Luni, 6 iunie
– Parlament
* Chișinău: O delegaţie parlamentară condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, va efectua, în zilele de 6 şi 7 iunie, o vizită oficială în Republica Moldova, la invitaţia preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu. Pe lângă discuţiile la nivel parlamentar, Marcel Ciolacu mai are programate întâlniri cu preşedintele şi cu premierul Republicii Moldova, Maia Sandu şi Natalia Gavriliţă. Din delegaţie fac parte vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Daniel Suciu (PSD), vicepreşedintele Grupului Pro-America, Ana-Maria Cătăuţă (PSD), care este şi preşedinte al Comisiei comune a Camerei şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, preşedintele Comisiei pentru învăţământ de la Camera Deputaţilor, Natalia Intotero (PSD), vicepreşedintele Comisiei pentru politică externă, Andi Cristea (PSD), precum şi Eugen Constantin – director la Cancelaria preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Liviu Şova, consilier. Din partea Senatului vor participa preşedintele Comisiei pentru politică externă, Titus Corlăţean (PSD), şi preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, Angel Tîlvăr (PSD). Din programul zilei:
- ora 10:30 – Întrevedere cu Igor Grosu, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova – la Parlamentul Republicii Moldova, sala Europa
- ora 11:25 – Conferinţă de presă
- ora 12:00 – Întrevedere cu Natalia Gavriliţa, prim-ministrul Republicii Moldova – la Guvernul Republicii Moldova, Piaţa Marii Adunări Naţionale nr. 1
- ora 13:00 – Întrevedere cu Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova – la Preşedinţia Republicii Moldova, Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 154
* Programul premierului Nicolae-Ionel Ciucă:
- ora 11:00 – Întrevedere cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române – la Palatul Victoria
- ora 12:30 – Participare la reuniunea Comitetului de monitorizare a Planului Național de Redresare și Reziliență – la Palatul Victoria
* Ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu, va participa, începând cu ora 11:00, la ceremonia de schimbare a comenzii Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est. Generalul-maior Cristian Dan, comandant al HQ MND-SE în perioada iunie 2020 – iunie 2022, va preda comanda generalului de brigadă Dorin Toma, locțiitor al Șefului Statului Major al Forțelor Terestre din aprilie 2020. Reprezentanții media sunt așteptați la sediul HQ MND-SE, Șos. Antiaeriană nr. 6-8, între orele 9:30-10:00. Accesul se va face pe la PC3 (Punct Control 3)
* Compania Naţională Poşta Română lansează Ghişeul poştal digital – cea mai nouă şi completă soluţie din gama serviciilor automatizate, oferite de operatorul naţional de servicii poştale – ora 12:00, la Ghișeul Exterior Urban nr. 2 al Oficiului Poștal București 63, Calea Dorobanţilor nr. 152. Lansarea va avea loc în prezenţa ministrului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, şi a directorului general al Poştei Române, Valentin Ştefan
* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru două emisiuni de obligaţiuni în sumă de 300 de milioane lei, respectiv 500 milioane lei
* Ministerul Finanţelor lansează o noua emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populaţie. Persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie, în perioada 6 – 21 iunie, prin intermediul bancilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comerciala Româna, B.R.D. – Groupe Societe Generale şi Alpha Bank, în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei şi în euro, care sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti. Titlurile de stat în lei au scadenţe de 1 an şi 3 ani cu dobânzi anuale de 7,2% şi respectiv 7,8%, iar cele în euro au scadenţe de 1 an şi 2 ani şi dobânda anuală de 1,40%, respectiv 2,30%
* Şedinţa Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii – ora 12:00
* Academia de Studii Economice din București – Facultatea de Drept și Grupul editorial Universul Juridic organizează conferința „Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Noi perspective” – ora 16:30, în Aula Magna a Academiei de Studii Economice din București
* Iaşi: Municipalitatea ieşeană va pune în funcţiune primele tramvaie Bozankaya achiziţionate cu fonduri europene şi va inaugura Centrul intermodal „Ţuţora” din Bd. „Virgil Săhleanu”
* Oradea: Conferinţă de presă organizată de Primăria municipiului Oradea – ora 12:00
* Insitutul Național de Statistică publică date privind transportul aerian de pasageri în primul trimestru din 2022
* Banca Naţională a României prezintă date despre creditele neperformante, la finele lunii martie 2022
* În perioada 6 iunie 2022 – 10 iunie 2025, Depozitarul Central distribuie dividende pentru acţionarii OMV Petrom SA (simbol SNP). Emitentul va distribui acţionarilor dividendele aferente anului 2021, utilizând serviciul naţional lansat de către Depozitarul Central. Valoarea dividendului brut pe acţiune este de 0.0341 lei
* Depozitarul Central distribuie, în perioada 6 iunie 2022 – 6 iunie 2025, dividendele aferente anului trecut pentru acţionarii Aquila Part Prod Com SA, valoarea dividendului brut fiind de 0,0442 lei/acţiune
* Depozitarul Central va distribui, în perioada 6 iunie 2022 – 7 iunie 2025, dividendele aferente anului 2021 pentru acţionarii SOCEP SA, valoarea dividendului brut pe acţiune fiind de 0,0076 lei
* Mamaia: Ziarul Financiar şi CEC Bank organizează conferinţa ZF „Investiţi în România!”, ediţia Constanţa, pentru a discuta despre starea economiei locale şi despre modul în care companiile pot merge mai departe în contextul noilor condiţii de piaţă – ora 16:00, la Hotel Iaki
* Poiana Braşov: A XI-a ediție a Expo-Conferinței Internaționale „Meat.Milk”, eveniment care se va desfășura sub genericul „Criză sau oportunitate? Al 12-lea ceas pentru sectoarele de carne și lapte ale României” – ora 9:00, la Hotel Alpin
* Academia Română, prin Secţia de arte, arhitectură şi audiovizual şi Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu”, organizează conferinţa omagială „Gheorghe Petraşcu-150”, dedicată împlinirii a 150 de ani de la naşterea pictorului – ora 11:00, în Amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu” din Calea Victoriei nr. 125. Conferinţa va fi deschisă de acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române şi preşedinte al Secţiei de arte, arhitectură şi audiovizual, şi moderată de dr. Adrian-Silvan Ionescu, director al Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu”
- În cadrul evenimentului va fi proiectat filmul documentar „Gheorghe Petraşcu”, realizat în anul 1973, în regia Ninei Behar, şi oferit de Centrul Naţional al Cinematografiei, Arhiva Naţională de Filme – Cinemateca Română
- Cu această ocazie, Biblioteca Academiei Române vernisează, în Sala „Theodor Pallady”, la ora 13:00, expoziţia dedicată operei artistului (6 – 24 iun.)
