1945) începea Conferinţa de la San Francisco (până la 26.VI.1945) în vederea creării Organizaţiei Naţiunilor Unite, ONU. Conferinţa a adoptat Carta Naţiunilor Unite, care a intrat în vigoare la 24.X.1945

* Se împlinesc 75 de ani (1947) de când demersurile de întemeiere a unei instituţii universitare în inima Olteniei au fost încununate prin Legea nr. 138 pentru înfiinţarea şi organizarea Universităţii din Craiova şi a Eforiei ei, promulgată de Majestatea Sa, Regele Mihai I, la 21 aprilie 1947 şi publicată în Monitorul Oficial al Regatului României la data 25 aprilie 1947

* Cu 53 de ani în urmă (1969) a intrat în vigoare Tratatul de la Tlatelolco (Mexic) privind interzicerea armelor nucleare în America Latină şi Caraibe, semnat la 14.II.1967,prin care națiunile latino-americane și caraibiene care au aderat au declarat zona liberă de arme nucleare

* Se împlinesc 40 de ani (1982) de când se încheia retragerea trupelor israeliene din Peninsula Sinai (realizată în mai multe etape), după 15 ani de ocupaţie. Israelul a preluat controlul asupra peninsulei în luna mai 1967, în urma „Războiului de şase zile”

 

* În urmă cu 7 ani (2015) avea loc cutremurul din Nepal cu o magnitudine de 7,9 pe scara Richter epicentrul fiind localizat în Districtul Lamjung, la aproximativ 77 km nord-vest de capitala Nepalului, Kathmandu. Este cel mai puternic cutremur care a avut loc în regiune, din 1934 încoace, când un cutremur de 8,2 pe Richter a provocat moartea a peste 17.000 de persoane. Potrivit cifrelor oficiale, peste 9.000 de oameni şi-au pierdut viaţa în Nepal şi în ţările învecinate. Districtul Sindhupalchok a fost cel mai grav afectat – 3.360 de morţi (aproape jumătate din numărul oficial al victimelor). Monumente istorice aparţinând Patrimoniului mondial UNESCO, printre care Piaţa Durbar şi Turnul Dharahara – înalt de 62 m, au fost distruse sau au fost grav avariate. Pagubele totale au fost estimate la aproximativ 15-20% din PIB-ul Nepalului, adică 5 miliarde de dolari. Potrivit ONU, opt milioane de oameni (mai mult de o pătrime din populaţia ţării) din 39 de districte au fost afectaţi de cutremur. De asemenea, 1,4 milioane de oameni au avut nevoie de asistenţă umanitară de urgenţă, dintre care 940.000 de copii

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sfintele Paşti (a doua zi); Sf. Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă (Slujba sa din 23 aprilie este săvârșită a doua zi de Paști); Sf. Apostol şi Evanghelist Marcu; Sf. Cuvios Vasile de la Poiana Mărului (Calendarul Creştin-Ortodox 2022)

 

– A doua zi de Paști. Sf. Apostol şi Evanghelist Marcu. Astăzi se sărbătorește și Sf. Mare Mucenic Gheorghe (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2022)

 

– 1841: S-a născut (la Kalipetrova, Bulgaria) Zaharia Petrescu, general, medic; elev şi colaborator al lui Carol Davila; medic-şef al Corpului 1 de Armată în timpul Războiului de independenţă (1878-1879); cercetări de farmacologie şi de terapeutică generală – „Elemente de terapeutică şi materie medicală”, primul tratat de acest fel din România; precursor al chimioterapiei; membru corespondent al Academiei Române din 1885 (m. 1901)

 

– 1875: S-a născut Valeriu Traian Frențiu, episcop de Oradea, teolog, ctitor de școală românească și promotor al turismului bihorean; unul dintre cei şapte episcopi-martiri ai Bisericii greco-catolice care au fost beatificaţi la data de 2 iunie 2019, pe Câmpia Libertăţii din Blaj, de către Papa Francisc (m. 1952, în lagărul de exterminare din Sighet)

 

– 1909: S-a născut poetul şi publicistul Aurel Marin (m. 1944)

 

