Zelenski susţine că în Transnistria sunt cel mult 15.000 de militari, însă asigură că Ucraina nu se teme

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat pentru televiziunea italiană Rai1 că un atac rusesc asupra Ucrainei de pe teritoriul transnistrean este foarte posibil, însă a subliniat că partea ucraineană nu vede o mare amenințare în acest sens, fiindcă în regiunea separatistă a Republicii Moldova există o grupare militară slabă.

Potrivit lui Zelenski, ruşii ar putea lansa o ofensivă împotriva Ucrainei dinspre Transnistria pentru că Federația Rusă controlează 100% din componenta militară aflată în zona necontrolată de Chişinău. „În ceea ce privește forţa umană, înțelegem că poate fi o grupare de până la 15.000 de persoane, dar nu este foarte bine pregătită. Fiindcă nu au graniță cu Federația Rusă, aceştia pot obţine întăriri doar pe cale aeriană. Nu ne este foarte frică de această grupare, dacă ar începe (ofensiva, n.r.). Pentru că, din 15.000 de oameni, din câte știm, cel mult 3.000 pot să lupte. Poate fi o provocare, dar nu vedem o amenințare foarte mare acolo” – a asigurat Volodimir Zelenski./sdan/schelaru

Agenția de presă RBC – 13 mai