* În cadrul sesiunii iunie-iulie a examenului de Bacaluareat 2022, în perioada 8 – 9 iunie, are loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, proba A
* Părinţii care au copii cu vârste cuprinse între 0 şi 3 ani (3 ani neîmpliniţi până la data de 5 septembrie) şi sunt interesaţi să-i dea la creşă pot să-i înscrie la una dintre cele trei creşe de stat din Sectorul 6. Sesiunea de înscriere începe luni, 6 iunie, şi se derulează până la 20 iunie 2022. Cererile se depun exclusiv online, accesând aplicaţia cresaonline.asistentasociala6.ro
* În perioada 6 – 8 iunie se desfăşoară Festivalul „Hyperfest”, o platformă de susţinere şi promovare a viitorilor actori, regizori şi operatori de film, studenţi ai Facultăţii de Arte, Universitatea Hyperion – la The Pub, Bd. Regina Elisabeta nr. 1. Programul zilei:
- ora 12:00 – Deschiderea Festivalului „Hyperfest”
- ora 12:30 – Spectacol „Artă”, de Yasmina Reza, anul III, profesor: Dorotheea Petre
- ora 14:30 – Masterclass – Dominic Dembinski – „Divina Comedie”, de Dante Alighieri
- ora 17:00 – „Nişte şoareci” adaptare după Diula Urban, anul II Master, profesori: Dan Tudor şi Adriana Guluţanu
- ora 18:30 – Spectacol „Sarabanda” adaptare după „Opt Femei” de Robert Thomas, anul III, profesor: Liliana Pană
* Vernisajul expoziţiei de pictură şi fotografie „Fine Art Vision 20 / 22”, ediţia a treia, care prezintă cinci colecţii de artă decorativă – ora 19:00, la Galeria Romană, Bd. Lascăr Catargiu nr. 1 (6 iun. – 6 iul.)
* „BukFeszt”, primul Festival al Teatrelor Maghiare din Bucureşti organizat de MASZIN (Asociaţia Uniunea Teatrelor Maghiare) în colaborare cu UNITER (Uniunea Teatrală din România), se desfăşoară în perioada 6 – 12 iunie. Spectacolele vor fi jucate în limba maghiară şi supratitrate în limba română. Programul zilei:
- ora 20:00 – „Tragedia omului”, spectacol prezentat de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara – la Opera Naţională. Text în versiunea lui Silviu Purcărete şi Visky Andras. Regia: Silviu Purcărete
* În cadrul programului „Documentary Mondays” Centrul Ceh organizează proiecţia unui documentar special, „Forman vs. Forman”, dedicat regizorului Miloš Forman, care ar fi împlinit anul acesta 90 de ani – ora 20:00, în Sala Centrului Ceh, Str. Ion Ghica nr. 11
* Alba Iulia: Consiliul Judeţean Alba şi Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba organizează o dezbatere publică pe tema contribuţiei cărturarului Nicolae Iorga la începuturile bibliotecii publice din Alba Iulia – ora 17:00, la sediul Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba. Participă istoricul Dragoş Ursu şi scriitorul Ioan Bâscă. În cadrul evenimentului va fi disponibilă şi o expoziţie de carte din Fondul special – Nicolae Iorga, o selecţie de volume din anii 1882 şi 1903, printre primele 2.000 înregistrate în circuitul bibliotecii publice din Alba Iulia, înfiinţată în urma demersurilor lui Nicolae Iorga. Dezbaterea publică face parte din programul 2.FONDUL SPECIAL, proiectul 2.2 Fondul special – Nicolae Iorga şi se desfăşoară în conexiune cu proiectul 4.4 Monumentele Literaturii Române, în organizarea Consiliului Judeţean Alba şi a Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba
* Galaţi: Spectacole de teatru şi dans, concerte, expoziţii, lansări de carte, ateliere şi activităţi creative, competiţii şi demonstraţii sportive, festivaluri, precum şi un foc de artificii sunt câteva dintre evenimentele care vor avea loc cu ocazia „Zilelor Municipiului Galaţi” (6 – 12 iun.). Printre cele mai importante evenimente se numără Festivalul Gastronomic, Târgul de colecţii şi antichităţi, Festivalul Internaţional „Nae Leonard”, Festivalul Internaţional de Film Ecologist EcoFest, precum şi concertele de pe Faleza superioară, cu participarea artiștilor: Emaa, Irina Rimes, The Motans, Credit & Solomon, Amuly, Killa Fonic, Paula Hriscu, Cuibul, Zdob şi Zdub
* Sibiu: Începe a doua ediţie a Festivalului Concurs de Teatru „George Constantin”, manifestare organizată de Asociaţia „Round Table 22 Sibiu” şi „Club 41 Sibiu”, adresată elevilor pasionaţi de teatru şi interpretare dramatică – ora 17:00, în Sala Festivă a Bibliotecii Judeţene ASTRA Sibiu, Str. George Bariţiu nr. 5 (6 – 8 iun.)
