Informații din trafic

Realizator: Laurenţiu Văduva
Realizator: Traficul se desfăşoară fără probleme deosebite la această oră la noi în țară, în condiţii de şosea uscată şi vizibilitate bună pe întreg teritoriul. Pentru partea a doua a zilei, poliţiştii se aşteaptă la aglomerarea unor drumuri şi în aceste condiţii au o serie de recomandări.
Subinspector Alexandru Andronache – Centrul Infotrafic al Poliţiei Române: Până în acest moment, nu au fost /semnalate/ nici drumuri naționale și nici autostrăzi cu circulația oprită, ca urmare a vreunui eveniment rutier sau a condițiilor meteo nefavorabile, astfel că pe arterele rutiere principale, și aici mă refer la autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București-Constanța, A3 București-Ploiești dar și pe Valea Prahovei și pe Valea Oltului, circulația se desfășoară pe un carosabil uscat, cu vizibilitate bună și valori de trafic normale, însă așteptăm ca aceste valori să crească în a doua parte a zilei, astfel că le recomandăm șoferilor să circule cu atenție, să se asigure temeinic înainte de schimbarea benzii sau a direcției, dar și să evite efectuarea depășirilor sau a manevrelor periculoase./abranescu/dstanesc

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (19 iunie)