Raport al OCDE privind impactul războiului din Ucraina asupra economiei globale, ce urmează să fie discutat în cadrul reuniunii de la Paris

„Radiojurnal” – Realizator: Ciprian Sasu – Războiul din Ucraina afectează economia globală şi are cel mai sever impact, dincolo de cel resimţit de combatanţi, asupra statelor europene, se arată într-un raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare în Europa. Consiliul ministerial al OCDE se reuneşte astăzi şi mâine la Paris unde, în afară de consecinţele războiului din Ucraina asupra economiei mondiale, se va mai discuta şi despre construirea unui viitor mai bun pentru tineri şi un comerţ responsabil în raport cu mediul.
Reporter: Daniela Coman, Paris – Omenirea va plăti scump războiul dus de Rusia împotriva Ucrainei. Criza umanitară se desfășoară sub ochii noștri, lăsând în urmă mii de morți, forțând milioane de refugiați să-și părăsească casele și amenințând redresarea economică pe care toți o așteptam după doi ani de pandemie. Acest conflict a adus la explozie a prețurilor la energie și la produsele alimentare, făcând dificilă viața a tot mai multor oameni în întreaga lume. Un lucru este sigur, cei mai săraci vor fi și cel mai crunt loviți – se arată în preambulul raportului OCDE. Documentul prognozează pentru anul acesta și cel viitor o creștere a economiei mondiale mai mică decât previziunea anterioară, prețurile vor continuă să crească, iar inflația va urca la 8,5%, dublu față de estimarea anterioară, apăsând greu asupra economiilor și a puterii de cumpărare a populației. Dependentă de surse de energie rusești, Uniunea Europeană este cea mai afectată de conflictul de la granițele sale. O potențială oprire bruscă a livrărilor de gaze rusești către Europa, creșterea continuă a prețurilor la energie sau perturbări ale lanțurilor de aprovizionare ar putea avea efecte dezastruoase asupra economiilor europene, creșterea inflației va duce la majorări bruște ale ratelor dobânzilor de către băncile centrale, amenințând și mai mult redresarea economică deja instabilă, conchide raportul. Reprezentată de ministrul de externe, Bogdan Aurescu, România va fi prezentă la eveniment pentru prima dată în calitate de candidată la aderarea la OCDE, statut obținut în ianuarie./dstanesc

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (9 iunie)