Calendarul evenimentelor, 16 iunie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

 – Senat        

* Lucrări în comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

  • ora 10:00 – Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi – P1, Salonul Alb

– Camera Deputaților

* ora 8:30 – Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual

* Activitate în comisiile parlamentare (prezență fizică):

  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
  • Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice

– Guvern

* Programul premierului Nicolae-Ionel Ciucă:

  • ora 9:30 – Participare, alături de vicepremierul Sorin Grindeanu, la semnarea contractului între CNAIR și compania Pizzarotti pentru execuția Lotului 1 al Autostrăzii Ploiești-Buzău (secțiunea A7) – la Palatul Victoria. Contractul va fi semnat de Cristian Pistol, director general al CNAIR, și Emanuele Chiastra, reprezentant Pizzarotti. Evenimentul va fi transmis live pe conturile de Facebook și YouTube ale Guvernului și pe canalul de distribuție al Palatului Victoria
  • ora 10:00 – Întâlnire cu membrii Comitetului Economiei Germane pentru Europa de Est – la Palatul Victoria
  • ora 11:00 – Ședință de guvern – la Palatul Victoria. – Premierul va susține declarații la începutul ședinței de guvern; Declarațiile vor fi transmise live pe conturile de Facebook și YouTube ale Guvernului și pe canalul de distribuție al Palatului Victoria

– Briefing la finalul ședinței de guvern

  • ora 13:00 – Întâlnire cu reprezentanții Coaliției pentru Dezvoltarea României – la Palatul Victoria

– Ministere

* Conferinţa naţională pentru informarea comunităţii ştiinţifice asupra stării populaţiilor de păsări şi a rezultatelor proiectului „Completarea nivelului de cunoaştere a biodiversităţii prin implementarea sistemului de monitorizare a stării de conservare a speciilor de păsări de interes comunitar din România”, organizate de Direcţia generală Biodiversitate din Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor – ora 10:00, la Hotel Capital Plaza

* Evenimentul „RESPO CITY: Cum va arăta oraşul sustenabil în România, în viziunea studenţilor de la arhitectură şi design”, ce marchează încheierea primei ediţii a concursului naţional de design şi arhitectură pe tema sustenabilităţii; participă ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna – ora 10:30, la The One Conference Center

* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 400 milioane lei

* Bruxelles: Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, participă la Reuniunea miniştrilor apărării din statele membre ale NATO

– Apărare

* Sibiu: Conferinţa Ştiinţifică Internaţională „The Knowledge – Based Organization” (KBO) 2022 – ediţia a XXVIII-a, organizată la Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” (16-18 iun.)

– Interne

* Conferinţa de deschidere a proiectelor implementate de structuri ale Ministerului Afacerilor Interne şi CNCAN, finanţate prin granturi norvegiene 2014 – 2021 – ora 10:00, la Hotel Novotel

– Ambasade

* Oradea: Ambasadorul Franţei în România, Laurence Auer, se află în vizită la Universitatea din Oradea:

  • ora 9:30 – întâlnire cu conducerea universităţii
  • ora 10:00 – susţinerea conferinţei „Despre viitorul Europei”, în cadrul seriei de evenimente „Ora ambasadorului” – la sala de conferinţe a Bibliotecii universităţii

– Administrație

* Şedinţa Consiliului Local Sector 3 – ora 12:00, online

* Şedinţa Consiliului Judeţean Ilfov – ora 14:00, online

* Asociaţia SMARTiCITY organizează dezbaterea „Regândim oraşele pentru oameni- regenerare urbană” – ora 17:30, în amfiteatrul din Parcul Drumul Taberei. Dezbaterea beneficiază de parteneriatul Primăriei Sectorului 6. La eveniment participă Ciprian Ciucu, Primarul Sector 6, Bucureşti, Robert Negoiţă, Primarul Sectorului 3, Bucureşti, Bogdan Suditu, Preşedinte CTUAT PMB, Arh. Mihai Munteanu, consilier arhitectură şi urbanism al Primarului sector 6, precum şi urbanişti cu experienţă şi tineri urbanişti, ingineri constructori şi reprezentanţi ai mediului de business.

* Focșani: Ședința ordinară a Consiliului Judeţean Vrancea – ora 10:00

* Galaţi: Şedinţa extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Galaţi – ora 14:00

– Sindicate, Patronate

* Protest al Fedraţiei Columna în faţa Ministerului Muncii – între orele 11:00-13:00

– Economic

* Energynomics organizează a 8-a ediţie a evenimentului Energy Strategy Summit privind industria energetică din România, pentru o analiză a strategiilor naţionale, europene şi corporative în 2022 şi în anii care vin (15 – 16 iun.) – ora 9:00, la Hotel Crowne Plaza

* Dezbatere organizată de Ambasada Sustenabilităţii în România cu susţinerea Ambasadei Germaniei în România despre „Decarbonizarea economiei româneşti”, tema celei de-a XXVI-a ediţii a întâlnirilor găzduite sub titulatura „SustainAbility Talks” – ora 9:15, la sediul Ambasadei Sustenabilitaţii

* Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică organizează a cincea ediţie a conferinţei internaţionale „Critical Infrastructure Protection Forum – CIP Forum V 2022” (14 – 16 iun.) – ora 9:30, la Palatul Parlamentului

* Conferinţă de presă pentru lansarea unei noi ediţii a programului de educaţie financiară, Money Bistro, în organizarea Raiffeisen Bank – ora 11:00, la SkyTower Hub Centre din SkyTower Bucharest

* Conferinţă de presă IRI TRAVEL, touroperator specializat pe litoralul bulgaresc şi pe cel românesc, dar şi pe alte destinaţii, membru al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) – ora 12:00, la Hotel Marshal Garden

* Revista Capital premiază femeile lider din România în cadrul Galei Top 100 Femei de Succes – ora 19:00, la One Club

* Startup-ul românesc Coingrig lansează primul portofel digital din lume ce reuneşte atât active bancare cât şi crypto

* Institutul Naţional de Statistică publică date privind cifra de afaceri în comerţ şi servicii prestate în principal populaţiei în aprilie 2022

* Cluj-Napoca: Peste 400 de testeri şi speakeri de pe 3 continente se reunesc săptămâna aceasta în România, la cel mai important eveniment de profil din Europa Centrală şi de Est, „Romanian Testing Conference” (RTC). Timp de două zile testerii participă la zeci de workshopuri, prezentări şi la o competiţie de testare cu provocări inedite şi creative. În plus, ei au ocazia să se conecteze cu persoane pasionate de acest domeniu şi au acces la specialişti internaţionali de top care au ajuns în poziţii cheie, fiind implicaţi în proiecte cunoscute în toată lumea. „Romanian Testing Conference” a ajuns la cea de-a 12-a ediţie şi are loc la Grand Hotel Italia din municipiu, în perioada 16-17 iunie. Detalii pe www.romaniatesting.ro

