Dmitri Peskov a declarat că Rusia este interesată de negocieri cu SUA privind armamentul nuclear

Moscova este interesată de negocieri cu Washingtonul privind armele nucleare, dar, în condiţiile actuale, continuarea acestora este puţin probabilă, a declarat, luni, jurnaliştilor purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov. „Suntem interesați (de astfel de negocieri) și credem că, în general, continuarea negocierilor și discutarea acestui subiect (este necesară), ținând cont de schimbările tectonice pe care le vedem acum în planul securităţii europene și chiar mondiale. Este nevoie de astfel de negocieri, ele sunt necesare întregii lumi” – a răspuns Peskov, la o solicitare a corespondentului TASS de a comenta declarația ambasadorului SUA la Moscova, John Sullivan, conform căreia reluarea negocierilor ruso-americane privind armele nucleare, în condițiile prezente, este puțin probabilă, în ciuda importanței acestei probleme pentru relațiile bilaterale./ssirbu/denisse

(www.tass.ru – 6 iunie)