Proiectul de lege privind reducerea riscului seismic în România a fost adoptat de guvern

„Radiojurnal” – Realizator: Cristian Bâcâin – Guvernul a adoptat miercuri proiectul de lege privind reducerea riscului seismic în România care va înlocui ordonanța de urgență veche de 28 de ani. Ministrul dezvoltării locale, Cseke Attila, a precizat că proiectul de lege aduce o serie de noutăți, cum ar fi aprobarea de către Guvern a unui buget multianual pentru fiecare proiect de consolidare. El a arătat că vechea ordonanță stabilea un buget pentru anul în care care proiectul de consolidare era depus și până să înceapă lucrările efective anul se încheia. Noua lege prevede un buget pe 4 ani, a precizată Cseke Attila.
Cseke Attila: Acest program propune un buget multianual, ceea ce înseamnă că prin contracte de finanțare încheiate pentru consolidarea de risc seismic a acestor clădiri se vor încheia contracte cu execuție de până la 4 ani care se vor putea prelungi încă doi ani și nu va mai fi necesară reaprobarea anuală și așa mai departe. Pe lângă blocurile de locuințe care erau prevăzute ca fiind eligibile pentru consolidare de risc seismic pe ordonanța 20/94 se introduce și o altă categorie de imobile, și anume clădirile publice. Avem și din acestea, din păcate, destule.
Realizator: O altă noutate este aceea că persoanele care locuiesc în clădiri care au fost consolidate nu mai trebuie să plătească partea lor de reparații. Vechea ordonanță obliga oamenii să restituie statului cheltuielile de consolidare în cel mult 25 de ani./mcimpoaca/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (5 mai)