– Academie

* Academia Română organizează conferinţa ‘Programe inteligente în ştiinţă, artă şi societate’, susţinută de dr. Marius Stan, cercetător principal la Institutul de Cercetare Argonne, Universitatea din Chicago – ora 13:00, în amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu” al Bibliotecii Academiei. Evenimentul este deschis de acad. Marius Andruh, vicepreşedinte al Academiei şi preşedintele Secţiei de ştiinţe chimice

– Învățământ, Cercetare

* În cadrul examenului de Evaluare Națională 2022, are loc proba scrisă la Matematică – ora 9:00

* Cluj-Napoca: Transylvanian Institute of Neuroscience (TINS), în colaborare cu Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), organizează o întâlnire eveniment cu trei cercetători de top în domeniul cercetării creierului: dr. Florian Engert – de la Universitatea Harvard din SUA, dr. Georg Keller – de la Friedrich Miescher Institute din Basel, Elveţia şi dr. Thomas Mrsic-Flogel – de la Sainsbury Wellcome Center din Londra, Regatul Unit – ora 16:00, în sala Auditorium Maximum, Str. Mihail Kogălniceanu nr. 5. Aceştia vor susţine trei prelegeri ştiinţifice despre ultimele noutăţi în domeniul studiului circuitelor neuronale, folosind tehnici experimentale şi de analiză moderne. Prelegerile vor fi urmate de o dezbatere cu privire la modalitatea prin care activitatea circuitelor neuronale susţine cogniţia şi comportamentul. Evenimentul este susţinut prin alianţa strategică academică dintre UBB şi TINS – cu accent pe neuroştiinţe/neuroştiinţe cognitive/neuroştiinţe clinice/neuroştiinţe cognitive clinice -, făcând parte din seria de seminarii ştiinţifice „TINS Neuroscience Seminar Series” şi fiind un eveniment satelit al Şcolii de Vară Transilvănene de Neuroştiinţe Experimentale (https://tenss.ro )

* Timișoara: Fundaţia Universitatea de Vest Timişoara în parteneriat cu Universitatea de Vest şi Facultatea de Muzică şi Teatru, cu sprijinul Facultăţii de Arte şi Design, organizează o serie de şapte evenimente în cadrul proiectului „La UVT, Cultura este Capitală!”, cu titlul „WePerform – Seri de muzică şi teatru”, ediţia a II-a. Proiectul face parte din Programul Cultural „Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”, teritoriul Oameni, staţia Reflecţii, şi are ca finanţator principal Municipiul Timişoara, prin Centrul de Proiecte, şi este cofinanţat de Consiliul Judeţean Timiş. Programul și detaliile despre fiecare eveniment din cadrul proiectului „La UVT, Cultura este Capitală!” cu titlul „WePerform – Seri de muzică și teatru”, ediția a II-a, se regăsesc pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/muzicateatrutimisoara , și pe website: https://fmt.uvt.ro . Programul zilei:

  • „Călăul pentru Sine”, spectacol de teatru – ora 20:00, în Piaţa Traian

– Publicitate

* Anunțarea câștigătorilor Effie Romania Awards  2022 – ora 18:30, la Palatul Bragadiru, Calea Rahovei nr. 147-153. Prezintă: Cosmin Stan, prezentator și reporter ProTV, jurnalist cu peste 20 de ani de experiență în industrie, premiat cu International Emmy Awards. Participă: Co-Președinții juriului: Sasan Saeidi și Islam Eldessouky

– Cultură

* După o stagiune în care a dăruit lunar melomanilor seri frumoase de jazz, blues sau pop la Sala Radio, în compania unor voci ca Luiza Zan, Berti Barbera, Irina Sârbu sau Nadia Trohin, BIG BAND-UL RADIO își încheie stagiunea 2021-2022, la ora 19:00, cu concertul sugestiv intitulat „The Paradise of Standards”, sub bagheta apreciatului dirijor și compozitor Ionel Tudor. Concertul va fi transmis live pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – şi live online, pe site-urile celor două posturi de radio

* În perioada 16-18 iunie, la Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar Bucureşti (str. Gina Patrichi nr. 8) vor avea loc o serie de programe destinate marcării a 30 de ani de prezenţă a Centrului Cultural Maghiar în Bucureşti, respectiv a 66 de ani de la înfiinţarea catedrei de hungarologie în cadrul Universităţii Bucureşti.

Evenimentul aniversar organizat în colaborare cu Departamentul de Hungarologie, Studii Iudaice şi Rromani din cadrul Universităţii Bucureşti şi se va derula după următorul program:

  • ora 18:00 – Pisica Pătrată: mural streat art cu Alexandru Ciubotariu
  • ora 19:00 – Strada nu-i teren de joacă: expoziţie organizată în împreună cu Galeria Deak 17 din Budapesta analizează efectul skateboardingului – o distracţie transformată din hobby în subcultură – asupra modului de viaţă şi asupra tinerilor din Budapesta anilor 80-90: prezintă dezvoltarea datului pe placă, istoria designului şi semnificaţia mişcărilor prin intermediul unor obiecte, fotografii de arhivă, înregistrări video şi interpretări grafice ale proceselor, precum şi a unor interviuri scurte realizate special pentru expoziţie.
  • ora 20:30 – formaţia Kaveszunet susţin un concert de muzică pop-rock creată pe versurile celor mai cunoscuţi poeţi maghiari clasici şi contemporani

* Fundația Culturală Memoria organizează, de la ora 17:00, lansarea de carte “Monografia Bisericii Sf. Vineri-Herasca din București 1370-1982” de Victor Alexandrescu, la Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suțu – Str. I.C. Brătianu nr. 2. Vor lua cuvântul: Pr. Gheorghe Bogdan, Prof. univ. dr. arh. Sorin Vasilescu , Prof. univ. dr. habil. Mihai S Mihai Săsăujan, Prof. univ. dr. Nicolae Constantinescu, Dr. habil. Cosmin Budeancă

* Muzeul Naţional al Ţăranului Român organizează vernisajul expoziţiei de pictură “Mir și borangic”, a artistei Cameliei Ionescu-Popa – ora 18:00, la Sala Noua Galerie. Curator: Luiza Barcan. Expoziția va putea fi vizitată la Sala Noua Galerie, până la 3 iulie, de marți până duminică, între orele 10:00 şi 18:00. Lunea este închis. Printre partenerii media: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional

