Înhumări ilegale ale unor vârstnici într-un caz cercetat de Poliţia bulgară

Poliţia din Sofia investighează mai multe cazuri de înhumări ilegale ale unor persoane în vârstă. Ancheta a fost demarată, după ce şapte cadavre ale unor bătrâni au fost găsite în apropierea unui cimitir dintr-un cartier al capitalei bulgare. Rămăşiţele cadavrelor de lângă cimitirul din satul Klisura au fost descoperite de localnici, care au alertat poliţia. Un angajat al unui serviciu de pompe funebre a fost reţinut. Procuratura şi Ministerul de Interne au refuzat să comunice numele persoanei reţinute, cu excepţia iniţialelor G.E. Când a fost reţinut, bărbatul a declarat că este implicat în înmormântări ilegale de câţiva ani, dar după ce a fost acuzat, a negat: „Rudele defuncţilor i-au plătit acuzatului 1.000 de leva (circa 500 de euro) pentru incinerarea rămăşiţelor şi au primit urne cu cenuşă. Adică, nu deţineau informaţii că rămăşiţele nu ar fi fost incinerate. Interogat în calitate de inculpat în prezenţa unui avocat din oficiu, bărbatul nu şi-a mai recunoscut vinovăţia şi a susţinut că s-a făcut o greşeală”, a declarat purtătorul de cuvânt al Procuraturii din Sofia, Desislava Petrova. Cadavrele a trei femei şi patru bărbaţi au fost găsite până acum într-un mormânt săpat la mică adâncime. Cu toate acestea, doar unul dintre bărbaţi a fost identificat. Acesta locuia cu chirie în oraşul Bankia şi nu a păstrat legătura cu fiii săi. Iniţial, angajatul firmei de pompe funebre a recunocut că au fost înhumate ilegal peste 50 de cadavre. Persoana reţinută se ocupa de înmormântarea bătrânilor decedaţi în diverse aziluri din Sofia. După deces, defuncţii ar fi trebuit să fie incineraţi, însă acest lucru nu s-a întâmplat, deşi firma de pompe funebre a fost plătită pentru serviciu. Criminaliştii au dispus efectuarea analizei ADN a celor şapte cadavre găsite acum, pentru a stabili provenienţa exactă a rămăşiţelor pământeşti. Nu este vorba despre persoane ucise, ci despre înhumări ilegale, deoarece bărbatul a luat bani de la rudele decedaţilor pentru incinerare, însă i-a îngropat ilegal la periferia Sofiei./ddaniela/sdm2

(www.bnr.bg – 26 mai)