Vizită istorică în Ucraina a liderilor german, francez şi italian

Cancelarul german, Olaf Scholz, președintele francez, Emmanuel Macron, și premierul italian, Mario Draghi, au sosit, joi, în Ucraina, deşi data exactă a vizitei nu a fost anunțată anterior, din motive de securitate – scrie agenţia RBC. Iniţial, sosirea liderilor Italiei, Franței și Germaniei a fost raportată de RaiNews24, televiziunea italiană postând o fotografie cu Scholz, Macron și Draghi, în trenul spre Ucraina. Fotografia a fost publicată și de La Repubblica, publicaţia numind-o drept o imagine istorică. Ulterior, sosirea celor trei lideri în Ucraina a fost confirmată de șeful companiei naţionale ucrainene de căi ferate, Oleksandr Kamişin, care a postat pe o reţea socială o fotografie cu cei trei lideri și următorul mesaj: „Pentru mine, a fost a treia noapte la rând cu trenul. Nu sunt singurul care și-a petrecut noaptea în tren”. Scholz, Macron și Draghi urmează să se întâlnească, la Kiev, cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, în cadrul primei vizite a acestui „trio european” de la începutul invaziei ruse în Ucraina. Vizita celor trei lideri are loc în contextul aspirațiilor Ucrainei de a deveni stat membru al Uniunii Europene – notează RBC. Agenţia aminteşte că, în cursul zilei de miercuri, cancelarul german a reiterat angajamentul Berlinului de a furniza Ucrainei arme moderne și a afirmat că transferul va fi realizat în coordonare cu partenerii din Europa și din NATO. „În această fază critică, ne extindem în mod semnificativ sprijinul: furnizăm Ucrainei, printre altele, cel mai avansat sistem antiaerian și radar de detectare a artileriei” – a menţionat Scholz. Germania și-a anunțat intenția de a trimite Kievului blindate Gepard, obuziere Panzerhaubitze 2000, sisteme Iris-T și lansatoare MARS. Miercuri, ministrul german al apărării, Christine Lambrecht, a confirmat transferul de arme grele în Ucraina. Este vorba despre trei lansatoare de rachete Mars II. RBC aminteşte că primele informaţii despre o vizită a lui Scholz, Macron și Draghi în Ucraina au apărut în presă săptămâna trecută. Ulterior, au apărut ştiri potrivit cărora liderii celor trei țări ar putea vizita Kievul pe 16 iunie, dar aceste informaţii nu au fost confirmate de oficialii de la Berlin și de la Paris. Nu cu mult timp în urmă, ambasadorul ucrainean la Berlin, Andri Melnik, a afirmat că Olaf Scholz a fost invitat la Kiev, conducerea Ucrainei intenționând să discute cu acesta despre perspectivele aprovizionării cu arme grele a armatei ucrainene. Cu toate acestea, liderul german a refuzat să meargă în Ucraina, motivul speculat de presă fiind acela că Olaf Scholz nu doreşte să meargă la Kiev până când în capitala ucraineană nu va merge președintele Frank-Walter Steinmeier. O vizită a lui Steinmeier la Kiev a eșuat la jumătatea lunii aprilie, deoarece partea ucraineană a refuzat să-l primească, din cauza relațiilor strânse de mulți ani cu Rusia. Ambasadorul ucrainean în Germania, Andri Melnik, a criticat refuzul lui Scholz de a vizita Kievul, fapt pentru care l-a numit pe cancelar „lebăr ofensat”. „Să faci pe lebărul ofensat nu sună foarte demn de un om de stat” – a reacţionat Melnik, într-un interviu pentru presa germană. Ambasadorul a utilizat termenul „beleidigte Leberwurst”, folosit de germani pentru a descrie persoanele care se ofensează ușor./sdan/gpodea

Agenția de presă RBC – 16 iunie