* Spectacole-lectură, pe baza unor texte scrise de autori ucraineni după declanşarea războiului din Ucraina, în traducerea Ralucăi Rădulescu, vor fi prezentate la Teatrul Naţional ‘I.L. Caragiale’ din Bucureşti, în perioada 12-16 iunie, în cadrul campaniei umanitare ‘Artişti români pentru artişti ucraineni’. Programul zilei:

  • ora 19:00 – ‘Soldatul rus’ de Igor Biliţ, regia Răzvan Popa, cu Aylin Cadîr, Ionuţ Toader, Edi Adam; ‘Să le spunem pe nume’ de Tetiana Kiţenko, regia Răzvan Popa, cu Amalia Ciolan; şi ‘Saşa, du gunoiul’ de Natalia Vorojbit, regia Răzvan Oprea, cu Amalia Ciolan, Marcelo Cobzariu, Fulvia Folosea. Încasările provenite din vânzarea de bilete vor fi colectate de UNITER şi virate în contul Uniunii Naţionale a Artiştilor de Teatru din Ucraina

* Fundația Regală Margareta a României organizează cel de-al treilea recital de muzică clasică din seria de trei concerte dedicată promovării artiștilor debutanți din cadrul proiectului  „Tinere Talente – Susținerea artiștilor și profesioniștilor din sectoarele creative și culturale” susținut prin Programul RO-Cultura. Tinerii muzicieni vor oferi un concert inedit, la care îi vor avea ca invitați speciali pe violoncelistul Octavian Lup și pe violoncelista Izabela Ghergu – ora 19:00, la Universitatea Națională de Muzică București, sala „George Enescu”. Intrarea la eveniment este liberă și se face pe bază de rezervare la adresa ana.butaru@principesa.ro. Evenimentul muzical este ultimul din seria de concerte organizate prin proiectul „Tinere Talente – Susținerea artiștilor și profesioniștilor din sectoarele creative și culturale”. Din programul muzical fac parte Sonata „Arpeggione” în la minor de F. Schubert (partea I), Sonata a II-a (partea I) de N. Koshkin și Sonata în mi minor: Largo și Allegro de A. Vivaldi. Programul muzical este interpretat de Soma David (violoncel), Cornelius Zirbo (violoncel), Iurie Surguciov (violoncel), Eleonora Bordînc (violoncel), Daniel Dumitrașcu (pian), Emanuel Rupa (clarinet), Daniel Ciobanu (orgă), Ioan Bănescu (chitară), Ștefania Turcu (vioară), Ovidiu Pintilie (chitară)

* În zilele de 16 și 17 iunie, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de Christian Badea, prim-dirijor principal al instituției,  prezintă publicului  Preludiul actului 3 din opera Lohengrin  de   Richard Wagner,  Concertul în la minor pentru pian şi orchestră, op. 54  de Robert Schumann, cu pianista americană de origine chineză  Claire Huangci în ipostază solistică,  și Simfonia nr. 8, în fa major, op. 93 de Ludwig van Beethoven – ora 19:00, la Sala mare a Ateneului Român

* În cel de-al nouălea sezon la Grădina cu Filme – Cinema & More din Piaţa Alexandru Lahovari, astăzi are loc proiecţia filmului ‘Haita noastră’/’Kulon falka’ (Ungaria, 2021), de la ora 21:00

* Biblioteca Metropolitană Bucureşti prezintă „Clubul de carte pentru adolescenţi”, eveniment organizat de Filiala Ion Creangă astăzi, 16 iunie, 14 iulie, 11 august şi 1 septembrie

* Licitaţie de Vară, organizată de Artmark, care cuprinde capodopere ale unor mari artişti români ce provin din colecţii istorice, inclusiv o secţiune din colecţia Mircea Maliţa #455/2022 – ora 19:00, la Palatul Cesianu-Racoviţă

* Alba Iulia: De la ora 18:00, la Biblioteca Judeţeană ‘Lucian Blaga’ Alba, are loc prezentarea cărţii ‘Dialoguri sincere’, de Laura Iviniş, ilustrator, Cristina Gyalai, un volum care poate deschide calea dialogului între părinţi şi copii. Evenimentul are loc în cadrul proiectului 3.17 Lansări şi prezentări de carte, în organizarea Consiliului Judeţean Alba şi a Bibliotecii Judeţene ‘Lucian Blaga’ Alba, în parteneriat cu Clubul de carte ‘Cu copiii la poveşti’

* Bistrița-Năsăud: Ways of Disappearing, primul album solo al pianistului Lucian Ban, va fi lansat în cadrul unui turneu național organizat de organizat de Jazz Updates. Produs împreună cu violistul american Mat Maneri și editat de casa de producție Sunnyside Records din NYC, albumul a fost înregistrat în acustica specială a Sălii Baroce a Muzeului de Artă din Timișoara și include 14 piese originale și improvizații, un blues și două standarde moderne de jazz compuse de celebrele Annette Peacock și Carla Bley

  • Concert susținut la Sinagoga Societatea de Concerte – ora 19:00

* Braşov: În cadrul expoziţiei temporare actuale a Muzeului de Artă Braşov va fi lansat catalogul expoziţiei ‘Grădini misterioase’ în prezenţa artistului Vadim Creţu şi a curatorului dr. Radu Popica – ora 14.00, la Muzeul de Artă Braşov, Bd. Eroilor nr.21

* Craiova: Teatrul Naţional „Marin Sorescu” prezintă spectacolul „Femeia Mării” de Henrik Ibsen, în regia, co-scenografia, ilustraţia muzicală şi light design-ul lui Andriy Zholdak – ora 19:00, în Sala „Amza Pellea” a teatrului. Cu: Costinela Ungureanu, Nicolae Vicol, Angel Rababoc, Raluca Păun, Petronela Zurba, Cătălin-Mihai Miculeasa, Cătălin Vieru, Irina Danciu, Roxana Mutu

* Făgăraş: De la ora 13:00, la Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat” din Făgăraş, va avea loc vernisajul expoziţiei  Meșteșuguri și meșteșugari, bresle din sudul Transilvaniei. Curatori: dr. Raluca Maria Frîncu, dr. Constantin Băjenariu. Colaboratori: Chris Balthes, Călin Bobic, Răzvan Malanca, Cristina Mihu, Ramona Muntean, dr. Alexandru Munteanu,  dr. Raluca Maria Teodorescu, dr. Radu Teuceanu, Cristina Mihaela Rădulescu

* Fălticeni: Concursul de recitare Poetul lunii: ”Nicolae Labiș” va avea loc de la ora 16:00, la Sala ”Draga Olteanu Matei” (lângă Clubul Copiilor Fălticeni), în cadrul Zilei Culturii Fălticenene (15 iunie)

