Sâmbătă, 7 mai, se împlinesc 85 de ani de la moartea lui George Topârceanu, unul dintre cei mai importanţi poeţi ai literaturii române, prozator, memorialist, publicist si traducător, membru corespondent al Academiei Române.
George Topârceanu s-a născut la 20 martie 1886, la Azilul Elena Doamna din Bucureşti, fiind al doilea copil al familiei lui Ion Topârceanu, de profesie cojocar şi Paraschiva Topârceanu, ţesătoare la Azilul Sfânta Elena. George va mai avea doi fraţi, Raliţa şi Alexandrina.
Între anii 1894 – 1898, parcurge şcoala primară la Bucureşti, apoi gimnaziul la Şuici-Argeş, pe Valea Topologului.
În perioada 1894 – 1898, familia se va muta cu locul de muncă la Râmnicu Vâlcea, din nou la Bucureşti, în Ialomiţa, Argeş, apoi la Nămăieşti, lângă Câmpulung Muscel, iar George se va muta, de mai multe ori cu şcoala.
Însă cea mai frumoasă perioadă a copilăriei o va petrece la Schitul Văleni de la Nămăieşti, împreună cu bunica sa devenită călugăriţă, maica Tina.
Între anii 1898 – 1901 – Topârceanu studiază la liceul Matei Basarab din Bucureşti, apoi, va trece la liceul-internat Sfântul Sava.
În această perioadă realizează primele încercări poetice, fiind influenţat de Eminescu, Duiliu Zamfirescu şi Byron.
În 1905, debutează în revista populară „Duminica”, sub semnătura G.Top.
În 1906, devine funcţionar la Casa Bisericii, apoi, profesor suplinitor, cu „pauze de şomaj şi viaţă boemă”.
În 1906, va absolvi liceul şi se înscrie la Facultatea de Litere, fără a o absolvi, din raţiuni materiale.
În anii 1906 – 1907, colaborează la publicaţiile „Revista ilustrată”, „Revista noastră” şi „Tribuna” din Arad.
În anii 1907 – 1909 ocupă mai multe slujbe, de la mic slujbaş, institutor, suplinitor, apoi îşi satisface stagiul militar.
În 1909, publică poezii în „Sămănătorul”, „Ramuri” şi „Neamul românesc literar”, apoi în „Viaţa literară şi artistică”, condusă de George Coşbuc.
În 1909 – 1910, publică în „Viaţa românească din Iaşi, în aceşti ani orientându-se şi către genul parodiei, prezent în „Răspunsul micilor funcţionari”, „Odă sobei mele”, „Noapte de mai”, „Balada chiriaşului grăbit”. Tot de acum datează şi remaracbila prietenie care îl va lega de Garabet Ibrăileanu.
Înm 1909 devine copist la Casa Bisericii şi se înscrie la Facultatea de Drept.
În 1910 publică în „Viaţa socială” poemele „Noapte de mai” sau „Balada popii din Rudeni”.
Anul 1911 aduce începutul unei prietenii strânse cu scriitorul Mihail Sadoveanu şi tot acum o va cunoaşte pe Alexandra Gavrilescu, numele real al scriitoarei Otilia Cazimir.
În septembrie 1911, Garabet Ibrăileanu, îi va facilita obţinerea postului de sub secretar de redacţie la revista „Viaţa românească” din Iaşi, unde va publica numeroase poezii, cronici, recenzii, note.
În 1912, va edita împreună cu M. Sevastos, revista „Teatrul”, în februarie se căsătoreşte cu Victoria Iuga, iar în aprilie se naşte unicul său fiu, Gheorghe.
În 1913, în perioada Războiului balcanic, participă la campania din Bulgaria, pe care o va consemna în „Jurnalul din campania din Bulgaria”, păstrat în manuscris de către buna sa prietenă, Otilia Cazimir.
În anul 1914, participă alături de alţi scriitori ieşeni la mai multe întâlniri literare.
În 1916, publică volumele „Balade triste” şi „Parodii originale”.
Tot în 1916, este încorporat şi trimis pe front, în luptele de la Turtucaia, unde va fi luat prizonier, este trimis în lagăr, apoi se îmbolnăveşte, fiind internat la Sofia.
Turtucaia este o localitate aflată astăzi în Bulgaria, care a aparţinut de România şi care făcea parte din Cadrilaterul redobândit de vecinii de la Dunăre în anul 1940. Localitatea este recunoscută pentru celebra bătălie care a avut loc între 1 şi 6 septembrie 1916, în timpul Primului Război Mondial, între ostaşii români, pe de o parte şi trupele bulgare şi germane pe de altă parte.
Aşadar printre soldaţii luaţi prizonieri s-a numărat şi sergentul George Topârceanu, care avea 30 de ani şi îşi făcuse demult debutul scriitoricesc. Experienţa nefastă prin care autorul “Baladelor vesele şi triste” a trecut este povestită în volumul „Amintiri din luptele de la Turtucaia. Pirin Planina”, unde zugrăveşte situaţia precară a soldatului român.
George Topârceanu a stat un an şi jumătate prizonier la bulgari, iar mărturiile sale despre episodul Turtucaia sunt cutremurătoare. Spune că suferit de foame, de frig şi a fost pus la munci istovitoare, iar setea şi-o potolea „din şanţ”. De altfel, George Topârceanu s-a îmbolnăvit în lagăr şi a fost transferat la spitalul din Sofia unde erau trataţi prizonierii Antantei.