* Federaţia Română de Box organizează o conferinţă de presă cu pugiliştii Andrei Arădoaie, medaliat cu bronz la Campionate Europene de seniori din Armenia, şi Lăcrămioara Perijoc, vicecampioană mondială de senioare la Istanbul – ora 12:00, la sediul MTS
* Craiova: Reunirea echipei de fotbal FC U Craiova pentru noul sezon competiţional
* Gura Humorului: Meci din etapa a şasea a Ligii Naţionale de rugby – Grupa A: Rugby Club Gura Humorului – CS SCM USAMVB Timişoara – ora 13:00, pe Stadionul Tineretului
* Satu Mare: Campionatul Naţional masculin de spadă pe echipe
* Zenica: Conferinţă de presă a naţionalei de fotbal a României înaintea meciului cu Bosnia-Herţegovina, din Liga Naţiunilor – ora 17:45, la Stadionul Bilino Polje
*****
– Strasbourg: Sesiune plenară a Parlamentului European (6 – 9 iun.)
– Republica Moldova: Inese Lībiņa-Egnere și Pierre-Alain Fridez, coraportori ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) pentru monitorizarea obligațiilor și angajamentelor din partea Republicii Moldova, vor efectua o vizită de informare la Chișinău (6 – 8 iun.)
– Cipru: Piero Fassino, raportorul Comisiei APCE pentru afaceri politice și democrație, va călători la Nicosia pentru o vizită de informare în contextul pregătirii raportului său privind „Apelul pentru revenirea Famagusta la statutul legal locuitori” (6 – 8 iun.)
– Los Angeles: Summitul Americilor (6 – 10 iun.)
- Urmează să aibă loc o întâlnire între președintele SUA, Joe Biden și omologul său brazilian Jair Messias Bolsonaro, în marja Summit-ului Americilor
– Ottawa: Vizita preşedintelui din Chile, Gabriel Boric
– Islamabad, Pakistan: Vizita ministrului german de externe, Annalena Baerbock (6 – 7 iun.)
– Belgrad: Vizita ministrului rus de externe, Serghei Lavrov (6 – 7 iun.)
– Londra: Secretarul britanic al finanțelor, Rishi Sunak, este audiat în Comisia pentru trezorerie a legislativului britanic
– Moscova: Convocarea presei americane de către Ministerul rus al Afacerilor Externe
– Colleville-Sur-Mer, Franța: Ceremonii pentru cea de-a 78-a aniversare a debarcării Aliaților în Normandia
– Viena: Reuniunea trimestrială a Consiliului guvernatorilor Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) (6 – 10 iun.)
– Bonn, Germania: Reuniunea intermediară a negocierilor privind clima (6 – 16 iun.)
– San Francisco: Conferința Apple pentru dezvoltatori, online (6 – 10 iun.)
– Shanghai, China: Reluarea cursurilor față în față pentru elevii de primul și ultimul liceu
– Spáta, Grecia: Târgul Internaţional de Marină Comercială „Posidonia Atena” (6 – 10 iun.)
– Liban: Sunt marcați 40 de ani de la lansarea de către Israel a operațiunii „Pace în Galileea”
– Doha: Conferință de presă pentru prezentarea ofertei culturale din Qatar până la Cupa Mondială de Fotbal 2022
– Stuttgart: Turneul ATP de tenis, MercedesCup (6 – 12 iun.)
– Meciuri în Liga Naţiunilor la fotbal:
- Liga A: Austria – Danemarca, Croaţia – Franţa
- Liga B: Islanda – Albania
- Liga C: Belarus – Azerbaidjan, Slovacia – Kazahstan
- Liga D: Letonia – Liechtenstein, Andorra – R. Moldova
– Tokyo: Meci amical internaţional de fotbal, Japonia – Brazilia
Marți, 7 iunie
– Senat
* ora 12:00 – Şedinţa Biroului permanent şi ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare
* ora 13:00 – Lucrări în grupurile parlamentare
* ora 15:00 – Lucrări în plen
* ora 16:00 – Vot final
* Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)
- ora 10:45 – Comisia pentru tineret și sport – etaj 5, sala 5058
- ora 11:00 – Comisia economică, industrii şi servicii – etaj 4, sala 4044 şi online
- ora 11:00 – Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale – etaj 7, cam. 7030 şi online
- ora 11:00 – Comisia pentru sănătate – etaj 5, cam. 5043 și online
- ora 12:30 – Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială – la etaj 6, sala 6001
- ora 13:00 – Comisia pentru mediu – la etaj 2, Corp E3, sala 323
- ora 13:00 – Comisia pentru administraţie publică – la etaj 7, sala 7029
– Camera Deputaţilor
* ora 13:30 – (prezență fizică și online) – Şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare
* ora 14:00 – Activitate în cadrul grupurilor parlamentare
* Şedinţa în plen (prezenţă fizică)
* ora 16:00 – Dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi
* ora 17:00 – Primirea de răspunsuri la interpelările adresate membrilor Guvernului
* ora 17:00 – Activitate în Comisiile parlamentare (prezenţă fizică): avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual
- Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
- Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului
- ora 17:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
- ora 17:00 – Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice
- ora 17:00 – Comisia pentru buget, finanţe şi bănci
- ora 17:00 – Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic
- ora 17:00 – Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi
- ora 17:00 – Comisia pentru antreprenoriat şi turism
- ora 17:30 – Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice
* Muzeul Naţional al Țăranului Român organizează o conferință de presă prilejuită de primirea donaţiei colecţiei din Apşa – ora 11:00, în Şos. Kiseleff nr. 3 (intrarea în expoziţia permanentă). Colecția de piese tradiționale din Apșa, raionul Teceu, regiunea Transcarpatia, Ucraina, care a aparţinut lui Ioan Botoş, a fost achiziţionată şi apoi donată Muzeului Naţional al Ţăranului Român de Asociația Identitate Culturală Contemporană. La conferința de presă vor participa: Lucian Romaşcanu, ministrul Culturii, dr. Virgil Ştefan Niţulescu, manager, Muzeul Naţional al Țăranului Român şi Florin Pârlea, preşedinte executiv, Asociația Identitate Culturală Contemporană
