Festivitatea de aniversare a 25 de ani de la înființarea Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna 1997-2022

Acum 25 de ani, lua ființă Școala Națională de Administrație Penitenciară Târgu Ocna, instituție de învățământ militar, devenită emblematică pentru sistemul penitenciar românesc,  care a oferit de-a lungul unui sfert de veac multor generații de ofițeri și agenți de poliție penitenciară șansa să se formeze aici ca oameni și ca profesioniști de cel mai înalt nivel.

În acest context aniversar, în perioada 12-14 mai 2022, școala noastră a programat o serie de evenimente deosebite, cu însemnătate specială pentru instituție, dar și pentru comunitatea noastră.

Astfel, în data de 12 mai 2022, în prima zi destinată evenimentelor, a fost organizată festivitatea de aniversare a 25 de ani de la înființarea școlii, eveniment la care au luat parte: personalul școlii, foștii angajați care au activat de-a lungul celor 25 de ani în instituție, domnul Cristian-Aurelian Ciubotaru, primarul orașului stațiune Târgu Ocna și domnul colonel (r) Ioan Grefu, primul comandant al școlii naționale.

În deschiderea evenimentului festiv a avut loc inaugurarea Parcului cu teatru de vară, care va purta numele onorific ”Colonel Ioan GREFU”, și dezvelirea totemului dedicat domniei sale, în onoarea și spre recunoștința celui cel care a gândit și a acționat cu tenacitate pentru transpunerea în realitate a unui proiect extrem de îndrăzneț la acea vreme: înființarea unei instituții de pregătire a personalului de penitenciare, aici la Târgu Ocna, asigurând conducerea și procesul de punere în funcțiune a acesteia, în perioada 1997-1998.

În cadrul festivității, primarul orașului stațiune Târgu Ocna a acordat diplome foștilor directori ai unităților penitenciare din oraș și actualului director al școlii.

În continuare, domnul comisar șef de poliție penitenciară Valeriu ȘTEFĂNESCU, profesor în cadrul școlii, a prezentat cartea „Memorie și Mărturisire la Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna”, în calitate de autor al acesteia. Cartea cuprinde file din istoria meleagurilor noastre și a Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna, făcând referire și la relația Bisericii Ortodoxe Române cu sistemul penitenciar românesc post comunist.

Festivitatea de aniversare a continuat cu vizitarea școlii de către invitați și s-a încheiat cu lansarea de carte a domnului colonel(r) Constantin PANȚÎRU, fost director adjunct al școlii, în cadrul căreia, autorul a prezentat cele trei volume scrise după încheierea carierei profesionale, respectiv volumele „Gânduri târzii”, ”Reflexii de toamnă” și  „Similitudini”.

Evenimentele continuă în cadrul școlii noastre și în zilele următoare, astfel că,  ziua de 13 mai 2022 este dedicată activităților cu caracter cultural și științific (conferință, vizionare de fim, spectacol de muzică), dar și ceremonialului religios de resfințire a capelei școlii de către Preasfințitul Andrei, Episcop al Episcopiei Harghitei și Covasnei, prilej cu care aceasta va primi și noul hram închinat ”Tuturor Sfinților Români”.

În ultima zi destinată evenimentelor de aniversare, în ziua de 14 mai 2022,  sunt programate a avea loc: dezvelirea bustului Sântului-Voievod Constantin Brâncoveanu – ocrotitorul spiritual al școlii noastre, inaugurarea Muzeului penitenciarelor și, evenimentul central al zilei, sfințirea Bisericii „Martirilor și mărturisitorilor din închisorile comuniste” de către Înalt Preasfinția Sa Părintele Ioachim Băcăuanu, Arhiepiscop al Romanului și  Bacăului.