Prima zi consemnată fără decese provocate de coronavirus

Este prima zi în care bilanţul COVID-19 de la prânz nu a consemnat niciun deces asociat coronavirusului, situaţie nemaiîntâlnită din vara anului trecut, când însă erau raportate decese produse anterior. De la debutul pandemiei, în România au decedat peste 65.600 de persoane confirmate cu COVID-19, din totalul de 2.900.000 de cazuri diagnosticate. În spitale sunt în prezent 857 de pacienţi cu SARS-CoV-2, dintre care 64 de minori, iar 131 în secţiile de terapie intensivă, exclusiv adulţi. De ieri până astăzi au mai fost confirmate peste 300 de cazuri noi, cele mai multe, aproape o treime, în Bucureşti, iar în câteva judeţe nu a fost anunţată nicio persoană nou-diagnosticată.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 mai)/abranescu/ilapadat