* Jimbolia, jud.Timiş: ‘Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul’ porneşte din nou la drum şi ajunge la Jimbolia, unde în intervalul 16 – 18 iunie, în Piaţeta Sfântul Florian, cu începere de la ora 21:30, copiii, părinţii şi bunicii sunt invitaţi să vizioneze unele dintre cele mai frumoase filme clasice româneşti. Programul zilei:

  • ora 21:30 – DUMBRAVA MINUNATĂ, regia: Gheorghe Naghi; Scenariul: Draga Olteanu Matei, cu: Diana Muscă, Ernest Maftei, Florina Cercel, Elena Drăgoi, Draga Olteanu Matei

* Miercurea-Ciuc: Reprezentaţia piesei ‘Şarlatanul’, scrisă de Tom Dugdale şi Hathazy Andras, spectacol ce se joacă în limba maghiară, cu supratitrare în română şi engleză – ora 17:00 şi ora 19:00

* Ploiești: Uvertura „Fidelio” de L. van Beethoven, Concertul pentru chitară și orchestră de D. Capoianu și „Poema Română” de G. Enescu sunt lucrările care compun programul concertului simfonic, de la Filarmonica „Paul Constantinescu” – ora 19:00. La pupitrul dirijoral al orchestrei simfonice se va afla Vlad Vizireanu, iar solist va fi chitaristul Costin Soare

* Sibiu: Cea de-a X-a ediţie a festivalului internaţional „HermannstadtFest”, în perioada 16 – 19 iunie – la Habermann Markt. Evenimentul este organizat de Asociaţia „Domy Music Star” – Sibiu, Palatul Copiilor Sibiu, Asociaţia Filantropică „Olivia”, Arhiepiscopia Ortodoxă Română – Sibiu, Radio „Trinitas” – Sibiu, Cercul Militar – Sibiu, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar – Sibiu, Radio România Regional, secția de Muzică Religioasă a facultății de Teologie „Andrei Șaguna” din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” – Sibiu, Casa de Cultură a Studenților Sibiu și Studio Canto „Rodica Popa Comăniciu”. Festivalul va avea trei secțiuni, respectiv: muzică tradițională, muzică de divertisment și muzică folk (dedicată artistului Vali Sterian). Vor fi şi câteva secţiuni speciale, printre care se numără: secţiunea „Dialog între generații” – Portret Compozitor Adrian Ordean și Codruț Croitoru, secţiunea „Remember” dedicată maestrului Șerban Georgescu și a artistei Mădălina Manole și secţiunea „Cântec pentru Dumnezeu”. Din programul zilei:

  • ora 10:00 – Masterclass pentru tinerii talentați din Sibiu care pot participa gratuit la eveniment – la la Palatul Copiilor din Sibiu. Mentorii vor fi: Adrian Ordean, Bogdan Dragomir, Bianca Bucă, Daniel Vecsei, Codruț Croitoru, Lucian Dragotă și Gino

* Sibiu: Filarmonica de Stat Sibiu organizează un Recital Cameral susţinut de „Balder Quartet” (Emil Hartikainen – vioară, Andrew Ng Wen Hao – vioară, Vadim Grumeza – violă şi Tommi Wesslund – violoncel), invitat: Mihai Diaconescu – pian – ora 19:00, Sala Thalia

* Timișoara: Muzeul Ororilor Comunismului în România în parteneriat cu Muzeul Național de Artă Timișoara, organizează vernisajul expoziției de fotografii și colaje „Antinostalgia” semnată de Andrei Pandele și Ion Isaila. Expoziția va fi găzduită de MNArT până în 20 iulie 2022 și poate fi vizitată de miercuri până duminică între orele 13:00-21:00.

  • Între 15 și 17 iunie, Societatea de Studii Românești organizează la Timișoara împreună cu Universitatea de Vest, Muzeul Ororilor Comunismului în România și Muzeul Național de Artă Timișoara conferința cu tema „Granițe și transferuri”. Se vor întâlni în Banat specialiști în studii românești care vor reflecta împreună de o manieră formală sau informală asupra modului în care granițele geografice, istorice, conceptuale creează și conectează culturi sau le singuralizează la nivel imaginar sau real. Pe lângă numeroase panel-uri individuale, au loc lansări de carte, vizionare de film documentar
  • ora 17:00 – în Sala Barocă va rula, „Fragile”, un documentar despre vulnerabilitate, dar și despre puterea femeilor, parte a evenimentelor dedicate conferinței „Granițe și transferuri”. Filmul încearcă să documenteze și să împărtășească poveștile de viață a româncelor care se luptă cu abuzul, cu tensiunile create de prejudecățile altora și de normele sociale și cu un stat care își ignoră cetățenii

* Timișoara: Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș inaugurează un program artistic în memoria unuia dintre cei mai mari soliști de folclor ai Banatului: prima ediție a Festivalului Național de Folclor Petrică Moise se va desfășura, de la ora 18:00, în Sala Mare a Teatrului Național ”Mihai Eminescu” din Timișoara. Spectacolul  va avea invitați de seamă în recital:  Nicoleta Voica, Mariana Ionescu Căpitănescu, Petrică Miulescu Irimică, Marius Ciprian Pop, Olguța Berbec și Remus Novac, Florin Dan Bota, Robert Târnăveanu, Alina Bica, Adrian Neamțu, Mariana Varga și Corala Contrast.Ansamblul Folcloric Profesionist ”Cindrelul – Junii Sibiului” va aduce la Timișoara frumusețea jocurilor și cântecelor sibiene în coregrafia maeștrilor Silvia Macrea și Theodor Vasilescu, dirijor Gabriel Popescu. Ansamblul Profesionist Banatul va prezenta un moment special,  care poartă semnătura coregrafică a maeștrilor coregrafi Nicolae și Brândușa Stănescu, dirijor Sebastian Roșca.  Prezintă Iuliana Tudor. Evenimentul, organizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Timiș, va fi transmis în direct pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/ansamblul.banatul

* Timişoara: Turneul Naţional „Marimba – The Journey” (1-18 iun.) susţinut de Irina Rădulescu ajunge la Timişoara, la Sala Capitol şi are loc de la ora 19:00. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Vălenii de Munte: Deschiderea expoziţiei temporare „Nicolae Iorga – patrimoniu inedit” din „Colecţia Iorga-Pippidi”, organizată de Muzeul Naţional de Istorie a României, în parteneriat cu Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi Muzeul Memorial ‘Nicolae Iorga’ din Vălenii de Munte – ora 12:00, la sediul muzeului din Văleni