– 1920: S-a născut medicul Sofia Ionescu-Ogrezeanu, prima femeie neurochirurg din sud-estul Europei; din 1943 a lucrat în echipa prof. dr. Dumitru Bagdasar, creatorul şcolii româneşti de neurochirurgie; alături de soţul său, Ionel Ionescu, şi de Constantin Arseni, au format prima echipă neurologică din România, numită mai târziu „echipa de aur”, care a contribuit la dezvoltarea neurochirurgiei din România (m. 2008). NOTĂ: La 17 septembrie 2005, la Congresul Mondial de Neurochirurgie din Maroc, a fost atestat faptul că Sofia Ionescu-Ogrezeanu a fost prima femeie neurochirurg din lume

 

– 1920: S-a născut soprana Ioana Nicola Ştirbei (m. 2009)

 

– 1925: S-a născut actorul de teatru şi film Vasile Niţulescu (m. 1991)

 

– 1925: A murit compozitorul şi dirijorul George Stephănescu, autorul primei simfonii româneşti (n. 1843)

 

– 1929: S-a născut Sanda Râpeanu, lingvistă, specialistă în limbi romanice; traducătoare şi autoare a numeroase studii critice, realizate în colaborare cu soţul său, criticul literar Valeriu Râpeanu

 

– 1932: S-a născut atleta Lia Manoliu; campioană olimpică la aruncarea discului: aur la México City (1968), bronz la Roma (1960) şi Tokyo (1964); preşedinta Comitetului Olimpic Român (1992-1998); Complexul Sportiv Naţional din Bucureşti îi poartă astăzi numele (m. 1998) – 90 de ani

 

– 1933: A murit medicul legist şi farmacistul Mina Minovici, fondatorul şcolii româneşti de medicină judiciară; întemeietorul şi directorul Institutului Medico-Legal (1924-1933) şi al Serviciului antropometric din Bucureşti (n. 1858)

 

 

– 1943: S-a născut Valeriu Florin Dobrinescu, istoric şi eseist român; fondator al Centrului de Istorie şi Civilizaţie Europeană (m. 2003)

 

– 1953: S-a născut Liviu Antonesei, poet, eseist, publicist, cercetător în ştiinţele educaţiei şi profesor

 

– 1954: S-a născut Mioara Caragea, traducătoare de limbă portugheză, publicistă şi profesoară (m. 2017)

 

– 1958: A murit Iosif Iser, pictor şi grafician; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1881)

 

– 1969: S-a născut flautistul Ionuţ Bogdan Ştefănescu

 

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Strasbourg: Dezbatere de politică generală asupra consecințelor agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei, asupra rapoartelor privind consolidarea parteneriatului strategic dintre Consiliul Europei și UE, salvgardarea și promovarea democrației veritabile în Europa, în cadrul Sesiunii de primăvară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) – în format hibrid (25-28 apr.)

 

– Paris: Emmanuel Macron a fost reales pentru un al doilea mandat de preşedinte al Franţei cu 58,5% din voturi. Contracandidata sa de extremă dreapta, Marine Le Pen, a obţinut 41,45% din voturi. În cel de-al doilea tur al scrutinului prezidenţial, alegătorii francezi au avut de ales între Emmanuel Macron, politician pro-european şi liberal, şi Marine Le Pen, lidera formaţiunii politice de extremă dreapta Adunarea Naţională. Prezenţa la vot în cel de-al doilea tur a fost de 72%

 

– Slovenia: Rezultatele alegerilor legislative

  • Partidul candidatului liberal Robert Golob, recent în politică, s-a clasat pe primul loc în alegerile legislative de duminică, 24 aprilie, din Slovenia, cu mult înaintea partidului premierului Janez Jansa. Mişcarea Libertăţii este creditată cu 35,8% din voturi, faţă de 22,5% pentru Partidul Democrat Sloven (SDS) al controversatului lider, acuzat de încălcarea statului de drept.

 

-India:Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a sosit duminică, 24 aprilie, în India pentru o vizită de două zile consacrată comerţului, securităţii şi schimbărilor climatice în timpul căreia este de aşteptat să discute şi despre neutralitatea acestei ţări cu privire la războiul din Ucraina. India caută un echilibru dificil între relaţiile sale cu Occidentul şi cele cu Rusia, ţară care îi asigură o mare parte din nevoile sale de arme şi energie. New Delhi s-a abţinut să condamne în mod deschis invazia rusă în Ucraina şi să se alăture voturilor pe acest subiect la ONU. Ursula von der Leyen se va întâlni astăzi cu prim-ministrul Narendra Modi, care în ultimele săptămâni a primit vizite şi apeluri din partea mai multor lideri occidentali care îl îndeamnă să se distanţeze de Moscova, inclusiv joi şi vineri din partea premierului britanic Boris Johnson.

