MESAJUL MINISTRULUI  APĂRĂRII  NAŢIONALE CU PRILEJUL  ZILEI   EROILOR

Ziua Eroilor este momentul în care poporul român onorează memoria eroilor cunoscuţi şi necunoscuţi, căzuţi în lupte de-a lungul istoriei, pentru libertatea naţiunii, pentru apărarea şi reîntregirea neamului. Nu întâmplător, românii își comemorează înaintașii jertfiți în mod eroic în aceeași zi cu prăznuirea zilei în care Domnul nostru Isus Hristos s-a înălţat la Ceruri. Jertfa de Sine a Fiului Domnului, asumată în numele întregii umanități, simbolizează sacrificiul eroilor noştri care, urmând exemplul Mântuitorului, au pus mai presus de propria ființă datoria față de Țară.

Într-o astfel de zi înțelegem că eroii căzuți în lupte au clădit, cu sânge, cu suferință, cu sacrificii, în numele unor idealuri mult mai mari decât propria lor viață, istoria Țării noastre. Ei au murit în luptă pentru ca noi, cei de după ei, să putem trăi în libertate.

Scriitorul britanic G.K. Chesterton spunea că „adevăratul soldat se luptă nu pentru că urăște ceea ce este în fața lui, ci pentru că iubește ceea ce este în spatele lui”. Și, într-adevăr, eroii neamului nostru și-au dat viața în lupta cu tirania, în lupta cu nedreptatea, pentru ca România să fie independentă, suverană și pentru românii care rămăseseră acasă și, mai ales, pentru ca cei care urmau să se nască, să poată trăi mândri și liberi. Fie că este vorba despre ostașii căzuți în Războiul de Independență, în cele două războaie mondiale sau, recent, îm misiunile din teatrele de operații din Balcanii de Vest, din Afganistan sau Irak, cei căzuți au făcut din trupul lor scut pentru apărarea națiunii noastre. Ei sunt cei puțini cărora noi, cei mulți, le datorăm enorm.

Lăsând în urma lor lecţia dăruirii de sine pentru idealul de a servi patria, eroii constituie modele demne de urmat pentru tinerele generaţii şi pentru cele viitoare. Valorile şi principiile care le-au călăuzit destinul ne rămân şi nouă ca repere de responsabilitate, pentru a lăsa urmaşilor noştri o Românie dezvoltată, o ţară demnă şi pe deplin integrată în comunitatea statelor libere şi democratice.

Anul acesta se împlinesc 145 de ani de la războiul prin care România şi-a dobândit independenţa de stat prin jertfa militarilor români care au luptat la Rahova, Griviţa sau Plevna, animaţi de dorinţa de a-şi cinsti străbunii eliberând Țara de sub dominația otomană.

Armata română are înscrise cu litere de aur numele eroilor săi căzuţi pe câmpurile de bătălie în Războiul de Independenţă și în cele două războaie mondiale, în numele idealului naţional. Faptele lor stau astăzi încrustate în filele de epopee ale istoriei naţionale şi universale.

Trebuie să recunoaștem că, într-o astfel de zi, orice am spune și orice am face ar fi prea puțin pentru a egala valoarea imensă a sacrificiului eroilor noștri. Dar avem datoria să le mulțumim, nu doar astăzi, nu doar la ceremoniile oficiale, ci în fiecare zi, pentru țările pe care ni le-au lăsat moștenire.

Cinstirea memoriei eroilor căzuţi la datorie, a prizonierilor şi a victimelor conflagrațiilor care au încercat națiunea română exprimă dorinţa noastră de a împlini idealurile nobile pentru care ei au luptat.

Într-o astfel de zi suntem, de asemenea, cu gândul la militarii noştri aflaţi departe de casă şi de familiile lor, în misiuni externe sau pe teritoriul național, alături de aliaţii noştri, reprezentând cu onoare şi demnitate România. Le mulțumim pentru tot ceea ce reprezintă și pentru tot ceea ce fac și îi așteptăm cu drag acasă.

Dumnezeu să-i odihnească pe Eroii Națiunii și să binecuvânteze România!

Hristos S-a Înălţat!

 MINISTRUL APĂRĂRII NAȚIONALE

Vasile DÎNCU