În 1918, după prizonierat, se va întoarce în ţară, mai întâi la Bucureşti, unde împreună cu Eugen Todie, scrie textul de revistă teatrală „A fost un vis”, apoi va ajunge la Iaşi.
În 1919, apare revista „Însemnări literare”, avându-i ca redactori pe cei doi buni prieteni, Mihail Sadoveanu şi George Topârceanu, iar poetul va publica poezii, cronici şi numeroase articole polemice.
Îi apare, la Editura Alcalay, cartea „Amintiri din luptele de la Turtucaia”, iar în 1920, a doua ediţie a baladelor sub titlul „Strofe alese. Balade vesele şi triste”.
În aprilie 1920, Societatea Scriitorilor Români discută despre excluderea mai multor colaboratori, printre care Ioan Slavici, Gala Galaction, George Topârceanu, iar Tudor Arghezi adresează o scrisoare deschisă ziarului „Izbânda” în care contestă dreptul unor membri ai Societăţii Scriitorilor Români de a cenzura opiniile confraţilor lor. Tot în 1920, îşi reia apariţia revista „Viaţa Românească”, unde Topârceanu este prim-redactor. Vor colabora la revistă nume ca Al. Philippide, Demonstene Botez, Mihai Ralea, Ionel Teodoreanu, Al.O. Teodoreanu.
În 1921, Topârceanu traduce „Visul unei nopţi de vară”, de W. Shakespeare, apare volumul „Parodii originale” – ediţia a II-a, redactează „Lumea literara şi artistică”, supliment al ziarului „Lumea” şi publicaţia „Lumea umoristică” alături de Otilia Cazimir.
Tot în 1921, publică în „Lumea-bazar”, articole ce vor intra în volumul „Scrisori fără adresă” şi poeziile „Acceleratul” şi „Balada unui greier mic”.
Topârceanu va deveni în aceşti ani un pasionat colecţionar de arme şi un inventator în domeniul stereoscopiei şi al fotografiei.
În 1927, scrie conferinţa umoristică „Bacilul lui Koch” şi publică ediţia a III-a a „Parodiilor originale”.
Un an mai târziu, colaborează la revista „Bilete de papagal” a lui Tudor Arghezi, îi apare, la Editura Cartea Românească, volumul de poezii „Migdale amare” şi, tot aici, ediţia a III-a a volumului „Balade vesele şi triste”
În 1930, apare cartea de proză „Scrisori fără adresă”, apoi este numit inspector general pentru Moldova.
În 1931, apare „Migdale amare”, ediţia a II-a, volumul „Balade vesele şi triste”, ediţia a IV-a, publică la revista teatrală „Bonsoir” la Iaşi şi îi apare „Parodii originale”, ediţia a IV-a.
În 1932, prietenul său Demonstene Botez, îi oferă spre locuire poetului casa din strada Ralet din Iaşi.
În septembrie 1932, Topârceanu devine inspector special al teatrelor de pe tot cuprinsul Moldovei.
În 1933, susţine, la Bucureşti, conferinţa „Cum am devenit moldovan?” în care sunt prezentate remarcabile confesiuni autobiografice.
În 1934, în „Revista Fundaţiilor”, apar primele fragmente din romanul fantastico-satiric rămas neterminat „Minunile Sfântului Sisoe”.
Un an mai târziu, va susţine, la Universitatea din Iaşi, conferinţa „Cum am devenit iesean?”, iar în 1936, este ales membru corespondent al Academiei Române.
Anul 1937, îl găseşte într-o stare fizică proastă, este istovit de boală, fiindu-i descoperit un cancer hepatic. Ministerul Artelor îi va susţine financiar tratamentul la Viena, unde va fi însoţit de devotata sa prietenă Otilia Cazimir.
După o lună şi jumătate de tratament, se întoarce la Iaşi în căsuţa din strada Ralet.
La 7 mai 1937, George Topârceanu moare, la vârsta de doar 51 de ani. Este înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iaşi.
La 7 mai 2021, a avut loc o ceremonie de resfinţire a mormântului poetului George Topârceanu, organizată de Ateneul Naţional din Iaşi, la Cimitirul Eternitatea din această localitate.
Casa memorială George Topârceanu se găsește în Nămăești, comuna Valea Mare-Pravăț, județul Argeș și este o filială a Muzeului Municipal Câmpulung, Argeș. Clădirea a aparținut socrilor poetului, fiind donată în anul 1966 de către soția poetului, Victoria Topârceanu, pentru a se amenaja casa memorială a poetului.
A fost organizată în 1967 și reorganizată în 1979, fiind declarată ulterior monument istoric.
În prezent, casa unde a locuit și a creat poetul, timp de 8 ani, adăpostește o expoziție memorială permanentă, cuprinzând exponate legate de viața și activitatea poetului (o parte a bibliotecii personale, scrisori adresate familiei și prietenilor, manuscrise, fotografii, arme de vânătoare, bastoane).
La intrarea în micul parc, printre pomi, se găsește bustul poetului George Topârceanu, operă în bronz a sculptorului Marius Butunoiu, din anul 1973
Fotografii din arhiva personală – august 2011
