Premierul Bulgariei s-a întâlnit cu vicepreşedintele SUA, la Washington

Premierul Bulgariei, Kiril Petkov, care efectuează o vizită oficială la Washington, s-a întâlnit cu vicepreşedintele SUA, Kamala Harris. În cadrul convorbirii de la Casa Albă, cei doi au discutat despre parteneriatul strategic dintre Sofia şi Washington şi despre posibilităţile de aprofundare a cooperării în interesele ambelor ţări. Războiul din Ucraina a fost, de asemenea, un subiect important al întâlnirii dintre Petkov şi Harris. Premierul bulgar a subliniat că ceea ce se întâmplă în Europa este un semn clar al necesităţii unor măsuri accelerate şi reale în sfera energetică. Vicepreşedintele Kamala Harris a felicitat Bulgaria pentru acţiunile sale decisive în apărarea suveranităţii sale energetice. La rândul său, prim-ministrul bulgar a subliniat că parteneriatul dintre Sofia şi Washington reprezintă o parte importantă a obţinerii independenţei Bulgariei în materie de gaze, alături de sprijinul solidar al UE. De asemenea, au fost convenite livrări de gaz natural lichefiat pentru Bulgaria la preţuri sub cele ale Gazprom, începând din luna iunie. Anterior, prim-ministrul Kiril Petkov s-a întâlnit şi cu secretarul de stat american, Antony Blinken, la Departamentul de Stat. Cei doi au analizat posibilităţile de parteneriat cu Statele Unite pentru diversificarea energetică a Bulgariei şi a regiunii. Petkov şi Blinken au dezbătut şi aspecte legate de modernizarea forţelor armate bulgare, precum şi despre stabilitatea şi dezvoltarea Balcanilor de Vest./ddaniela/denisse

(www.dariknews.bg – 11 mai)