* Conferinţa „(Re)Capitalizarea României și finanțarea economiei” – ora 15:00, live pe CursDeGuvernare.ro, Facebook și YouTube. Participă în calitate de vorbitori: Marcel Boloș, ministrul investițiilor și proiectelor europene, Florin Spătaru, ministrul economiei, Adrian Câciu, ministrul finanțelor, Ionuț Dumitru, economist-şef Raiffeisen Bank, Gabriel Biriș, Co Managing Partner, Biriș-Goran, Iulian Stanciu, președinte executiv, eMag, Iancu Guda, Services Director, Coface Romania, Radu Hanga, Președintele Consiliului de Administrație, Bursa de Valori București, Reprezentant companie românească internaționalizată, Reprezentant companie de consultanță, Reprezentant investitori cu afaceri internaționalizate
* Evenimentul „15 ani de asigurare de credit comercial COFACE în România” – ora 10:00, la terasa La Hamace, Hotel Caro
* Institutul Naţional de Statistică prezintă date privind veniturile şi cheltuielile gospodăriilor în anul 2021
* Sibiu: Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” Sibiu prezintă spectacolul – lectură „Plantăm un măr” – ora 18:00. Evenimentul are loc în cadrul programului naţional „Artişti români pentru artişti ucraineni”, un proiect de strângere de fonduri creat pentru sprijinirea artiştilor ucraineni care trec acum prin momente grele
* Inaugurarea oficială a Centrului de Cardiologie din cadrul Spitalului Clinic „Prof. Dr. Theodor Burghele” – ora 12:30, Șos. Panduri nr. 20. În cadrul ceremoniei de inaugurare vor lua cuvântul, printre alţii, conf. dr. Traian Constantin, managerul Spitalului Clinic „Prof. Dr. Theodor Burghele” şi prof. univ. dr. Viorel Jinga, rectorul U.M.F. „Carol Davila” București, Șef Clinică de Urologie
* Spectacol de muzică și poezie, „Joc în oglinzi”, în cadrul turneului „Flautul fermecat”, ediția a XI-a (30 mai – 26 iun.), susținut de flautistul Ion Bogdan Ștefănescu şi discipolii săi: Carla Stoleru, Lorena Atomei, Teo Mondiru, Mihai Vaida – ora 14:00, la Cercul Militar Național, Sala „Eusebiu Ștefănescu”. Coproducător: Radio România. Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional
* Primul recital din luna iunie al „Stagiunii de marţi” seara este susţinut de trioul alcătuit din pianista Andra Mărgineanu, violonistul Aron Cavassi şi violoncelistul Somo David-Kacso – ora 19:00, în Sala Mică a Ateneului Român. Coproducător: Radio România Muzical
* creart/Teatrelli lansează, în avanpremieră, spectacolul-laborator „Fade In / Fade Out”, în regia lui Bogdan Mustață – ora 19:00, la Teatrelli, Piața Lahovari nr. 7
* În perioada 6 – 8 iunie se desfăşoară Festivalul „Hyperfest”, o platformă de susţinere şi promovare a viitorilor actori, regizori şi operatori de film, studenţi ai Facultăţii de Arte, Universitatea Hyperion – la The Pub, Bd. Regina Elisabeta nr. 1. Programul zilei:
- ora 14:00 – Spectacol „Artă” de Yasmina Reza, anul III, profesor: Dorotheea Petre
- ora 16:00 – Masterclass – Ioana Flora (Actorie de Film)
- ora 17:30 – Spectacol „Altfel de scrisori” adaptare după Tudor Muşatescu, anul II Master, profesori: Dan Tudor şi Adriana Guluţanu
- ora 19:00 – „Femeia ca un câmp de luptă”, de Matei Vişniec, anul I Master, regia: Mike Săvuică
* Proiecţia peliculei „Loves of a Blonde”, regia: Miloš Forman, în cadrul programului „Fiction Tuesdays” – ora 20:00, la Centrul Ceh, Str. Ion Ghica nr. 11
* Concert susținut de trupa americană de rock Evanescence – ora 20:00, la Arenele Romane. În deschidere: trupa Yonaka din Marea Britanie
* Rovinari, jud. Gorj: Are loc Festivalul-Concurs Județean de muzică populară și dans popular tradițional românesc „Cănt și joc, de la străbuni”, ediția I – în aer liber, în centrul oraşului Rovinari. Concursul se adresează copiilor, cluburilor, școlilor gimnaziale și liceelor și îşi propune descoperirea de noi talente şi stimularea acestora în domeniul muzicii populare și a dansului tradițional românesc. Festivalul se va desfășura pe 4 secțiuni: Muzică populară vocală, Muzică instrumentală, Grup vocal și Dans popular tradițional
*****
– Bruxelles: Comisia Europeană propune planul pentru „guvernarea internațională a oceanelor”
– Strasburg: Seminar al Consiliului Europei privind Rasismul şi Discriminarea
– Strasbourg: Comitetul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei va lansa un nou raport în domeniile Biomedicinei şi Sănătăţii, pe tema impactului inteligenţei artificiale asupra relaţiei doctor-pacient, în contextul Planului de Acţiune în privinţa Drepturilor Omului şi a Biotehnologiilor în Medicină”
– Strasbourg: Curtea Europeană a Drepturilor Omului va notifica în scris, în 23 de cauze, Belgia, Bulgaria, Cipru, Lituania, Republica Moldova, Macedonia de Nord, Portugalia, Rusia, Spania şi Tucia
– Tallinn, Estonia: Observatorul Audiovizual European şi autorităţile estoniene organizează conferinţa pe tema creatorilor în audiovizualul european, o trecere în revistă a trendurilor din sectorul audiovizual în materie de creativitate
– R.D. Congo: Vizita regelui belgian Filip, însoțit de soția sa, Regina Mathilde, și de prim-ministrul Alexander de Croo (7 – 13 iun.)
