Canada va ajuta Ucraina să găsească opţiuni de export al grânelor (Justin Trudeau)

Canada va ajuta Ucraina să găsească opţiuni de export al grânelor, pentru a susţine securitatea globală a alimentelor, care a fost afectată de invazia ţării de către Rusia, a declarat duminică premierul canadian, Justin Trudeau. Aproape 25 de milioane de tone de grâne sunt blocate în Ucraina şi nu pot părăsi ţara, din cauza problemelor de infrastructură şi a blocării porturilor de la Marea Neagră, printre care şi Mariupol, a declarat săptămâna trecută un oficial al agenţiei ONU pentru alimente. Mariupol a fost ţinta celor mai distructive lupte din războiul care durează de zece săptămâni. Preţurile alimentelor au crescut în luna martie până la niveluri record, după începerea invaziei ruse în Ucraina, care este a patra cea mai mare exportatoare de porumb din lume şi a şasea exportatoare de cereale. Preţurile au scăzut uşor în luna aprilie. „Ştim că vor fi oameni care vor muri de foame în lume, din cauza acţiunilor Rusiei”, a afirmat Trudeau într-un interviu acordat Reuters. „Sunt grâne care aşteaptă să fie transportate din Ucraina. Trebuie să ne asigurăm că Rusia nu împiedică grâul de care lumea are nevoie să ajungă acolo unde este nevoie de el”. De când Moscova şi-a început „operaţiunea specială” în Ucraina, la finalul lunii februarie, aceasta a fost forţată să exporte grânele cu trenul, peste graniţa vestică. Kievul a încercat de asemenea să folosească porturile de pe Dunăre, din sudul ţării, pentru a îşi susţine exporturile. Transporturile pe Dunăre ar putea face parte din soluţie, a afirmat Trudeau, fără a dezvălui detalii, dar adăugând că sunt evaluate mai multe variante. „Încercăm să rezolvăm o problemă foarte directă”. Analiştii au avertizat că Ucraina se va confrunta cu o lipsă semnificativă de depozite în sezonul 2022-2023, din cauza scăderii bruşte a exporturilor. În cadrul unei vizite neanunţate în Ucraina, Trudeau a afirmat, după ce l-a întâlnit pe omologul său, Volodimir Zelenski, duminică, că ţara sa va oferi 25 de milioane de dolari Programului Alimentar Mondial al ONU, în cadrul eforturilor de a susţine securitatea alimentară. De asemenea, Canada va elimina tarifele comerciale pentru toate importurile din Ucraina către Canada, pentru anul 2023. „Nu ajută pe nimeni dacă războiul lui Vladimir Putin nu numai că ucide ucraineni, dar şi înfometează oameni din întreaga lume”, a declarat Trudeau pentru Reuters, referindu-se la preşedintele rus./aionita/atataru

(REUTERS – 9 mai)