Jumătate dintre ruși sunt de acord ca în şcoli să fie distribuite materiale de propagandă despre războiul din Ucraina

Un sondaj realizat de Centrul Rus de Studiere a Opiniei Publice arată că 51% dintre cetăţenii Rusiei sunt de acord ca în şcoli să fie diseminate materiale de propagandă despre „operațiunea militară specială” desfăşurată de armta rusă în Ucraina. 37% dintre respondenţi au o părere negativă faţă de astfel de demersuri, iar 5% au declarat că nu sunt interesaţi de acest subiect. Potrivit rezultatelor sondajului, 67% dintre cei chestionaţi sunt convinşi că școala rusească ar trebui să participe la „educația patriotică a tineretului”. Ukrainska Pravda aminteşte că, în luna aprilie, au apărut informaţii potrivit cărora elevilor din școlile rusești li se explică „beneficiile sancțiunilor” impuse Rusiei de Occident./sdan/sdm2

(UKRAINSKA PRAVDA – 11 mai)