 

-Ankara, Turcia: Secretarul general al ONU, Antonio Guterres va fi primit de preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, apoi va merge la Kiev pentru a încerca să negocieze încetarea invaziei ruse care a făcut mii de morţi şi a strămutat peste 10 milioane de ucraineni de la 24 februarie.

 

– Berlin: Preşedintele Germaniei, Frank-Walter SteinmeierSteinmeier se întâlnește cu supraviețuitorii Holocaustului și cu reprezentanții Conferinței pentru revendicările evreilor (JCC)

 

– New Delhi: Ministrul norvegian de externe Anniken Huitfeldt va vizita India pentru a participa la Dialogul Raisina și, de asemenea, la discuții bilaterale (25 – 27 apr.)

 

– Aberdeen, Regatul Unit: Negocieri post-Brexit: întâlnirea secretarilor comerciali britanici și americani (25 – 26 apr.)

 

– Phenian, Coreea de Nord: Aniversarea înființării Armatei Populare Coreene

 

-Australia/ Noua Zeelandă: Este marcată Ziua ANZAC – zi naţională ce marchează prima acţiune militară majoră desfăşurată de forţele australiene şi neozeelandez în timpul Primului Război Mondial.

 

– Lisabona: Comemorarea a 48 de ani de la Revoluția Garoafelor

 

– Viena: Discurs al directorului general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, la deschiderea unei conferințe privind dreptul nuclear

 

– Stockholm: Raportul Institutului Internațional de Cercetare a Păcii din Stockholm (SIPRI) privind cheltuielile militare mondiale

 

– New York: Forumul anual al Consiliului Economic și Social privind finanțarea dezvoltării, inclusiv reuniunea specială la nivel înalt a Consiliului cu Banca Mondială, FMI, OMC și UNCTAD (25 – 28 apr.)

 

 

– Celle, Germania: Deschiderea procesului pentru „crime împotriva umanității” a unui gambian suspectat că a participat la asasinate în țara sa, inclusiv cel al unui corespondent AFP

 

– Istanbul: Procesul activistului pentru drepturile omului, Osman Kavala

 

– Évry, Franța: Procesul SNCF Mobilités, SNCF Réseau și un lucrător feroviar pentru dezastrul feroviar de la Brétigny în 2013 (25 apr. – 17 iun.)

 

– Al-Hoceima, Maroc: Verdict în procesul lui Rabie al-Ablaq, activist acuzat de nerespectarea regelui pe rețelele de socializare

 

– Coventry, Anglia: Inaugurarea Air-One, primul aeroport pentru taxiuri zburătoare şi drone de livrare

 

– Munchen: Este prezentat Barometrul Institutului IFO privind conduita antreprenorilor

 

– Beijing: Banca Poporului din China (PBOC) a redus nivelul rezervelor minime obligatorii pentru majoritatea băncilor cu 25 de puncte de bază, iar pentru băncile mici cu 50 de puncte de bază. Decizia va intra în vigoare începând cu data de 25 aprilie. Reducerea rezervelor minime obligatorii reprezintă ultima măsură adoptată de oficialii chinezi pentru a evita o încetinire dură a economiei

 

– Londra: Lansarea TalkTV, un canal de televiziune, de către Rupert Murdoch

 

– München: Turneul ATP de tenis – BMW Open (25 apr. – 1 mai)

 

-În spațiu: Echipajul misiunii private Ax-1 părăsește Stația Spațială Internațională – ora 00:55

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Delegaţilor ONU” a fost proclamată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite prin Rezoluţia 73/286 din 2 aprilie 2019, pentru recunoaşterea rolului crucial al delegaţilor în îndeplinirea principalelor obiective ale Organizaţiei Naţiunilor Unite; a fost sărbătorită prima dată în 2020

 

– „Ziua Mondială de Combatere a Malariei”, adoptată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii la cea de a 60-a sesiune a sa, din mai 2007, pentru a sublinia necesitatea continuării investiţiilor şi angajamentelor în susţinerea prevenirii şi controlului malariei

 

– 1595: A murit poetul renascentist italian Torquato Tasso (n. 1544)

 

– 1599: S-a născut Oliver Cromwell, om politic şi comandant de oşti englez; conducător al revoluţiei împotriva dinastiei Stuart; a înăbuşit mişcarea de eliberare naţională din Irlanda (1649-1652); în 1653 a instaurat în Anglia un regim dictatorial, devenind lord-protector; a obligat Olanda să recunoască Actul de Navigaţie, punând bazele supremaţiei maritime a Angliei (m. 1658)

