(Photo by Marco BERTORELLO / AFP)
Componența juriului României pentru Eurovision și notele acordate fiecărei țări
Ca urmare a controverselor legate de anularea rezultatului votului juriului României de către EBU și publicarea unui punctaj diferit în cadrul concursului, fără ca Edei Marcus, spokes person desemnată de TVR, să-i fie permisă comunicarea, în direct, a rezultatelor jurizării României, de către EBU, vă comunicăm (anexat) lista membrilor juriului național și punctajul acordat de aceștia.
Componența juriului României a fost următoarea: Sanda Ladoși, Luminița Anghel, Ovi Jacobsen, Liviu Elekeș și Mihai Pocorschi.
Punctajul acordat de juriul României concurenților din finala Eurovision 2022:
Moldova-12 puncte
Grecia-10 puncte
Polonia-8 puncte
Olanda-7 puncte
Azerbaidjan-6 puncte
Australia-5 puncte
Italia-4 puncte
Spania-3 puncte
Finlanda-2 puncte
Lituania-1 punct
Reiterăm faptul că TVR a solicitat organizatorilor ESC să ne furnizeze, în mod oficial, motivele concrete pentru care au înlocuit punctajul juriului din România cu un “substitut” calculat într-un mod netransparent. În funcție de răspunsul care ne va fi trimis, TVR își rezervă dreptul de a lua măsuri pentru corectarea situației create.
Televiziunea Română mulțumește public celor care au fost alături de România și au susținut reprezentantul nostru, wrs, în concurs, din sală sau din fața micilor ecrane.
Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Protocol