Ministerul Apărării de la Chişinău confirmă un furt de echipament dintr-o unitate militară

O purtătoare de cuvânt a Ministerului Apărării de la Chișinău a confirmat astăzi furtul de echipament militar dintr-o unitate a Armatei Naționale a Republicii Moldova. Alla Diaconu a declarat pentru Radio Chișinău că a fost începută o anchetă penală pe care o instrumentează polițiștii și procurorii din Chișinău, însă nu a precizat despre ce fel de echipament era vorba și nici când a fost sustras. Lipsa acestuia a fost sesizată în timpul procesului de primire-predare a funcției de comandat al unității respective./cvanatoru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 mai)