Un fost comandant al Regimentului Azov anunţă pregătirea unei operațiuni militare de deblocare a Mariupolului

Maksim Jorin, fost comandant al Regimentului Azov, susţine că, pe lângă modalitatea diplomatică de deblocare a Mariupolului, apărătorii ucraineni pregătesc şi un plan militar în acest sens. Potrivit militarului, „operaţiunea este pregătită în coordonare cu vârful conducerii Forțelor Armate ale Ucrainei”.
Maksim Jorin a explicat că, în prima lună și jumătate, deblocarea militară a Mariupolului era un scenariu realist şi putea fi aplicat cu forțe relativ mici. Potrivit acestuia, sute de voluntari îşi exprimaseră disponibilitatea de a merge să deblocheze oraşul, în pofida complexității unei astfel de operațiuni. În acest moment, însă, subliniază Jorin, nu se mai poate face o deblocare a Mariupolului care să aibă o singură etapă. „Totuși, pe lângă procesul diplomatic, este încă în desfășurare un proces de pregătire a unei operațiuni militare de deblocare a orașului. Aceasta poate presupune mai multe etape, care să prevadă alte orașe eliberate anterior, să fie o regrupare” – a explicat fostul comandant al Regimentului Azov. Militarul a adăugat că acest proces va dura mult timp, deoarece mai întâi este necesară completarea unităţilor cu echipament militar și armele necesare. „Nu sunt sigur că cei care se află acum pe teritoriul uzinei Azovstal au acest timp. Prin urmare, ne pregătim și lucrăm în paralel în două direcții: diplomatică – pentru a-i salva și scoate de acolo (pe militarii ucraineni aflaţi în uzina Azovstal, n.r.) și militară – operaţiune pe care, oricum, o vom desfăşura” – a explicat Jorin, adăugând că toate consultările pe acest subiect se desfășoară exclusiv cu oficialii din conducerea Forțelor Armate ale Ucrainei.

(Agenția de presă UNIAN – 10 mai)/sdan/ilapadat