OIKONOMIKOS TACHYDROMOS: România – A fost livrat primul transport de porumb ucrainean după declararea războiului

Aproximativ 80.000 de tone de cereale ucrainene au fost expediate până acum la Constanța, în timp ce alte 80.000 au primit aprobarea și sunt pe drum.

Primul transport de porumb ucrainean, de la începutul invaziei ruse în Ucraina, cu o greutate totală de 71.000 de tone, a fost descărcat joi în portul românesc Constanța, de la Marea Neagră, potrivit companiei de administrare a portului, Comvex.

În condițiile în care porturile maritime ale Ucrainei sunt închise de două luni din cauza izbucnirii războiului, al patrulea cel mai mare exportator de cereale din lume a fost nevoit să expedieze marfa cu trenul pe la granița sa de vest sau prin intermediul unor porturi mai mici de pe fluviul Dunărea, în România.

„Aceasta este prima navă de tip panamax cu porumb ucrainean care a descărcat marfa în portul nostru și apoi a plecat”, a declarat președintele Comvex, Viorel Panait, pentru Reuters.

Nava care a transportat marfa este Unity N, conform unei declarații înregistrate de Reuters.

„Sprijinirea exporturilor de cereale ucrainene înseamnă prevenirea unui val colosal de foamete pe plan global cauzat de blocarea porturilor ucrainene”, a spus Panait.

Cel mai rapid terminal de cereale din Europa

Comvex operează cel mai rapid terminal de cereale din Europa, care poate procesa până la 70.000 de tone pe zi, precum și un terminal de gestionare a mineralelor, a mai spus Panait, care este și președintele autorității portuare din Constanța (Constanta Port Business Association).

La începutul săptămânii, în același port au fost descărcate aproximativ 35.000 de tone de minereu de fier ucrainean, urmând ca o a doua navă să fie descărcată în jurul datei de 15 mai, a mai spus președintele Convex.

Aproximativ 80.000 de tone de cereale ucrainene au fost expediate până acum la Constanța, în timp ce alte 80.000 au primit aprobarea și sunt pe drum.

România, care este membră a Uniunii Europene, are ieșire la Marea Neagră, care este o cale de navigație importantă pentru cereale și petrol, folosită de țări precum Bulgaria, Turcia, Georgia și, desigur, Ucraina și Rusia.

În acest context, Guvernul României încearcă refacerea mai multor linii de cale ferată care leagă diferite porturi cu granița ucraineană.

Joi, Ucraina a acuzat Rusia că a furat cereale din teritoriile ocupate, spunând că această acțiune a crescut amenințarea la adresa securității alimentare globale din cauza perturbărilor semănăturilor de primăvară și blocării porturilor ucrainene în timpul războiului./cciulu/fmatei

https://www.ot.gr/2022/04/29/diethni/roumania-paradothike-to-proto-fortio-oukranikou-kalampokiou-meta-tin-kiryksi-tou-polemou/

OIKONOMIKOS TACHYDROMOS (Grecia), 29 aprilie 2022

Traducerea: Carolina Ciulu