Cancelarul german Olaf Scholz este aşteptat în Bulgaria

Cancelarul Republicii Federale Germania, Olaf Scholz, este aşteptat, sâmbătă, în vizită oficială în Bulgaria. Vizita sa face parte dintr-un turneu balcanic în care sunt incluse şi Kosovo, Serbia, Grecia şi Macedonia de Nord. La Sofia, oaspetele german se va întâlni cu premierul Bulgariei, Kiril Petkov. Cei doi vor avea o întâlnire între patru ochi, urmată de o întrevedere între cele două delegaţii oficiale. Discuţiile dintre Petkov şi Scholz se vor concentra pe posibilităţile de aprofundare a relaţiilor bilaterale, precum şi pe problemele actuale de pe agenda internaţională şi europeană, inclusiv provocările legate de războiul din Ucraina, securitatea energetică în Europa, integrarea europeană a Balcanilor de Vest şi altele. După discuţii, cei doi lideri vor susţine o conferinţă de presă comună./ddaniela/gpodea

www.bnr.bg – 11 iunie