OMS lucrează la elaborarea mai multor îndrumări privind variola maimuțelor, în timp ce cazurile se înmulţesc

Organizația Mondială a Sănătății lucrează la îndrumări suplimentare pentru state cu privire la modul de atenuare a răspândirii variolei maimuțelor, pe fondul temerilor că infecţiile ar putea crește în continuare în lunile de vară, a declarat pentru Reuters un consilier principal al agenției ONU. Teoria OMS, bazată pe cazurile identificate până acum, este că focarul este cauzat de contactul sexual, a declarat David Heymann, președintele Grupului consultativ strategic și tehnic al OMS privind pericolele infecțioase cu potențial de pandemie și epidemie. El a condus vineri o întâlnire cu privire la focar. Variola maimuței este o boală infecțioasă care este de obicei ușoară și este endemică în părți din vestul și centrul Africii. Se răspândește prin contact foarte apropiat, ceea ce înseamnă că poate fi limitat relativ ușor prin măsuri precum autoizolarea și igiena odată ce este identificat un nou caz./aboboc/asalar

(REUTERS – 21 mai)