La Alexandroupolis în Grecia a început construcția unui terminal de gaze lichefiate

În localitatea Alexandroupolis din Grecia a avut loc marți 3 mai ceremonia de începere a construcției terminalului de gaze lichefiate (LNG), în prezența premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a președintelui Consiliului European, Charles Michel, a președintelui Serbiei, Aleksandar Vučić, a premierilor Bulgariei și Macedoniei de Nord, Kiril Petkov și Dimitar Kovačevski. Vučić a transmis că începerea acestui proiect reprezintă un eveniment important pentru întreaga regiune a Balcanilor. „Proiectul din Alexandroupolis este o nouă poartă energetică și un nou far care trimite un dublu semnal – prin finalizarea rapidă a lucrărilor ne vom elibera de dependența de gazele naturale din Rusia și demonstrăm că țările noastre joacă un rol comun pe noua hartă energetică” – a declarat Mitsotakis, adăugând că stațiile LNG din Grecia vor acoperi necesitățile pieței elene și vor înlocui o mare parte din livrările din Rusia. „Recentul șantaj al Moscovei face colaborarea nu numai necesară, ci și rapidă” – a subliniat Mitsotakis. În luarea de cuvânt, Vučić a spus că „este un eveniment important pentru întreaga regiune balcanică”, adăugând că Serbia este „pregătită să preia în viitor o mare cantitate de gaze naturale”. Vučić a arătat că Serbia trebuie să construiască sisteme de conectare cu Bulgaria și Macedonia de Nord și în acest sens a mulțumit Uniunii Europene, deoarece o mare parte din aceste proiecte sunt finanțate de UE. Premierul Bulgariei, Kiril Petkov, a declarat că este o zi istorică pentru Bulgaria și Grecia, zi în care s-a făcut un pas important pentru independența energetică a celor două state. „Va fi schimbată harta energetică a Europei” – a transmis Petkov. Președintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat că trebuie să se demonstreze suveranitatea europeană și să se realizeze independența energetică. „Acest proiect este o răscruce în dezvoltarea energetică a Europei” – a declarat Charles Michel./rmihaj/atataru

(www.rts.rs – 4 mai)