* Londra: O harpă construită în 1827 de faimosul fabricant de instrumente muzicale Erard şi-a început călătoria în România în urmă cu aproape un secol. Între 16 şi 29 iunie, Turneul „O harpă de poveste” – ediţia a III-a aduce această călătorie în zilele noastre, printr-o serie de concerte susţinute de harpista Adriana Cazacu, căreia i se alătură pianista Oxana Corjos şi clarinetistul Petru Pane, în săli de concert din ţară, respectiv la Bistriţa, Deva şi Bucureşti şi cu o avanpremieră la Londra. Turneul „O harpă de poveste” aduce în prim plan un instrument original, păstrat într-o stare excepțională, care aparţine unei familii cu adânci rădăcini muzicale din România, familiei Iuşceanu-Corjos. Programul va cuprinde lucrări diverse dedicate sau adaptate pentru această formula, de la Henry Purcell, până la Krzysztof Penderecki. Printre partenerii media: Radio România

  • Concert susținut la Institutul Cultural Român Londra (Piața Belgrave nr. 1) – ora 19:00, la Sala George Enescu

– Sport

* Federaţia Română de Handbal organizează o conferinţă de presă legată de participarea echipei României la Campionatul European masculin Under-18 – ora 12:00, la sediul FRH. Participă preşedintele FRH, Constantin Din

* Conferinţă de presă organizată de clubul de fotbal Dinamo Bucureşti – ora 12:00, la sala de conferinţe a stadionului Dinamo – Bucureşti

* Guimaraes, Portugalia: România participă cu 12 sportivi la Campionatele Mondiale de gimnastică aerobică (16-18 iun.)

* Londra: România îşi află adversara din play-off-ul competiţiei Billie Jean King Cup, la tragerea la sorţi – ora 16:00

– Diverse

* În perioada 16 – 19 iunie, are loc Festivalul Îngheţatei – în Parcul Herăstrău, Intrarea Charles de Gaulle. Vom afla lucruri utile despre consumul de îngheţată, despre cum să alegem o îngheţată de calitate şi cum recunoaştem alergiile provocate de acest desert, sau ce cantitate să consumăm, de la specialiştii gelatieri invitaţi la Festival. Are loc și un Târg cu Produse Tradiţionale

* Slătioara, jud. Vâlcea: Deschiderea festivă a taberei de la Slătioara unde sute de cercetaşi români, ucraineni şi moldoveni participă la Trofeul ‘Cupa izvoarelor’, un eveniment amplu reluat de cercetaşii vâlceni după doi ani de pandemie, care le va pune la încercare micilor participanţi cunoştinţele de supravieţuire în natură – ora 20:00 (16 – 19 iun.)

– S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie

* Acum 207 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul Napoleon I, a învins armata prusacă condusă de mareşalul von Blücher

* Cu 187 de ani în urmă (1835) era inaugurată, la Iaşi, Academia Mihăileană, prima instituţie de învăţământ superior din Moldova, unde profesori români (Gheorghe Asachi, Eftimie Murgu, Ion Ionescu de la Brad, Ion Ghica, Mihail Kogălniceanu ş.a.) şi străini au ţinut cursuri de istorie, filosofie, drept, teologie, chimie, matematică, inginerie, agronomie şi arhitectură. În 1847 cursurile au fost suspendate de autorităţile vremii, profesorii fiind acuzaţi de propagarea unor idei revoluţionare (16/28)

* Cu 148 de ani în urmă (1874) apărea Legea pentru organizarea în România a serviciului sanitar (16/28)

* Acum 119 ani (1903) era fondată, la Detroit, compania „Ford Motor Company” de industriaşul american Henry Ford (1863-1947), care a lansat, în 1908, faimosul model „T”

* Acum 109 ani (1913) izbucnea cel de-al doilea Război balcanic între foştii aliaţi din primul război balcanic (Bulgaria împotriva Greciei, Serbiei şi Muntenegrului), cărora li se vor alătura România şi Turcia (la 27.VI/10.VII.1913) (16/29)

* În urmă cu 101 ani (1921) avea loc constituirea, la Bucureşti, a Societății „Orient Radio” (Rador), agenţie telegrafică de presă. Rador era la început o afacere privată (apărută la iniţiativa lui Noti Constantinde, secretar la Legaţia română din Paris, şi Sebastian Şerbescu, avocat), dar statul român a cumpărat, prin Ministerul de Externe, totalitatea acţiunilor agenţiei, în anul 1926, devenind astfel prima agenţie de presă oficială a României. Prin Legea din 24.III.1926 aceasta a devenit „Societatea Rador – Agenţie de informaţii telegrafice”. După instalarea regimului comunist, prin Decretul nr. 217 din 20.V.1949 se hotăra organizarea Agenţiei Române de Presă „Agerpres” de pe lângă Consiliul de Miniştri, prin preluarea personalului şi a patrimoniului „Rador”; primul director al „Agerpres”: Ion Popescu-Puţuri. La 8.I.1990 a apărut Decretul-lege al Consiliului Frontului Salvării Naţionale prin care se înfiinţa Agenţia de presă „Rompres”, ca urmare a reorganizării „Agerpres”. Din iulie 2008 „Rompres” a revenit la numele „Agerpres”. NOTA 1: Prima agenţie de presă românească a fost înfiinţată la 15/27.III.1889, la iniţiativa ministrului de externe P.P. Carp. Această agenţie („românească, naţională şi autonomă”) a funcţionat sub numele de Agenţia Telegrafică a României sau Agenţia Română şi era subordonată Ministerului Afacerilor Străine. Agenţia Română a funcţionat până spre finele anului 1916, când şi-a încetat temporar activitatea, în timpul Primului Război Mondial. NOTA 2: „Ziua Agenției RADOR a Radiodifuziunii Române”; „Radio Observator”, pentru a-i traduce numele – este una din principalele surse de informare ale posturilor Radio România, ca şi ale instituţiilor importante ale statului român. Centrul de Informare şi Sinteză (CIS – denumirea iniţială a RADOR) a început să funcţioneze ca o agenţie naţională spre sfârşitul lui martie 1990, iar RADOR a fost înregistrată ca marcă la OSIM în noiembrie 1993. Numele său şi data de naştere, 16 iunie, sunt un omagiu adus agenţiei de presă interbelice româneşti RADOR (prescurtare de la „Orient Radio”), prima agenţie naţională modernă, constituită la 16 iunie 1921

* Cu 59 de ani în urmă (1963), între 16 şi 19 iunie, a avut loc zborul navei cosmice sovietice „Vostok-6″, pilotată de Valentina Tereşkova, prima femeie care s-a aflat în spaţiu. Misiunea cosmică a avut ca obiectiv efectuarea unui zbor în grup, cu nava „Vostok-5″ (pilotată de Valeri Bîkovski) şi a durat 70 de ore şi 50 de minute, nava efectuând 48 de rotaţii în jurul Pământului. Participarea la zbor a unei femei a făcut posibilă o analiză comparativă a influenţei factorilor specifici asupra organismului uman de ambele sexe

