Parchetul Anticorupţie din Republica Moldova ar putea fi condus de Veronica Drăgălin, în prezent procuror în SUA

Parchetul Anticorupţie din Republica Moldova ar putea fi condus de Veronica Drăgălin, în prezent procuror în statul american California. Ea a câştigat concursul pentru funcţia de procuror-şef al Procuraturii Anticorupţie, însă numirea în funcţie trebuie făcută de procurorul general al Republicii Moldova. Relatează Cristina Popuşoi de la Radio Chişinău.

Reporter: Consiliul Superior al Procurorilor din Republica Moldova a desemnat-o pe Veronica Drăgălin drept câștigătoarea concursului pentru funcția de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție, după etapa de interviu la care au participat alți trei candidați. La concursul organizat, aceasta a obținut cele mai multe puncte, devansându-şi detașat cei trei contracandidați. Ministrul justiției din Republica Moldova, Sergiu Litvinenco, a anunțat că dosarul Veronicăi Drăgălin va fi înaintat procurorului general pentru numirea acesteia în funcție. Veronica Drăgălin este procuror în Statele Unite ale Americii, acolo unde familia sa a emigrat în urmă cu mai mulți ani. Ea a studiat Dreptul la Universitatea din Virginia, considerată una dintre cele mai bune facultății de specialitate din Statele Unite. Ea este procuror-adjunct în secția de corupție publică și drepturi civile din biroul procurorului american din districtul central al Californiei şi a instrumentat în această calitate numeroase cazuri de corupție mare în Statele Unite. Potrivit CV-ului prezentat la concurs, Veronica Drăgălin a obținut în America premiul „Cazul Anului” din partea Biroului Alcool, Tutun, Arme și Explozibil în anul 2019, iar în anul 2020 Premiul Directorului FBI./geftene/csimion

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 iunie