Proteste ale transportatorilor din Bulgaria

Transportatorii bulgari organizează, marţi, proteste la Sofia şi în alte oraşe ale Bulgariei, solicitând reducerea accizei la carburanţi cu 50%, precum şi amânarea extinderii planificate a sistemului de taxare. În capitală, protestul a început de la primele ore ale dimineţii şi se aşteaptă să se încheie seara. Participanţii la acţiune vor bloca străzi din centrul Sofiei cu circa 50 de autobuze şi aproximativ 100 de camioane. Autovehiculele protestatarilor vor defila şi pe bulevarde din capitală şi pe şoseaua de centură a Sofiei. Transportatorii sunt nemulţumiţi pentru că nu există niciun răspuns din partea statului în vederea găsirii unui mecanism pentru scăderea preţurilor mari la combustibili, care ar putea fi posibilă fie prin reducerea TVA-ului sau accizelor, fie prin eliminarea bioaditivului./ddaniela/ilapadat

(www.bnr.bg – 10 mai)