* Cu 82 de ani în urmă (1940) a fost difuzată, de Societatea Română de Radiodifuziune, prima emisiune militară „Ora Ostaşului”, printr-un acord cu Marele Stat Major al Armatei. Din 1944 emisiunea şi-a schimbat denumirea în „Ora Armatei”, iar de-a lungul celor 77 de ani de emisie neîntreruptă emisiunea Armatei a mai fost intitulată „Emisiune pentru militari”, „În slujba Patriei” şi „Pentru Patrie” (din 1969 până în 1989)

* Acum 23 de ani (1999), pentru a marca atingerea statistică, în anul 1999, a şase miliarde de locuitori pe Terra, Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat acea dată drept „Ziua celor şase miliarde”. Pragul de un miliard a fost atins în anul 1804. În ultimii 40 de ani populaţia Terrei a atins succesiv patru praguri: 4 miliarde de locuitori în 1974, 5 miliarde în 1987, 6 miliarde în 1999 şi 7 miliarde în 2011

* Cu 21 de ani în urmă (2001) avea loc Congresul de constituire a Partidului Social Democrat (PSD) prin fuziunea dintre (PDSR) şi (PSDR). Adrian Năstase a fost ales preşedinte al noii formaţiuni. Congresul Extraordinar al Partidului Social Democrat Român (PSDR) a ratificat protocolul de fuziune cu Partidul Democraţiei Sociale din România (PDSR), semnat la 25 februarie 2000

* Acum 18 ani (2004) o echipă de cercetători de la Universitatea Innsbruck (Austria) a publicat, în revista de știință „Nature”, un articol în care anunța realizarea primei „teleportări”. Experimentul nu presupunea deplasarea dintr-un spațiu în altul, ci transferarea proprietăților fizice ale unui foton unui alt foton, instantaneu, fără a exista nicio cale de comunicare între cele două particule de lumină

* Cu 17 ani în urmă (2005), între 16 şi 17 iunie, președintele Traian Băsescu și premierul Călin Popescu-Tăriceanu au participat la reuniunea Consiliului European de vară de la Bruxelles, fiind prima dată când România și Bulgaria au fost reprezentate la aceste lucrări în calitate de observator activ după semnarea Tratatului de aderare

* Acum 14 ani (2008) şi-a început activitatea „Agenţia de ştiri Basilica” a Patriarhiei Române, prin lansarea site-ului basilica.ro, la sărbătoarea Sfintei Treimi. Agenţia este parte integrantă a Centrului de Presă Basilica al Patriarhiei Române, care mai cuprinde: Televiziunea Trinitas TV, postul de radio Trinitas, publicaţiile „Lumina” şi „Vestitorul Ortodoxiei” şi Biroul de presă al Patriarhiei Române

* În urmă cu 6 ani (2016), între 16 – 26 iunie, în insula Creta din Grecia, a avut loc Sfântul și Marele Sinod al Bisericilor Ortodoxe (a reunit zece din cele paisprezece Biserici Ortodoxe Autocefale, sub președinția Sanctității sale Patriarhul Ecumenic Bartolomeu). Sinodul nu a formulat dogme sau canoane noi și nu a adus modificări în viața liturgică. Ierarhii participanți la Sinod s-au aplecat asupra unor teme de actualitate și au căutat soluții la problemele pe care le întâmpină omul contemporan (au fost discutate teme precum: diaspora, autonomia bisericească, Taina Căsătoriei, postul, misiunea Bisericii în lumea contemporană și relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine)

Aniversări – Comemorări

– Trupul şi Sângele Domnului (Calendarul Romano-Catolic 2022)

– „Ziua Limbii Romani”, instituită în 2019, pentru păstrarea tradițiilor, culturii și limbii materne de către persoanele aparținând minorității etnice. NOTĂ: Pe 8 aprilie este marcată „Sărbătoarea etniei romilor din România”, pe 20 februarie „Ziua dezrobirii romilor” și pe 5 noiembrie este marcată „Ziua mondială a limbii romani”, adoptată la 7 noiembrie 2015 de Adunarea Generală a UNESCO, la iniţiativa Croaţiei

– 1872, 16/28: S-a născut Vasile Gheorghiu, profesor teolog; autor a numeroase lucrări cu caracter teologic; considerat cel mai de seamă teolog neotestamentar român; a desfăşurat o intensă activitate în fruntea Societăţii pentru Cultura şi Literatura Poporului Român din Bucovina (1921-1929); membru de onoare al Academiei Române din 1938 (m. 1959) – 150 de ani

– 1873, 16/28: A murit cărturarul Andrei Şaguna, mitropolit al românilor ortodocşi din Transilvania şi Ungaria (din 1864); unul dintre preşedinţii Adunării Naţionale de la Blaj (3/15 mai 1848) şi şeful delegaţiei trimise la Viena pentru a susţine pe lângă împărat drepturile românilor transilvăneni; contribuţii la dezvoltarea învăţământului şi a presei în limba română, precum şi la întemeierea şi activitatea societăţii ASTRA (1861), fiind primul ei preşedinte; membru de onoare al Societăţii Academice Române din 1871 (n. 1808/1809, la Miskolc/Ungaria). NOTA 1: Dicţionarul scriitorilor români R-Z (2002) dă naşterea la 1.I.1809 şi moartea la 28.VI.1873. NOTA 2: Andrei Şaguna a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română la 29.X.2011, cu zi de prăznuire la 30 noiembrie

– 1890: S-a născut Nae (Nicolae) Ionescu, logician, filosof, pedagog şi publicist; unul dintre principalii reprezentanţi ai „trăirismului”, curent de gândire filosofică românească interbelică (m. 1940)

– 1913: S-a născut filosoful Ion Banu; lucrări de istorie a filosofiei (antice şi medievale, europene şi orientale), precum şi de teorie a filosofiei; membru corespondent al Academiei Române din 1991 (m. 1993)

– 1918: A murit (la Montreux, Elveţia) Bazil Assan, inginer, inventator, industriaş şi explorator; a construit, în anul 1853, prima moară cu aburi din România şi prima fabrică de uleiuri comestibile din porumb; împreună cu fratele său, George, a introdus metoda de extracţie cu benzină a uleiurilor/1893; a fost primul care a proiectat un canal navigabil între Cernavodă şi Constanţa; primul român care a explorat zona Oceanului Arctic/1896 şi primul român care a călătorit în jurul lumii (1897-1898) (n. 1860)