– Rabat, Maroc: Conferința Unesco despre „rolul judecătorilor în consolidarea libertății de exprimare în regiunea arabă” (7 – 8 iun.)
– Londra: Audieri preliminare în cererea de calomnie a Prințului Harry împotriva Associated Newspapers din cauza unui articol despre securitatea în țară (7 iun. – 1 iul.)
– Milano: Târgul de mobilier și design (7 – 12 iun.)
– Teheran, Iran: Prima ediție a Târgului Internațional de Turism Islamic
– Beijing, China: Oprirea platformei de jocuri online a Tencent, Penguin Esports
– Saitama, Japonia: Box – categoria Bantam pentru titlurile WBA, IBF, WBC: meciul dintre Naoya Inoue și Nonito Donaire
– Qatar: Fotbal – Cupa Mondială 2022 – Calificări Zona Asia, prima manșă a etapei a 4-a
Miercuri, 8 iunie
– Senat
* ora 9:30 – Întrebări, interpelări
* ora 10:30 – Declarații politice
* ora 12:00 – Lucrări în plen
* Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)
- ora 11:00 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – etaj 3, cam. 3047 și online
– Camera Deputaţilor
* Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică)
- ora 8:30 – Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual
- Şedinţa în plen (prezență fizică)
- ora 8:30 – Declaraţii politice
- ora 10:00 – Dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi
- ora 11:30 – Vot final (prezență fizică)
- La încheierea votului final (prezență fizică și online) – Şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare
* Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică)
- ora 13:00 – Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual
* Institutul Naţional de Statistică: produsul intern brut în trimestrul I 2022 (date provizorii) (1)
* Sibiu: Are loc a doua conferinţă „Comunităţi durabile” dedicată pregătirii pentru oraşe inteligente în România. Evenimentul este recomandat de Direcţia pentru Eficienţă Energetică din Ministerul Energiei şi se desfăşoară cu sprijinul Primăriei Oradea şi al Consiliului Judeţean Bihor. Conferinţa „Comunităţi durabile” este organizată de Energynomics şi SmartiCity cu sprijinul partenerilor săi
* Conferință de presă care marchează împlinirea a 100 de ani de la înființarea Societății Române de Reabilitare Medicală (SRRM) – ora 12:00, la Hotel Novotel, Sala Lyon, Calea Victoriei nr. 37B. Participă: prof. univ. dr. Mihai Berteanu – preș. SRRM, conf. dr. Adrian Bighea – trezorier SRRM, conf. dr. Mădălina Iliescu – secretar general SRRM
* Mamaia: În cadrul campaniei de prevenţie a cancerului de piele „Soare Fără Pete” (mai – sep.), urmează să aibă loc alte şase sesiuni de dermatoscopii gratuite, în perioada 8 – 15 iunie
* Timişoara: Conferința Națională de Boli Infecțioase – online (8 – 10 iun.)
* Delegația experților Uniunii Europene prezintă raportul final de țară pe cercetare, digitalizare și inovare, realizat cu ajutorul Mecanismului de sprijin al politicilor (Policy Support Facility – PSF), prin Programul Orizont Europa – ora 9:00, la sediul Bibliotecii Academiei Române, Calea Victoriei nr. 125. Raportul va fi prezentat de Mariam Camarero, președinte panel experți PSF România, profesor la Universitatea Jaume I Castellón, Spania. Participă: Sebastian-Ioan Burduja, ministrul cercetării, inovării și digitalizării; Jean-Eric Paquet, – director general Direcția Generală pentru Cercetare și Inovare UE, (online); Ligia Deca, consilier prezidențial – Departamentul Educației și Cercetării; Sorin-Valentin Costreie, consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului pentru educație și cercetare
* În cadrul sesiunii iunie – iulie a examenului de Bacaluareat 2022, în perioada 8 – 9 iunie, are loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, proba B
* Concert Mozart/Haydn, în cadrul turneului „Pianul călător – Clasic” (12 mai – 17 iun.), susținut de Horia Mihail, cu participarea Orchestrei de Cameră Radio, dirijor: Gheorghe Costin – ora 19:00, la Sala Radio. Producător: Pro Contemporania; coproducător: Radio România. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional
* Veşminte de ceremonie, obiecte vestimentare de colecţie, ţesute manual, brodate sau imprimate după metode antice, sunt prezentate în expoziţia „SARIUL întâlneşte IA” de la ARCUB. Expoziţia organizată de Primăria Capitalei prin ARCUB, sub auspiciile Ambasadei Indiei în România este curatoriată de Iulia Gorneanu – ora 12:00, la Hanul Gabroveni, Sala Arcelor. Printre partenerii media: Radio Bucureşti FM (8 – 20 iun.)
