Majorare a indicilor ROBOR

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut astăzi la 5,9% pe an. de la 5,83% – potrivit Băncii Naționale. Un nivel mai ridicat al acestui indicator a fost înregistrat pe 12 februarie 2013 – era 5,92%.
Şi indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a urcat la 6,06% pe an, iar ROBOR la 12 luni s-a majorat la 6,26% pe an./cvanatoru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 mai)