Noul Guvern al Sloveniei va fi format până la începutul lunii iunie

După discuțiile cu viitorii parteneri de coaliție, viitorul premier al Sloveniei, Robert Golob, a declarat că viitorul executiv va fi format până la începutul lunii iunie și are obiectivul de a câștiga și viitoarele alegeri. Partidul lui Golob, Mișcarea Libertatea, a obținut la alegerile de la 24 aprilie 41 de mandate din totalul de 90 și va forma noua putere cu Partidul Social Democrat (SD), care deține 28 de mandate și Partidul Stânga (L) cu 7 mandate. Cu președinții acestor partide, Tanja Fajon (SD) și Luka Mesec (L), Golob a început discuțiile preliminare privind formarea noului Guvern al Sloveniei. Cei trei și-au exprimat optimismul privind colaborarea în guvern. „Nu am discutat nume, ci despre obiectivele comune” – a declarat Golob, dar a confirmat că o „opțiune” este ca în funcția de președintele al Parlamentului Sloveniei să fie Urška Klakočar Zupančić din partidul său. „Atmosfera este bună și urmează negocieri privind colaborarea în coaliție” – a declarat Fajon, adăugând că până vineri se va stabili câte portofolii va avea fiecare dintre partide. „Viitorul guvern va respecta oamenii, va asculta ce spune societatea civilă și va avea în vedere dezvoltarea pe următorii 10 ani” – a declarat Fajon. Că noul guvern va rezista două mandate a confirmat și președintele Stângii, Luka Mesec. „Va fi un guvern care privește spre 2030, va fi operativ. După mult timp va fi un adevărat guvern de centru stânga” – a declarat Mesec./rmihaj/avladucu

(www.rts.rs – 4 mai)