* Mentor al multor generaţii de muzicieni, compozitorul, pianistului şi dirijorul Mihail Jora (1891 – 1971) este evocat într-un recital susţinut de pianista Ilinca Dumitrescu – ora 19:00, în Sala Mare a Ateneului Român. Printre partenerii media: Radio România Muzical
* „BukFeszt”, primul Festival al Teatrelor Maghiare din Bucureşti organizat de MASZIN (Asociaţia Uniunea Teatrelor Maghiare) în colaborare cu UNITER (Uniunea Teatrală din România), se desfăşoară în perioada 6 – 12 iunie. Spectacolele vor fi jucate în limba maghiară şi supratitrate în limba română. Programul zilei:
- ora 10:00 – „Circul care n-a fost” (spectacol de păpuşi), spectacol prezentat de Teatrul „Szigligeti” din Oradea – la Sala Studio a Teatrului Odeon
- ora 18:00 – „Antigona” (teatru de mişcare) de Sofocle, regia Csaba Gyorfi, spectacol prezentat de Teatrul „Szigligeti” din Oradea – la Sala Studio a Teatrului Odeon
* Se desfăşoară Festivalul Hyperfest (6 – 8 iun.) – la The Pub, Bd. Regina Elisabeta nr. 1. Programul zilei:
- ora 12:00 – „Din această dilemä‚ nu putem ieşi!” adaptare după Caragiale, anul II actorie, clasa profesor Rodica Mandache
- ora 14:00 – Vizionare filme studenţeşti
- ora 17:00 – „Woyzeck” de Georg Buchner, anul I Master, regia Mike Săvuică
- ora 19:30 – Festivitatea de premiere
* Opera Națională București prezintă spectacolul „Otello”, de Giuseppe Verdi, semnat de Giancarlo del Monaco, dirijor: Christian Badea – ora 18:30, în Sala Mare. Invitați: tenorul Arsen Soghomonyan, soprana Hrachuhí Bassénz, baritonul Vladislav Sulimsky. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical
* Teatrul Arte dell’Anima prezintă premiera spectacolului de teatru „Carne”, de Andreea Tănase, regia George Zamfir – ora 19:00, la ARCUB, Sala Mare. Spectacolul este creat în cadrul proiectului #NotForSale, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național în sesiunea I/2022, aria Artele Spectacolului
*****
– Bruxelles, Belgia: Parlamentul regional urmează să voteze interzicerea sacrificării rituale
– Bruxelles: Conferința de presă a Oficiului UE de Luptă Antifraudă (OLAF) cu privire la raportul său anual
– Madrid: Discursul primului ministru, Pedro Sanchez, în Camera Deputaților privind relațiile cu Maroc
– Ankara: Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, soseşte în Turcia pentru a discuta crearea unor „coridoare securizate” pentru transportul cerealelor ucrainene
– Madrid: Ministrul economiei din Spania, Nadia Calvino, și CEO-ul Santander vor participa la un forum
– Londra: Summitul Asociației Asigurătorilor Britanici privind Schimbările Climatice 2022
– Stockholm: Reuniunea Comitetului executiv al Riksbank
– Varșovia: Reuniune a Băncii Naționale a Poloniei privind decizia de politică monetară
– Shenzhen, China: „Huawei Innovation Conference”
– Bellinzone, Elveția: Procesul lui Michel Platini și al fostului președinte FIFA, Sepp Blatter, pentru înșelăciune în cazul plății suspecte în detrimentul FIFA (8 – 22 iun.)
– New York: Festivalul de Film Tribeca (8 – 19 iun.)
Joi, 9 iunie
– Senat
* ora 9:00 – Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)
– Camera Deputaţilor
* Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică)
- ora 8:30 – Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual
* Timișoara: Ședinţă extraordinară a Consiliului Judeţean Timiş – ora 10:00, online, în sistem videoconferință
* Prima ediție a „Forumului educației financiare”, o inițiativă a Autorității de Supraveghere Financiară, a Academiei de Studii Economice din București și a Asociației Române a Băncilor – ora 11:00, în Aula Magna a Academiei de Studii Economice din București. Evenimentul, care vizează lansarea și prezentarea proiectelor de educație financiară din mediul financiar, se va desfășura sub Înaltul Patronaj al Președintelui României
* Institutul Naţional de Statistică: prezintă date ptivind sacrificările de animale şi păsări şi producţia de carne în aprilie 2022 şi comerţul internaţional cu bunuri al României (date estimate) în aprilie 2022
* În cadrul sesiunii iunie – iulie a examenului de Bacalaureat 2022, în perioada 9 – 10 iunie, are loc Evaluarea competențelor digitale, proba D
* „BukFeszt”, primul Festival al Teatrelor Maghiare din Bucureşti organizat de MASZIN (Asociaţia Uniunea Teatrelor Maghiare), în colaborare cu UNITER (Uniunea Teatrală din România), se desfăşoară în perioada 6 – 12 iunie. Spectacolele vor fi jucate în limba maghiară şi supratitrate în limba română. Programul zilei:
- ora 11:00 – „Hainele noi ale împăratului” (spectacol de păpuşi) spectacol prezentat de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”’ din Timişoara – la Sala Studio a Teatrului Odeon. Evenimentul este o transcriere contemporană a povestirii lui Hans Christian Andersen, adaptată pentru scenă de Parti Nagy Lajos. Regia Nagy Regina
- ora 19:00 – „Sinucigașul”, regia Botos Balint, spectacol prezentat de Teatrul „Szigligeti” din Oradea – la Sala Majestic a Teatrului Odeon
* Gala Extraordinară de Balet a Liceului de Coregrafie „Floria Capsali”. Regia artistică: Mihaela Ţigănuş Vasilovici – ora 18:30, la Opera Naţională Bucureşti
* Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” condusă de Radu Popa prezintă un concert simfonic cu public. Soliști: Alon Goldstein și Andrei Licareț – ora 19:00, în Sala Mare a Ateneului Român. Printre partenerii media: Radio România Muzical
* Formaţia americană Health concertează în premieră în cadrul turneului european pentru promovarea celui mai recent album, „Disco4: Part II” – ora 19:00, la Control Club. Din formaţie fac parte chitaristul şi vocalistul Jake Duzsik, basistul şi producătorul John Famiglietti şi toboşarul BJ Miller. În deschiderea spectacolului va urca pe scenă trupa Youth Code
* Baia Mare: În perioada 9 – 12 iunie are loc Circuitului mondial de skateboarding „World Rookie Tour” (WRT)
*****
– Lisabona: Nouă dezbatere în Parlament privind dezincriminarea eutanasiei
– Olanda: Reuniunea de politică monetară a Consiliului guvernatorilor BCE
– Ottawa: Guvernatorul Băncii Canadei, Tiff Macklem, și viceguvernatorul, Carolyn Rogers, susțin o conferință de presă pentru a discuta despre conținutul Evaluării sistemului financiar
– Paris: Reuniunea Consiliului OCDE la nivel ministerial și publicarea perspectivelor economice (9 – 10 iun.)
