Preşedintele Biden a salutat începutul unei noi epoci în relaţiile SUA cu Asia de Sud-Est

Preşedintele Biden a salutat începutul unei noi epoci în relaţiile cu Asia de Sud-Est, în timpul unui summit care a avut loc la Washington cu liderii din grupul regional ASEAN. El a spus celor aflaţi la întrunire că ASEAN este foarte importantă pentru eforturile administraţiei sale de a promova prosperitatea, ca şi respectul pentru lege şi drepturile omului în zona indo-pacifică. „Vedem o nouă epocă în relaţiile dintre America şi ASEAN. Angajată pentru un viitor bazat pe regulile şi normele care au făcut posibilă atâta creştere, iar o mare parte a istoriei noastre din umătorii 50 de ani va fi scrisă în ţările ASEAN, prin relaţiile cu voi, acesta este viitorul” – a afirmat domnul Biden. Statele Unite speră să contrabalanseze influenţa tot mai mare a Chinei. Corespondenţii transmit că Washingtonul a depus eforturi semnificative pentru a recâştiga susţinerea, după ce Donald Trump s-a retras din acordul comercial Trans-Pacific, la începutul mandatului său./aionita/cvanatoru

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 14 mai)