Secretarul de stat al SUA l-a acuzat pe preşedintele Rusiei că răstălmăceşte istoria pentru a justifica invazia în Ucraina

Secretarul de stat al Statelor Unite, Antony Blinken, l-a acuzat pe preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, că răstălmăceşte istoria în încercarea de a justifica războiul neprovocat pornit împotriva Ucrainei. Secretarul american de stat a făcut declaraţiile în ajunul zilei de 8 mai, celebrată în SUA ca V-E Day, ziua în care, în 1945, Germania nazistă a predat necondiţionat armele către Aliaţi şi SUA. Antony Blinken a îndemnat oamenii să reziste încercărilor celor care vor să manipuleze memoria istorică pentru a-şi realiza propriile lor ambiţii. Rusia susţine că încearcă să „denazifice” Ucraina, subliniază BBC.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 7 mai)/mbaciu/dstanesc