– Amsterdam: Conferință de presă a Băncii Centrale Europene (BCE) privind politica monetară în zona euro
– Washington DC: Rezerva Federală emite conturile financiare trimestriale ale Statelor Unite
– Washington DC: Prima dintre cele opt audieri publice ale anchetei privind revoltele de la Capitoliu
– Fez, Maroc: A 26-a ediție a Festivalului internațional de muzică sacră de la Fez (9 – 12 iun.)
– Liverpool, Regatul Unit: Concertul Rolling Stones ca parte a turneului lor aniversar de 60 de ani
– St. Albans, Regatul Unit: Golf – noua serie LIV Golf Invitational (9 – 11 iun.)
– Roma: Atletism – Liga de Diamant 2022, Reuniunea de la Roma
– Istanbul: Fotbal – Calificări la Euro-2023: Ucraina-Franța
Vineri, 10 iunie
* Institutul Naţional de Statistică prezintă date privind:
- mişcarea naturală a populaţiei în aprilie 2022
- câştigul salarial mediu lunar în aprilie 2022
- indicele preţurilor de consum (IPC) în mai 2022
- construcţile de locuinţe (date provizorii) în trimestrul I 2022
- investiţiile nete în economia naţională (date provizorii) în trimestrul I 2022
* Muzeul Național al Literaturii Române și Facultatea de Litere a Universității din București, în parteneriat cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” și Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, organizează, în perioada 10 – 11 iunie, Colocviul Național „I. L. Caragiale astăzi”. Invitați: prof. univ. dr. George Banu, prof. univ. dr. Dan Dediu, prof. univ. dr. Liviu Papadima, prof. univ. dr. Ion Vartic și scriitorul Matei Vișniec. Din program:
- Masă rotundă – „Formă și idee în teatrul lui Caragiale azi” – invitați: Alexandru Dabija, Matei Vișniec, Horațiu Mălăele, Ioan Cristescu
- În perioada colocviului vor avea loc evenimente conexe, precum ateliere teatrale, lansări de carte, proiecții de film și reprezentații de teatru
* „BukFeszt”, primul Festival al Teatrelor Maghiare din Bucureşti organizat de MASZIN (Asociaţia Uniunea Teatrelor Maghiare) în colaborare cu UNITER (Uniunea Teatrală din România), se desfăşoară în perioada 6 – 12 iunie. Spectacolele vor fi jucate în limba maghiară şi supratitrate în limba română. Programul zilei:
- ora 11:00 – Eliberatorul vântului (spectacol de păpuşi) prezentat de Trupa „Harag Gyorgy” a Teatrului de Nord din Satu Mare – la Sala Studio a Teatrului Odeon
- ora 19:00 – „Rasputin” de Szocs Geza, cu Trupa „Harag Gyorgy” a Teatrului de Nord din Satu Mare. Regia: Sardar Tagirovsky – la Sala Majestic a Teatrului Odeon
* Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” condusă de Radu Popa prezintă un concert simfonic cu public. Soliști: Alon Goldstein și Andrei Licareț – ora 19:00, în Sala Mare a Ateneului Român. Printre partenerii media: Radio România Muzical
* De Ziua Naţională a Portugaliei (10 iunie), Maria Răducanu susţine concertul „Dor de fado” – ora 20:30, la Grădina cu Filme – Cinema & More, Piaţa „Alexandru Lahovari” nr. 7
* Piteşti: Concert în cadrul turneului naţional „Marimba – The Journey” (1 – 18 iun.) susţinut de Irina Rădulescu – ora 19:00, la Centrul Multifuncţional. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical
* Sibiu: Teatrul Național „Radu Stanca” prezintă spectacolul „Povestea prințesei deocheate”, în regia lui Silviu Purcărete – ora 19:00, în Sala Mare (10 și 11 iun.)
* Timișoara: În perioada 10 – 12 iunie are loc „VEST FEST”, la aerodromul utilitar Cioca. Pentru prima dată festivalul va fi structurat în 3 zile cu 3 genuri muzicale, diferite: rock, hip-hop și trap
* Timişoara: Se încheie prima ediţie a Festivalului de artele spectacolului „germAct”, cu lansarea albumului „Armonia hermetică a cosmosului”, de Gabriel Kelemen, şi o seară Gustav Mahler – recital susținut de prim solista Operei Naţionale Bucureşti, Silvia-Sorina Munteanu, acompaniată la pian Silviana-Ana Cîrdu şi avându-i alături pe actorii Nana şi Alexandru Mihăescu, care vor recita poeme de Friedrich Ruckert – ora 17:30, la Sala Barocă a Muzeului Naţional de Artă Timişoara
*****
– Luxemburg: Reuniunea miniștrilor europeni de interne și a Consiliului Schengen
– Singapore: Shangri-La Dialogue, conferință privind apărarea și securitatea în Asia-Pacific (10 – 12 iun.)