– 1925: S-a născut A.[natol] E.[milian] Baconsky, poet, eseist şi traducător (m. 1977)

– 1926: S-a născut soprana de talie internațională Lucia Stănescu, solistă a Operei Române din Cluj-Napoca (m. 2020)

– 1928: S-a născut dirijorul Sergiu Comissiona, stabilit în SUA; în anul 1990 devine prim-dirijor al orchestrei posturilor de radio şi televiziune din Madrid (Spania), unde rămâne până în 1998, iar în intervalul 1990 – 1994 este, în acelaşi timp, director muzical al orchestrei filarmonice din Helsinki (Finlanda); foarte căutat ca „dirijor invitat” (guest conductor), apare la pupitrul multor formaţii de prestigiu, ca Vancouver Symphony Orchestra, Orchestra filarmonică Radio din Hilversum, Olanda, Philadelphia Orchestra; în 1981, cu ocazia centenarului naşterii lui George Enescu, împreună cu un grup de muzicieni devine unul dintre membrii fondatori ai Societăţii „George Enescu” din Statele Unite ale Americii, avându-l ca preşedinte de onoare pe Yehudi Menuhin (m. 2005)

– 1930: S-a născut actorul Ion Siminie

– 1931: S-a născut Alexandru Vulpe, istoric, arheolog şi profesor; specialist în Epoca Bronzului şi cea a Fierului; membru titular al Academiei Române din 2009 (m. 2016)

– 1932: S-a născut şahista şi medicul pediatru Maria Albuleţ; prima jucătoare de şah din România care a obţinut titlul de maestră internaţională în 1957 (m. 2005) – 90 de ani

– 1936: S-a născut (în Ismail, Regatul României) creatoarea de modă Zina Dumitrescu (nume la naștere: Zenobia Bogoș); considerată „Mama modei din România” (m. 2019)

– 1940: S-a născut actriţa şi profesoara Melania Ursu (m. 2016)

– 1947: S-a născut prozatorul şi publicistul Ştefan Agopian, de origine armeană – 75 de ani

– 1947: S-a născut Mariana Bojan, poetă, prozatoare şi pictoriţă – 75 de ani

– 1954: S-a născut Marian Constandache, poet, romancier și eseist, membru al Uniunii Scriitorilor din România

– 1976: A murit Isaiia Răcăciuni (pseudonimul lui Isaiia Nacht), prozator, dramaturg, traducător şi publicist (n. 1900)

– 1979: A murit actorul de teatru şi film Costache Antoniu (n. 1900)

– 2004: A murit Paul Neagu, sculptor, pictor, grafician, profesor, eseist şi poet; figură emblematică a neoavangardei anilor ’60-’70 ai secolului XX; stabilit în Marea Britanie în 1969, a revenit după 1989 mereu în România (n. 1938)

– 2012: A murit medicul şi biologul Gheorghe Zarnea; în comunitatea universitară este considerat ca întemeietorul învăţământului de microbiologie generală din facultăţile de biologie şi chimie pe care l-a dezvoltat odată cu crearea unor discipline noi ca virologia, imunobiologia, bacteriologia medicală, ecologia microorganismelor, microbiologie industrială; membru titular al Academiei Române din 1994 (n. 1920) – 10 ani

– 2013: A murit părintele Iustin Pârvu, fost stareţ al Mănăstirii Petru Vodă din judeţul Neamţ, întemeiată de el în anul 1991, mănăstire unicat în România, fiind dedicată matirilor din temniţele comuniste; călugăr din 1936, a fost unul din marii duhovnici români, urmaş al părintelui Cleopa; după război, datorită convingerilor sale anticomuniste a fost condamnat la 12 ani de temniţă grea; eliberat în 1964 (prin decretul de amnistiere a deţinuţilor politici din România), a slujit la Mănăstirea Secu până în 1975, când a fost arestat din nou şi i s-a stabilit domiciliu forţat la Mănăstirea Bistriţa; Revoluţia din decembrie 1989 a pus capăt prigoanei; părintele Iustin a fost un adevărat „patriarh al monahismului jertfelnic românesc”, care şi-a închinat întreaga viaţă neamului, ţării şi Ortodoxiei româneşti, după cum sublinia presa rusă ortodoxă la 40 de zile la trecerea părintelui la cele veşnice (n. 1919)

– 2020: A murit Vladimir Jurăscu, actor al Teatrului Naţional din Timişoara; în anul 2015, Senatul UNITER i-a conferit premiul pentru întreaga activitate (n. 1927)

EVENIMENTE EXTERNE

– Luxemburg: Reuniunea miniștrilor economiei și finanțelor din zona euro (Eurogrup)

– Macedonia de Nord: Vizita preşedintelui Consiliului European, Charles Michel

– Kiev: Vizita premierului italian Mario Draghi, cancelarului german, Olaf Scholz și președintelui francez Emmanuel Macron, în Ucraina

– Praga: Guvernul o primește pe președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, înainte de preluarea președinției Consiliului UE

– Luxemburg: Eurostat publică datele privind locurile de muncă vacante în trimestrul I din 2022

– Geneva, Elveția: UNHCR – Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați – își publică Raportul anual

– Berna: Raportul privind stabilitatea financiară a Băncii Naționale Elvețiene (SNB) 2022

– Berna: Banca Națională Elvețiană (SNB) prezintă Evaluarea politicii monetare într-o conferință de presă

– Yokosuka, Japonia: Exerciții militare comune nipono-americane

– Londra: Banca Angliei anunță decizia ratei și publică procesul-verbal al ședinței, după decizia ratei

– Tokyo: Banca Japoniei organizează reuniune de politică monetară (16 – 17 iun.)

– Basel, Elveția: Art Basel, târg internațional de artă contemporană (16 – 19 iun.)

