„Între alb și negru”. Expoziție de grafică a artistului plastic Valentin Tănase

Valentin Tănase a vernisat miercuri seară o nouă expoziție, Între alb și negru, la Galeria Foaier a Palatului Cercului Militar Național, deschisă publicului îndrăgostit de frumos, până în 22 mai, zilnic, între orele 11.00 – 19.00, marcând astfel o reîntoarcere la o preocupare în care a excelat dintotdeauna, grafica, cu toate mijloacele ei de expresie, grafică, gravură, cărbune.

Expoziția reunește lucrări recente, alături de câteva desene de referință, din perioade diferite, aducând pe simeze un univers dominat de temele atât de dragi artistului: plăcerea conturului armonios al trupurilor feminine, trimițând la fermitatea și finețea liniei clasice, simbolurile mari ale umanității: trecerea timpului, intrarea în lume, pomul vieții, perspective clasice, precum alegoria cavalerilor apocalipsei, sau perspective ce amintesc de o altă pasiune a artistului, copertele și ilustrația de carte, lucrările din seria Don Quijote de La Mancha sau din mitologie.

Don Quixot

”Suntem tentați să vedem uneori viața si evenimentele ei doar în alb și negru”, își prezintă expoziția Valentin Tănase, ”uitând să ne amintim că între alb și negru există o infinitate de griuri. Fără a renunța la lupta de zi de zi cu pastele și tonurile de culoare pe paletă, sau la cea a volumelor tridimensionale ale sculpturii, mă întorc deseori la arta în alb și negru a graficii, care poate să descrie universuri și lumi simbolice doar prin arabescul si dantelăria griurilor, fără nici o pată de culoare.”

***

Valentin Tănase este directorul Studioului de Arte Plastice al Armatei din anul 1997. Artistul plastic s-a născut la 6 septembrie 1954 la Iași, a absolvit în anul 1978 Institutul de Arte Plastice N. Grigorescu din București și a devenit, în anul 1981 membru al Uniunii Artiștilor Plastici. Din anul 1977, a participat la majoritatea manifestărilor expoziționale de artă cu caracter municipal sau național, organizate de U.A.P din România. Din 1981 a deschis peste 55 de expoziții personale de pictură și grafică în țară: București, Brașov, Constanța, Buzău, Sibiu și în străinătate: Paris, La Croix Valmer, Angouleme, Roma și Bologna, Bruxelles, Viena, Praga și Kromeriz, Bratislava, Hurth-Koln, Veria, Valencia, Budapesta, Beijing.

Pomul vietii

A realizat lucrări de pictură murală monumentală și mozaic la sediul Ministerului Apărării, Muzeul Militar Național, Palatul C.E.C., Biserica Eroilor Revoluției din Decembrie 1989, Biserica Sf. Împărați Constantin și Elena-Parcul Călărașilor-București, Palatul Primăriei Oradea și la Cercul Militar Național. Are, de asemenea, numeroase lucrări de sculptură: busturi monumentale, basoreliefuri, compoziții ronde-bosse, statui ecvestre, monumente de for public. Valentin Tănase este unul dintre cei mai prolifici artiști de benzi desenate din România, având peste 1.000 de pagini, în principal în genurile istorie și SF.

Artistul este decorat cu Ordinul național „Steaua României” în grad de Ofițer, în anul 2000, cu medalia „Regele Mihai pentru fidelitate”, în 2014 și cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, în 2015.

Autor: Mihaela Bilbiie, RADOR

RADOR – 12 mai