Cineastul român Alexandru Belc a câștigat în această seară premiul de regie în cadrul secțiunii Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes, pentru filmul „Metronom”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul evenimentului. Filmul spune povestea a doi liceeni care se iubesc și-şi scriu scrisori la emisiunea Metronom de la Europa liberă, în timp ce Țiriac și Năstase joacă finala Cupei Davis împotriva Americii în 1972. „Metronom” este debutul în lungmetrajul de ficțiune pentru regizorul Alexandru Belc, cunoscut până acum pentru documentarele „Cinema, Mon Amour”, din 2015, și „8 martie”, din 2012./dstanesc
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 27 mai)