Intrarea copiilor la toate muzeele din judeţul Tulcea va fi liberă miercuri, 1 iunie

Intrarea copiilor la toate muzeele din judeţul Tulcea va fi liberă miercuri, 1 iunie. De ziua lor, toţi copiii sunt aşteptaţi, începând cu ora 9:30, în centrul municipiului la ateliere creative, activităţi educative şi distractive cu personaje din poveşti. Evenimentele organizate de Consiliul Judeţean şi Primăria Tulcea vor consta în ateliere de pictură pe figurine din ipsos, de electrică şi electronică, ateliere cu baloane de săpun, dar şi în concursuri sportive. La acţiuni sunt aşteptaţi şi copiii cu cerinţe speciale. Evenimentele din centrul oraşului se vor încheia la ora 14:00 şi vor reîncepe la ora 18:00, pe malul lacului Ciuperca, acolo unde vor avea loc lecţii de aerobic cu animatori, ne-a relatat corespondenta RRA Luiza Rosetti./ctuluc/lalexandrescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 30 mai