Parlamentul dă startul exploatărilor de gaze naturale din Marea Neagră

În plina criză a energiei, parlamentul dă startul exploatărilor de gaze naturale din Marea Neagră, ceea ce ar putea face din România un jucător important în regiune. Considerat un pas semnificativ în direcţia independenţei energetice a ţării, proiectul de modificare a Legii offshore şi-a încheiat rapid parcursul legislativ, după ce a fost adoptat ieri cu o largă majoritate şi de Camera Deputaţilor. Acum a fost trimis la promulgare şi mai rămâne ca şi companiile petroliere să se arate interesate şi să înceapă investiţiile în exploatare, oprite în cea mai mare parte după prima variantă a legii de acum patru ani. Noua formă este mai prietenoasă cu investitorii şi ar trebui să aducă câştiguri şi companiilor şi statului, spun reprezentanţii guvernului. detalii în relatarea semnată de Iulia Gherman.
Reporter: După adoptarea proiectului de lege în Camera Deputaţilor, ministrul energiei, liberalul Virgil Popescu, a spus că noile reglementări asigură stabilitate, predictibilitate şi un mediu fiscal prietenos pentru investitori, dar şi un preţ mai mic la gaze pentru consumatorii casnici.
Virgil Popescu: România câştigă din redevenţă, care este undeva la 13% din impozitul pe venitul suplimentar, din impozitul pe profit al companiilor, România câştigă din numărul de locuri de muncă. Cred că cel mai important lucru: România devine independentă energetic.
Reporter: Proiectul a fost salutat şi de PSD şi UDMR, care susţin că pe baza măsurilor convenite România poate deveni un jucător important pe piaţa de gaze naturale.
Social-democratul Alfred Simonis: România ar putea să devină un actor care să pornească robinetul atunci când Putin îl opreşte. Va putea să-i asigure şi cantitatea necesară Moldovei, evident, contra cost, şi Ucrainei şi altor ţări din regiune şi în afara regiunii noastre.
Reporter: Şi USR a votat în favoarea documentului, deşi reprezentanţii partidului au criticat respingerea amendamentului pentru direcţionarea veniturilor obţinute din exploatările petroliere, spre Pilonul II de pensii.
Deputata Cristina Prună: Putem să asigurăm pensii decente şi în acelaşi timp aceşti bani să producă valoare în economie şi să dezvoltăm şi industria energetică şi pe cea chimică şi pe cea petrochimică.
Reporter: AUR a votat împotrivă pe motiv că măsurile sunt antinaţionale şi nu prevăd sancţiuni pentru operatorii economici care nu respectă legea.
Deputatul Dan Tănasă: AUR susţine un astfel de proiect legislativ care să demareze odată extracţia de gaze din Marea Neagră, însă susţinem că acest lucru trebuie să se facă exclusiv în interesul statului român şi al românilor, dacă vreţi, pe modelul Norvegiei.
Reporter: În forma adoptată de Camera Deputaţilor, noua lege offshore permite guvernului să intervină în situaţii de criză energetică şi să redirecţioneze producţia de gaze către consumul intern./avladucu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 mai