Conferința Mondială a Jurnaliștilor – ediție aniversară (I)

În 2022, se împlinesc 10 ani de când Asociația Jurnaliștilor din Coreea organizează anual Conferința Mondială a Jurnaliștilor.

În decursul celor 10 ani, Asociația Jurnaliștilor din Coreea, s-a impus pe plan internațional, prin proiectele propuse, printre care se numără și Conferințele Mondiale. Acestea au devenit adevărate evenimente complexe, prin intermediul cărora jurnaliști din întreaga lume, abordează diverse subiecte și discută despre rolul mass-media și despre contribuţia jurnalismului în societatea actuală. Totodată, prin intermediul acestora se promovează și realitățile Peninsulei Coreene.

Dacă până în 2019, conferințele s-au desfășurat pe teritoriul Republicii Coreea, din 2020, din cauza Covid-19, Asociația Jurnaliștilor din Coreea, a trebuit să se re-orienteze. Așa că, s-a optat pentru mediul online! Anul acesta, la cea de a X-a ediție, între 24-26 aprilie 2022, au fost invitați jurnaliști din 43 de țări de pe toate continentele. Din Europa, au fost reprezentanți din Albania, Bulgaria, Cipru, Danemarca, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Polonia, Portugalia și România.

În prima zi, luni 25 aprilie 2022, de la Sala de conferințe a Centrului de Presă Coreean din Seul, au fost transmise trei mesaje de felicitare. Primul a fost rostit de domnul Dong Hoon Kim, președintele Asociației Jurnaliștilor din Coreea, care a subliniat faptul că în decursul celor 10 ani, conferința a căpătat un statut aparte: „Din 1966, asociația noastră a participat activ la comunitatea internațională a jurnalismului, iar din 2013, am organizat anual Conferința Mondială.  În acești ani s-a discutat despre viitorul jurnalismului, despre relațiile prietenoase reciproce, despre situația societății, despre cultura coreeană și despre pace… Anul acesta s-au pregătit două teme și abia aștept părerile și sfaturile dumneavoastră…  A sosit timpul pentru restabilirea încrederii în jurnalism”.

Dong Hoon Kim, presedintele Asociatiei Jurnalistilor din Coreea

Cel de al doilea mesaj a fost transmis de Excelenţa sa, Prim-ministrul Republicii Coreea –  Domnul Boo-kyum Kim: „Deși, în ultimii ani, a fost o perioadă dificilă, când ne-am concentrat pe protejarea vieții, Asociația Jurnaliștilor din Coreea a dus mai departe proiectul propus și a organizat acest eveniment media atât de valoros… Criza sanitară a avut un impact negativ și a agravat conflictele și inegalitățile dintre națiuni și clase… Au fost ani grei și pentru jurnalism, din cauza creșterii informațiilor false care a dus la apariția neîncrederii oamenilor… Această situație nu ar trebui să se mai întâmple niciodată… Cu toții trebuie să ne gândim care este conduita potrivită pentru viitorul comunității noastre… Este nevoie de o mare transformare a civilizației și, în acest context, să aflăm care ar trebui să fie rolul jurnalismului ”.

Prim-ministrul Republicii Coreea – Domnul  Boo-kyum Kim 

Pentru realizarea obiectivelor propuse, în sprijinul Asociației Jurnaliștilor din Coreea, se implică întreaga societate coreeană. Pentru organizarea celei de a X-a ediție a Conferinței Mondiale a Jurnaliștilor, un rol important l-au avut :  SNUFactCheck Center, PUBLISH Inc., Universitatea „Chung-Ang” și Organizația de Turism din Seul.

Domnul Ki Yon Kil, Președintele și CEO al Organizației de Turism din Seul, a afirmat: „Conferința Mondială a Jurnaliştilor nu numai că promovează Coreea în lume, dar este și un loc de sărbătoare, unde se întâlnesc jurnalişti din diverse ţări de pe toate continentele, pentru a purta discuții aprofundate asupra unor probleme globale importante. Sper ca discursul evenimentului din acest an să fie unul semnificativ, pentru promovarea dezvoltării calității și a unei schimbări durabile de paradigmă la nivel global în industria jurnalismului ”.

Domnul Ki Yon Kil, Președintele și CEO al Organizației de Turism

Ca moderator al acestor zile de dezbateri a fost ales Domnul Min-ho Jung, de la „The Korea Times”, membru al Asociației Jurnaliștilor din Coreea și Președinte al schimburilor Internaționale.

Foto: Asociația Jurnaliștilor din Coreea

Conferința Mondială a Jurnaliștilor a debutat cu o primă temă arzătoare – „Statusul știrilor false/fake news și politica de combatare a lor în fiecare țară”. Pe fondul pandemiei, știrile false/fake news au afectat dramatic încrederea în jurnalism, prin urmare, acestuia i-a fost redusă influența. Invitați speciali din partea Republicii Coreea au fost: EunRyung Chong, directoarea Centrului SNUFactCheck și Hyung Joon Ahn, jurnalist la MBC News Agency.

Pentru acest subiect s-au pregătit 28 de jurnaliști, care au prezentat aspecte legate de diversele politici de combatere a știrilor false. În funcție de țară, fiecare vorbitor, a explicat modul în care este privită această criză, cum se caută soluții pentru combaterea ei și modalități prin care să fie recuperată încrederea în jurnalism. Dintre cei care au discutat subiectul abordat, s-au remarcat: Habib Toumi (Bahrain News Agency), Margaret Ojalvo (Columbia), Flemming Ytzen (Editor Politiken, Danemarca), Neelima Mathur (India), Pooneh Nedai (Redactor-șef, Iran), Kuban Taabaldiev (Director general Kabar News Agency, Kyrgyzstan), Chuluunbaatar Dolgor (Președintele Asociației Jurnaliștilor din Mongolia), Do Hoa Mi Nguyen (Redactor șef-adjunct al Relațiilor Internaționale, Vietnam).

Foto generală  Foto: Asociația Jurnaliștilor din Coreea

Foto: Asociația Jurnaliștilor din Coreea

Autor: Octavia Galescu