Burse în valoare de 15.000 euro pentru tinerii muzicieni români

Uniunea Muzicienilor Interpreți din România anunță lansarea concursului pentru acordarea Burselor UNIMIR 2022-2023, destinate tinerilor muzicieni, interpreți de muzică vocală și instrumentală, precum și dirijorilor cu vârste cuprinse între 12 și 24 de ani, care manifestă o înzestrare artistică de excepție.

În cadrul ediției a noua a concursului, UNIMIR oferă 15 burse a câte 1.000 de euro fiecare, acordate pe parcursul anului școlar/universitar 2022-2023 (9 luni).

A fi muzician este una dintre cele mai nobile meniri, dar și un extrem de dificil parcurs profesional, mereu în găsirea echilibrului între rigoarea performanței și fragilitatea destinului artistic. De aceea ne îndreptăm din nou atenția către tinerele valori ale artei muzicale interpretative din România prin noua ediție a burselor UNIMIR. Este o inițiativă menită să încurajeze talentul, dar și munca susținută a muzicienilor aflați la început de drum, pe băncile școlii sau în sălile de repetiție. Este o investiție în viitorul artei românești și în inspirația pe care acești tineri o vor dărui, în timp, societății.”, a declarat Dr. Felicia Filip, Președintele UNIMIR.

Dosarele de înscriere se vor completa online, la linkul: https://forms.gle/SMhtRnxYViyyAbDF9 , conform calendarului Concursului, până cel târziu pe data 11 iunie, ora 12:00.

Pentru înscriere, candidații pentru Bursele UNIMIR trebuie să fie elevi sau studenți în anul de studiu 2022 – 2023 și să transmită online următoarele documente:

  • Cerere incluzând date de identitate și de contact, numele instituției în care învață candidatul, clasa sau anul de studiu, precum și repertoriul pentru proba practică: două înregistrări cu lucrări reprezentative din stiluri / epoci diferite;
  • Copie după Cartea de Identitate;
  • CV Profesional;
  • Scrisoare de recomandare din partea unei personalități din domeniu.

Calendarul Concursului pentru acordarea Burselor UNIMIR 2022 -2023 este următorul:

  • 11 mai – Lansarea Concursului
  • 11 mai – 11 iunie – Depunerea dosarelor de candidatură
  • 12 – 15 iunie – Evaluarea dosarelor de candidatură
  • 16 iunie – Anunțarea candidaților calificați pentru proba practică
  • 24 – 26 iunie – Proba practică a Concursului
  • 27 iunie – Anunțarea bursierilor Ediției 2022 – 2023.

București, 19 mai 2022

Regulamentul Concursului și alte informații și detalii depre burse și procesul de aplicare sunt disponibile pe website-ul Muzicienilor Interpreți din România, secțiunea Burse și premii, la www.unimir.net/burse-si-premii/; contact – unimir.burse@gmail.com .

*

Uniunea Muzicienilor Interpreţi din România (UNIMIR) este o organizaţie neguvemamentală, nonprofit, constituită prin asocierea liberă a personalităţilor care s-au distins în arta creaţiei interpretative prin activitate individuală de referinţă în plan naţional şi internaţional. UNIMIR evidenţiază, susţine şi promovează valorile creaţiei interpretative româneşti.

Începând din 2020, președintele UNIMIR este soprana Dr. Felicia Filip, iar din Consiliul Director al uniunii fac parte pianistul Viniciu Moroianu, soprana Mariana Colpoș, violonistul Gabriel Croitoru, interpreta de folclor Floarea Calotă și dirijorii Voicu Enăchescu și Mircea Luculescu.