Forţele ruse controlează estul oraşului Severodoneţk, dar în alte părţi au fost respinse de trupele ucrainene

Armata ucraineană a declarat miercuri că forţele ruse au încercat, dar fără succes, să avanseze pe mai multe fronturi, lovindu-se de rezistenţa forţelor ucrainene. Statul Major al Forţelor Armate Ucrainene au raportat că ruşii „continuă să bombardeze Severodoneţk, pentru a prelua controlul asupra zonei estice a oraşului”. Forţele ucrainene par a avea în continuare controlul asupra vestului oraşului, iar media socială publică imagini în care se văd soldaţi ruşi în Piaţa Păcii, aflată în nordul Severodoneţkului. Pe caldarâmul pieţei se văd mai multe cadavre de civili. Trupele ruse au încercat să cucerească localităţile Ridne şi Sviatohirsk, dar au fost nevoite să se retragă după contraofensiva forţelor ucrainene. A fost respins, de asemenea, atacul forţelor ruse asupra localităţii Bahmut, precizează armata ucraineană. În sudul Ucrainei, potrivit armatei ucrainene, „ruşii continuă să loveaască ţinte ale infrastructurii civile şi zone rezidenţiale” în Mikolaiv. „În urmă cu două săptămâni, 60% din populaţia oraşului a rămas în Mikolaiv, dar acum oamenii vor să se întoarcă acasă, în ciuda recomandării noastre de a mai aştepta încă două sau trei săptămâni. Bombardamentele s-au intensificat, dar oamenii tot vor să vină acasă”, a declarat Vitali Kim, şeful administraţiei militare regionale./mbaciu/dstanesc

(CNN INTERNATIONAL – 1 iunie)