– Moscova: Reuniunea Băncii Centrale a Rusiei
– Beijing: Sunt prezentate date privind inflația și prețurile de producător pentru luna mai
– Tokyo: Se redeschid granițele pentru turiștii din 98 de țări
– München: Comemorarea a 40 de ani de la moartea regizorului german Rainer Fassbinder
– Beirut, Liban: Festivalul de film arab „Beirut Cinema Days” (10 – 19 iun.)
Sâmbătă, 11 iunie
* Opera Națională București prezintă spectacolul „Otello”, de Giuseppe Verdi, semnat de Giancarlo del Monaco, dirijor: Christian Badea – ora 18:30, în Sala Mare. Invitați: tenorul Arsen Soghomonyan, soprana Hrachuhí Bassénz, baritonul Vladislav Sulimsky. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical
* „BukFeszt”, primul Festival al Teatrelor Maghiare din Bucureşti organizat de MASZIN (Asociaţia Uniunea Teatrelor Maghiare) în colaborare cu UNITER (Uniunea Teatrală din România), se desfăşoară în perioada 6 – 12 iunie. Spectacolele vor fi jucate în limba maghiară şi supratitrate în limba română. Programul zilei:
- ora 18:00 – „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, de Dale Wasserman, după romanul lui Ken Kesey – prezentat de Teatrul „Tomcsa Sandor” din Odorheiu Secuiesc, regia Vladimir Anton – la Sala Majestic a Teatrului Odeon
* În cadrul programului „Seara Filmului Internaţional” este proiectată pelicula „Dune”, regizat de Denis Villeneuve, ecranizarea primei părți a romanului „Dune” de Frank Herbert – ora 21:00, la Grădina cu Filme – Cinema & More, Piaţa „Alexandru Lahovari” nr. 7
*****
– Oslo, Norvegia: Deschiderea noului Muzeu Național
– Londra: Săptămâna modei masculine (11 – 13 iun.)
– New London, SUA: Canotaj – Regatta Yale-Harvard
– Le Mans, Franța: Campionatul Mondial de anduranță (WEC), „Cele 24 de ore de la Le Mans” (11 – 12 iun.)
Duminică, 12 iunie
* AREAL, spaţiu pentru dezvoltare coregrafică prezintă la ARCUB, în cadrul Stagiunii Artelor Performative, spectacolul incluziv de dans pentru copiii nevăzători şi bebeluşi – „World Without Eyes”. Conceptul spectacolului este semnat de Dansema, companie de dans din Vilnius, care realizează spectacole speciale pentru copii cu deficienţe. Cele două reprezentaţii „World Without Eyes”‚ se desfăşoară în cadrul turneului european „Making Waves”, proiect susţinut de Perform Europe prin programul „Europa Creativă” al Uniunii Europene. Reprezentaţia de la ora 11:00 este destinată bebeluşilor, iar reprezentaţia de la ora 16:00 este un spectacol de dans gândit pentru copiii nevăzători sau cu probleme de vedere
* Spectacolul „Cei trei purceluși”, textul şi regia: Mihai Gruia Sandu, scenografia, costumele şi păpuşile: Daniela Drăgulescu, Matei Dumitrescu, Elena Nucă, Mihai Ungureanu, Silviu Spirescu, muzica: Mihai Bisericanu – ora 11:00, la Teatrul Ţăndărică
* Spectacole-lectură, pe baza unor texte scrise de autori ucraineni după declanşarea războiului din Ucraina, în traducerea Ralucăi Rădulescu, sunt prezentate la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”, în perioada 12 – 16 iunie, în cadrul campaniei umanitare „Artişti români pentru artişti ucraineni”. Campania este iniţiată în parteneriat cu Worldwide Reading Project şi CITD (The Center for International Theatre Development) din Baltimore. Programul zilei:
- ora 14:30 – Spectacolele „Copiii noştri” de Natalia Blok, regia Vlad Massaci, cu Maia Morgenstern; „Sindromul supravieţuitorului” de Andrii Bondarenko, regia Vlad Massaci, cu Marius Bodochi; şi „Dicţionar de emoţii pe timp de război” de Elena Astasieva, regia Claudiu Goga, cu Emilia Popescu
* „BukFeszt”, primul Festival al Teatrelor Maghiare din Bucureşti organizat de MASZIN (Asociaţia Uniunea Teatrelor Maghiare) în colaborare cu UNITER (Uniunea Teatrală din România), se desfăşoară în perioada 6 – 12 iunie. Spectacolele vor fi jucate în limba maghiară şi supratitrate în limba română. Programul zilei:
- ora 19:00 – „Richard aL III-lea”, de William Shakespeare, regia Vladimir Anton, prezentat de Teatrul „Csiki Jatekszin” din Miercurea Ciuc – la Sala Majestic a Teatrului Odeon
* În cadrul programului „Seara Filmului Internaţional” este proiectată pelicula „King Richard”, regia: Reinaldo Marcus Green – ora 21:00, la „Grădina cu Filme – Cinema & More”, Piaţa „Alexandru Lahovari” nr. 7
*****
– Franța: Alegeri legislative – turul I
– Geneva: Conferința ministerială a Organizației Mondiale a Comerțului (12 – 15 iun.)
– New York: Ceremonia de prezentare a Premiilor „Tony”, distincții pentru teatru și muzical de pe Broadway, în cadrul Galei „Tony Awards 2022”, prezentată de actriţa Ariana DeBose, în vârstă de 96 de ani
– Los Angeles: Parada LGBTQ
– Baku: Campionatul Mondial de Formula 1 – Marele Premiu al Azerbaidjanului
– Elveția: Ciclism – Turul Elveției (12 – 19 iun.)
– Les Sables-D’olonne, Franța: Începe „Arctic Vendée 2022”, cursă solo offshore de navigație, non-stop și fără asistență, în Atlantic, prin Islanda