Declaraţii ale noului şef al Executivului din Hong Kong, John Lee

Noul şef al Executivului din Hong Kong, John Lee, a declarat că va proteja teritoriul de toate ameninţările interne şi externe. El a făcut această declaraţie după ce numirea sa în funcţie a fost aprobată aproape în unanimitate de un comitet pro-Beijing. Fostul şef al securităţii teritoriului a organizat reprimarea protestelor pro-democraţie din 2019, dar le-a mulţumit celor care s-au opus alegerii sale: „Fie că m-aţi susţinut sau nu, vă mulţumesc, pentru că astăzi aţi sprijinit ziua alegerii şefului Executivului. Mulţumesc tuturor pentru sprijin şi încurajare. Astăzi, alegerea şefului Executivului este importantă pentru noi, aşa încât astăzi toţi putem fi foarte fericiţi să recunoaştem această zi importantă din istoria noastră„./opopescu/gpodea

BBC SERVICIUL MONDIAL – 8 mai