România şi-a îndeplinit toate obiectivele din PNRR asumate împreună cu Comisia Europeană (ministrul Economiei)

România şi-a îndeplinit toate obiectivele din Planul Naţional de Redresare și Reziliență, pe care și le-a asumat împreună cu Comisia Europeană, a declarat astăzi ministrul economiei, Florin Spătaru, la o conferință de specialitate. El a arătat că acest plan are două componente: una de reformă, cu anumite jaloane care vor trebui rediscutate în perioada următoare, și o componentă de investiții. Din această perspectivă, Ministerul Economiei este unul dintre primele care a început un program de microelectronică, finalizat în timp record, a precizat ministrul. Potrivit acestuia, PNRR va avea un impact major asupra economiei naționale, printre componentele importante fiind tranziția energetică, transformarea digitală și componenta educațională. Planul Național de Redresare și Reziliență al României, evaluat favorabil de Comisia Europeană, cuprinde investiții din fonduri europene în valoare de aproape 30 de miliarde de euro și vizează reforme și proiecte viabile în segmentele și industriile strategice. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 aprilie)/amirea/sdm2