ANRE a sesizat cazuri în care furnizorii umflă artificial costurile de achiziție a energiei

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei a sesizat că există cazuri în care furnizorii umflă artificial costurile de achiziție, pentru a putea primi mai mulți bani de la stat atunci când solicită recuperarea sumelor pentru plafonarea prețurilor. Până acum ANRE a primit 239 de cereri de decontare de la 65 de furnizori și a soluționat 62 dintre acestea, confirmând către Ministerul Energiei plata sumei de 34 de milioane de lei, aferentă facturilor din noiembrie și decembrie anul trecut, precum și pentru o parte din luna ianuarie 2022. De asemenea, au fost respinse 35 de cereri, în valoare de opt milioane de lei, pentru că prețul de achiziție a energiei a fost sub plafonul aprobat de lege./dstanesc

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 iunie)