Perioada de autorecenzare a fost prelungită până pe 27 mai

Românii se vor putea autorecenza online singuri sau în centrele speciale până la data de 27 mai, după ce prima etapă a recensământului populației și locuințelor din România s-a prelungit cu două săptămâni. Decizia a fost luată deoarece în ultima săptămână media chestionarelor finalizate a crescut de aproape patru ori, spune președintele Institutului Național de Statistică, Tudorel Andrei. Până acum, aproximativ 8,5 milioane de persoane au completat online formularele. Salariații care se autorecenzează au dreptul la o zi liberă plătită de angajator. Următoarea etapă, care presupune colectarea informațiilor de către recenzori prin interviuri față-n față, va începe la data de 31 mai. Cei care refuză să furnizeze date pentru recensământ riscă amenzi de până la 3.000 de lei./eradu/cvanatoru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 mai)