Atenție la achitarea rovinietei și a peajului!

CNAIR adresează utilizatorilor rețelei de drumuri naționale și autostrăzi rugămintea de a verifica cu atenție datele de identificare ale vehiculelor înainte de achitarea rovinietei/peajului, indiferent de modalitatea aleasă (SMS, în punctele de distribuție, terminale asistate/neasistate, portaluri sau aplicații destinate telefoanelor mobile).

Această atenționare vine în urma înregistrarii la nivelul CNAIR, de la începutul anului 2022, a unui număr de peste 500 de solicitări de corecție a numerelor de înmatriculare. Multe dintre aceste solicitări au fost transmise ulterior primirii unor procese-verbale de constatare a contravenției.

Astfel, chiar și în condițiile în care corecțiile solicitate se pot realiza, procesele-verbale de constatare a contravenției încheiate nu pot fi anulate de către CNAIR, ci doar de o instanță de judecată și doar în urma formulării, de către utilizatori, a unor plângeri contravenționale împotriva acestora.

Cele mai des întâlnite erori au fost:

Ø  inversarea cifrelor aferente numărului de înmatriculare a vehiculului (Ex: _89_ în loc de __98___);

Ø  un caracter greșit din combinația de trei litere aferentă numărului de înmatriculare (Ex: ___AFA în loc de ___APA);

Prin urmare, o atenție sporită din partea utilizatorilor la achitarea tarifelor va conduce la evitarea tuturor demersurilor pentru încercarea de anulare a proceselor-verbale de constatare a contravenției și, implicit, la o degrevare a instanțelor de judecată.

 CNAIR SA