 

– 1635: A murit scriitorul italian Alessandro Tassoni, unul dintre întemeietorii criticii literare italiene (n. 1565)

 

– 1744: A murit Anders Celsius, astronom şi fizician suedez, creatorul termometrului centigrad (n. 1701)

 

– 1840: A murit Siméon Denis Poisson, matematician şi fizician francez (n. 1781)

 

– 1849: S-a născut Felix Klein, matematician german; cunoscut mai ales pentru contribuţiile sale în teoria grupurilor, analiza complexă, geometria non-euclidiană şi conexiunile dintre acestea şi geometrie (m. 1925)

 

– 1917: S-a născut Ella Fitzgerald, cea mai populară cântăreață de jazz din Statele Unite mai bine de o jumătate de secol; supranumită „Regina muzicii soul”; recompensată în timpul vieții cu 13 premii Grammy (m. 1996) – 105 ani

 

– 1918: S-a născut pictorul italian Remo Brindisi, considerat fondatorul mişcării „Noua Reprezentare” (m. 1996)

 

– 1921: S-a născut Karel Appel, pictor, sculptor şi poet olandez (m. 2006)

 

– 1925: S-a născut jurnalista belgiană Janine Lambotte, prezentatoare, din 1953, a canalului de televiziune RTB (de limbă franceză); numele său va rămâne în istoria jurnalismului, deoarece a fost prima femeie din Europa care a prezentat un jurnal televizat, în anul 1961 (m. 2012)

 

– 1927: S-a născut Corín Tellado (nume real: María del Socorro Tellado López), prolifică scriitoare spaniolă de romane romantice; UNESCO a declarat-o cea mai citită scriitoare spaniolă din lume (după Miguel de Cervantes), iar Cartea Recordurilor a numit-o scriitoarea cu cele mai multe cărți vândute în limba spaniolă din lume; a publicat în jur de 4.000 de titluri și a vândut peste 400 de milioane de exemplare ale romanelor sale (m. 2009) – 95 de ani

 

 

– 1930: S-a născut Paul Mazursky, regizor american de film, scenarist şi actor (m. 2014)

 

– 1932: S-a născut Alain Besançon, istoric, filolog și profesor francez; unul dintre cei mai proeminenţi specialişti în istoria rusă şi sovietică; specializat în istoria intelectuală – 90 de ani

 

– 1935: S-a născut Phillip James Edwin Peebles, fizician, astronom, cosmolog și profesor american de origine canadiană; considerat cel mai mare specialist în cosmologie teoretică în ultimele decenii, având contribuții majore în domenii precum materie întunecată și microunde cosmice; Premiul Nobel pentru fizică pe 2019, împreună cu Michel Mayor şi Didier Queloz, pentru „contribuţii în înţelegerea evoluţiei Universului şi a locului Pământului în cosmos”

 

– 1940: S-a născut Al Pacino (nume complet: Alfredo James Pacino), actor american de film

 

– 1941: S-a născut Bertrand Tavernier, regizor, scenarist, critic de film, producător și actor francez (m. 2021)

 

– 1945: S-a născut compozitorul şi cântăreţul suedez Björn Ulvaeus, membru al renumitei formaţii „ABBA”

 

– 1947: S-a născut fotbalistul şi antrenorul olandez Johan Cruyff; a primit Balonul de Aur de trei ori (m. 2016) – 75 de ani

 

– 1969: S-a născut Renée Zellweger, actriță americană

 

– 1976: A murit Alexander Brailowsky, pianist american de origine rusă (n. 1896)

 

– 1976: A murit Sir Carol Reed, regizor britanic de film; unul dintre cele mai sonore nume ale filmului englez al anilor ’40-’50 ai secolului XX (n. 1906)

 

– 1995: A murit actriţa şi dansatoarea americană Ginger Rogers (n. 1911)

 

– 2011: A murit poetul chilian Gonzalo Rojas, considerat unul dintre cei mai talentaţi scriitori moderni ai Americii Latine (n. 1917)

 

– 2011: A murit cântăreaţa britanică Poly Styrene, considerată o legendă a muzicii punk (n. 1957)

 

 

– 2020: A murit Per Olov Enquist, unul dintre cei mai celebri scriitori şi dramaturgi suedezi din a doua jumătate a secolului XX (n. 1934)