Ella are 27 de ani şi este printre cele mai cunoscute voluntare din Gara de Nord. A organizat numeroase activităţi, printre care „O masă de Paşte pentru refugiaţi”, reuşind să mobilizeze zeci de persoane. O cunoaşteţi şi de pe Facebook, ne spune ce alimente sau obiecte sunt necesare zilnic pentru oaspeţii ucraineni.
Este sufletul petrecerii pentru micuţii care îşi petrec ore întregi la gară, în aşteptarea următorului tren. Ce a impresionat-o? Nu o va uita pe mama cu trei copii din Odesa care a aflat la sosirea la Bucureşti că i-a murit soţul. Cum poţi uita disperarea neputincioasă a unui om? Nu o poate uita nici pe bunica de 70 de ani din Odesa care s-a întors în oraşul natal, în ciuda a tot, pentru că fiul ei fusese împuşcat.
Ella mi-a povestit mult despre copii. A existat o mămică intrată în travaliu în gară, care a născut cu bine, la spital; o femeie a ajuns în altă zi la Bucureşti, cu dureri mari – din nefericire, stresul i-a ucis fătul de 5 luni… O altă mamă, ajunsă la Bucureşti, la coborârea din tren s-a simţit atât de uşurată, încât s-a aruncat în braţele unui pompier şi a plâns aşa mult timp, nevenindu-i să creadă că un coşmar a luat sfârşit. Ella şi-l aminteşte bine şi pe micul Emanuel din Kiev, născut în 14 februarie, la Mariupol, care şi-a început viaţa stând 16 zile în subsol, ajuns, din fericire, în siguranţă în România…
Au fost şi alte momente frumoase la gară, spune Ella, zâmbind. De 8 Martie, un medic oncolog român a venit cu flori şi a împărţit refugiatelor. Acele flori au fost din nou dăruite, multe dintre refugiate le-au oferit voluntarelor, ca gest de mulţumire.
Şi Ella a fost implicată în acţiuni de ajutorare înainte de război, ale unor copii bolnavi de cancer.
Ada are 37 de ani şi a ajuns în Gara de Nord, pe 27 februarie. Mi-a spus că din primele zile nu îşi aminteşte imagini, ci cuvinte… ceai-coffe… şi vuietul surd al vocilor miilor de oameni care coborau din trenuri şi trebuiau să fie ajutaţi.
Care au fost situaţiile cele mai ciudate? De exemplu, la sosirea în Bucureşti, cu trenul, suporterii echipei de fotbal de la Craiova au venit puşi pe distracţie şi au aruncat petarde. Gestul i-a ingrozit pe micuţii ucraineni aflaţi în gară, care au asociat imediat exploziile cu tirurile de armă şi au început să plângă în hohote. Chiar şi sunetul unor baloane sparte a pus probleme pentru mulţi copii, care abia au putut fi liniştiţi.
Ada se ocupa şi înainte de criza din Ucraina cu ajutorarea semenilor, oferind asistenţă juridică familiilor fără posibilităţi materiale.
Acum încearcă să îi sprijine pe ucrainenii ajunşi la Bucureşti pentru a fi cazaţi, să aibă un loc de muncă sau să plece spre alte destinaţii.
În episodul de mâine îi vom cunoaşte pe Victoria, Vlad şi Gabi şi vom afla mai multe poveşti ale oamenilor care au avut ca punct de tranzit Gara de Nord.
(Carmen Ionescu)