– Washington: Audiere publică a așa-numitei „Comisii 6 ianuarie” care investighează asaltul asupra Capitoliului de către susținătorii lui Donald Trump

– Beer Șeva, Israel: Se așteaptă verdictul pentru palestinianul Mohammed Halabi, directorul World Vision încarcerat de ani de zile în Israel

– Londra: Actorul american Kevin Spacey, inculpat pentru patru agresiuni sexuale asupra unor bărbaţi în Marea Britanie, va compărea la Westminster Magistrates Court

– Leidschendam, Țările de Jos: Condamnarea a doi bărbați judecați pentru asasinarea lui Rafik Hariri în 2005 în fața Tribunalului Special pentru Liban

– Tunisia: Grevă națională în sectorul public împotriva inflației, declanșată de centrala sindicală UGTT

– Dublin: Festivalul anual „Bloomsday”, pentru a-l celebra pe scriitorul James Joyce

– Sevilla, Spania: Prezentarea colecției Dior „Croisiere”

– Oslo: Atletism – Liga de Diamant – Reuniunea de la Oslo

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională a Copilului African”; se marchează din anul 1991, la iniţiativa Organizaţiei Unităţii Africane şi a UNICEF; comemorează evenimentele tragice care s-au petrecut în 16.VI.1976, în localitatea Soweto, din Africa de Sud, când, mii de copii şi de elevi au protestat şi au cerut dreptul la o educaţie de calitate şi dreptul de a învăţa în limba lor maternă. Din păcate, autorităţile au deschis focul împotriva manifestanţilor, fapt ce a dus la rănirea a peste o mie de persoane, alte aproape o sută fiind ucise

– „Ziua Internaţională a Remiterilor Familiale” este marcată, din 2015, cu scopul de a recunoaşte contribuţia financiară semnificativă a lucrătorilor migranţi pentru bunăstarea familiilor pe care le lasă acasă şi pentru dezvoltarea durabilă a ţărilor lor de origine și, totodată, pentru a încuraja atât sectorul public şi privat, dar şi societatea civilă, să-şi intensifice eforturile pentru a maximiza impactul acestor fonduri în ţările în curs de dezvoltare. Ziua a fost proclamată de Consiliul de Guvernare al Fondului Internaţional pentru Dezvoltarea Agricolă, la cea de-a 38-a sesiune a acestui for, care a avut loc în februarie 2015, fiind ratificată de către Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia asupra migraţiei internaţionale şi a dezvoltării, adoptată la 21 decembrie 2016

– „Ziua Soweto – Ziua internaţională de solidaritate cu popoarele luptătoare din Africa de Sud”; proclamată de Adunarea Generală a ONU în memoria victimelor represaliilor rasiste de la Soweto (Africa de Sud), din 16.VI.1976

– 1313: S-a născut scriitorul renascentist italian Giovanni Boccaccio (m. 1375)

– 1464, 16 (sau 18): A murit pictorul flamand Rogier van der Weyden, unul dintre pictorii importanţi ai Evului Mediu (n. ~1400)

– 1613: S-a născut poetul englez John Cleveland (m. 1658)

– 1843: S-a născut David Popper, violoncelist, pedagog şi compozitor de origine cehă (m. 1913)

– 1875: S-a născut Fredrik Ljungström, inginer, constructor și industriaș suedez (m. 1964)

– 1878: A murit medicul american Crawford Long; a folosit pentru prima dată eterul ca anestezic (1842) (n. 1815)

– 1890: S-a născut Stan Laurel (numele real: Arthur Stanley Jefferson), actor de film american de origine britanică, membru al celebrului cuplu de comici „Stan şi Bran” (m. 1965)

– 1897: S-a născut chimistul german Georg Wittig, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1979, alături de Herbert C. Brown (m. 1987) – 125 de ani

– 1901: S-a născut compozitorul elveţian Conrad Beck (m. 1989)

– 1902: S-a născut Barbara McClintock, om de ştiinţă şi genetician american, laureată, în 1983, a Premiului Nobel pentru Medicină (m. 1992) – 120 de ani

– 1909: S-a născut zoologul american Archie F. Carr; studii asupra faunei marine (m. 1987)

– 1909: S-a născut Willi Boskowsky, violonist şi dirijor austriac (m. 1991)

– 1925: S-a născut scriitorul, filosoful și jurnalistul francez Jean D’Ormesson (nume complet: Jean Bruno Wladimir François-de-Paule Le Fèvre d’Ormesson); printre marile sale succese literare se numără cronica „Au plaisir de Dieu”, („După voia Domnului”, 1974); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1995 (m. 2017)

– 1930: S-a născut actorul şi regizorul american de origine maghiară Vilmos Zsigmond (m. 2016)

– 1937: S-a născut Erich Segal, scriitor american (autorul popularului roman „Love Story”, ecranizat); specialist în filologie clasică; autor sau coautor de scenarii de film (m. 2010) – 85 de ani

– 1942: S-a născut italianul Giacomo Agostini, cel mai mare pilot de motociclism viteză al tuturor timpurilor; a câștigat 15 titluri mondiale – 80 de ani

– 1944: A murit (împuşcat de nazişti, pentru participarea la Rezistenţă) Marc Bloch, istoric medievist francez; a fondat, în 1929, la Strasbourg, revista „Annales d’histoire économique et sociale”, în jurul căreia s-a născut un nou curent istoriografic, care a dominat secolul al XX-lea (n. 1886)

– 1952: S-a născut cantautorul canadian Gino Vannelli – 70 de ani

– 1958: În noaptea de 16/17 iunie au fost condamnaţi la moarte şi executaţi organizatorii revoluţiei populare anticomuniste din Ungaria din 23 octombrie 1956: Imre Nagy (n. 1896), Pál Maléter (n. 1917), Miklós Gimes (n. 1917); reabilitaţi juridic în iunie 1989; la 16.VI.1989 au avut loc funeraliile naţionale ale lui Imre Nagy, reînhumat în Cimitirul civil din Budapesta

– 1959: A murit actorul american de film George Reeves; a întruchipat, în anii ‘50 ai secolului XX, eroul din serialul tv. „Aventurile lui Superman” (n. 1914)

– 1971: S-a născut Tupac Shakur, rapper și actor american (m. 1996)

– 1977: A murit Werner von Braun, inginer german, constructorul rachetelor „V-1” şi „V-2” (considerate primele rachete balistice sol-sol teleghidate), pe care Germania le-a folosit în cel de-Al Doilea Război Mondial; stabilit în 1945 în SUA, a contribuit la construirea primului satelit artificial american al Pământului (n. 1912) – 45 de ani

– 2008: A murit Mario Rigoni Stern, unul dintre cei mai mari autori italieni, celebru mai ales pentru romanul „Sergentul în zăpadă” (n. 1921)

– 2013: A murit editorul şi scriitorul francez Maurice Nadeau; a fondat revista „Quinzaine littéraire”, în 1966 (n. 1911)

– 2017: A murit politicianul german Helmut Kohl, cancelar al Germaniei între 1982-1998, preşedinte al Uniunii Creştin-Democrate (1973-1998); artizanul reunificării germane şi al configurării unei noi arhitecturi europene (n. 1930) – 5 ani

– 2017: A murit regizorul american John Avildsen, cunoscut mai ales pentru filmele „Rocky” şi „Karaté Kid” (n. 1935) – 5 ani

– 2020: A murit scriitorul american, Charles Webb, autorul romanului „Absolventul/ The Graduate”, care a inspirat filmul din 1967 cu același nume (n. 1939)